Principesa Maria, la lansarea unui nou volum despre Regina Maria FOTO

Actualizat:
Principesa Maria la lansarea albumului “Regina şi Frontul” BCU 24 aprilie 2018m foto Daniel Angelescu Casa MS 7 jpeg

Alteţa Sa Regală a fost inviată în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” la evenimentul de lansare a albumului de fotografie “Regina şi Frontul".

image

Volumul, scris în limba română şi în limba engleză, are o remarcabilă colecţie de fotografii rare, precum şi un text detaliat, bogat în informaţii legate de Primul Război Mondial şi de prezenţa pe front a Reginei Maria, simbolul feminin al curajului şi hotărârii în prima conflagraţie mondială.

Cu ocazia lansării, a fost vernisată expoziţia „Regina şi Frontul”, în holul Bibliotecii Universitare, în prezenţa unor invitaţi precum Raed Arafat şi Paul Brummell, ambasadorul Marii Britanii.

Evenimentul cultural se înscrie în manifestările dedicate Centenarului Marii Uniri şi a fost realizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, Asociaţia România Culturală, Fundaţia Prietenie Fără Frontiere şi Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”.

Albumul de fotografie „Regina şi Frontul” reprezintă o continuare a proiectului cultural „Regina Soldat”, realizat de Asociaţia România Culturală, câştigătoarea premiului Administraţiei Fondului Cultural Naţional pentru Celebrarea Centenarului 2017.

Foto. Daniel Angelescu



Recente pe Ok! Magazine

OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg