Puya, probleme serioase cu legea! Rapper-ul a fost prins drogat la volan

Polițiștii l-au lăsat fără permis pe îndrăgitul artist și i-au întocmit dosar penal.

Miercuri, Dragoş Gărdescu, cu vârsta de 42 de ani, cunoscut publicului drept Puya, a fost oprit în trafic de către polițiștii de la Circulație, care făceau un control de rutină în traficul din București.

Agenții i-au solicitat artistului să fie supus unui etilotest și unui drogtest. Puya a ieșit negativ la consumul de alcool, însă pozitiv la cel de droguri, mai exact, la cocaină.

Artistul a fost dus la IML, pentru a-i fi recoltate probe de sânge și dacă și acestea vor avea același rezultat, Puya va fi trimis în judecată, scrie Adevărul.

Până atunci, Dragoș a rămas fără permis și cu dosar penal. Poliția română a emis un comunicat în acest sens: „În data de 27 aprilie a.c., poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza sectorului 1, au oprit pentru control un autovehicul condus de un bărbat. După verificarea documentelor prevăzute de lege, poliţiştii au procedat la testarea preliminară a conducătorului auto cu aparatul DrugTest care a indicat prezenţa în organism a substanţelor psihoactive“.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii din cadrul Biroului Cercetări Infracţiuni Rutiere din Brigada Rutieră, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.



Recente pe Ok! Magazine

biroul de acas n sezonul rece confort i funcionalitate jpg
okmagazine jpg
therme jpeg
imagine principala jpg
okmagazine ro   Vin zilele ploioase Cum să ai grijă de încălțămintea preferată pentru a o păstra ani la rând jpg
AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg