Remember Laura Stoica. Un destin frânt prea curând FOTO&VIDEO

Actualizat:
Laura Stoica (2) jpeg

Astăzi se împlinesc 12 ani de la dispariţia ei subită. Iată cine a fost şi de ce merită să ne amintim mereu de ea.

image

A fost una dintre cele mai iubite cântăreţe de la noi, iar piesele sale sunt cântate şi astăzi în concerte, la evenimente private ori în concursuri de interpretare.

Din păcate, de 12 ani vorbim numai la trecut de Laura Stoica, cea care a rămas în amintirea tuturor cu piese precum “Un actor grăbit”, “Vreau să am steaua mea”, “Focul”, “Nici o stea”, “S-a schimbat”, “Dă, Doamne, cântec” sau “Vino”.

În seara de 9 martie 2006, Laura Stoica şi logodnicul său, Cristi Mărgescu, şi-au pierdut viaţa într-un cumplit accident de circulaţie, în timp ce se întorceau de la Urziceni, unde Laura avusese un concert. Drama lor este cu atât mai mare, cu cât artista era însărcinată cu primul său copil.

Născută să fie stea

Laura Stoica, pe numele complet Adriana Laurenţia Stoica, s-a născut la Alba Iulia, pe 10 octombrie 1967, dar a copilărit la Târgovişte, acolo unde s-a mutat împreună cu familia sa.

S-a lansat la Festivalul de la Mamaia, în anul 1990, unde a câştigat premiul I la secţiunea de interpretare cu melodia „Dă, Doamne, cântec” şi trofeul acelei prime ediţii de după Revoluţie.

Un an mai târziu a fost declarată cea mai bună solistă pop-rock, iar melodia „Un actor grăbit”, compusă de Bogdan Cristinoiu, pe versurile Andreei Andrei, a fost aleasă piesa anului.

În perioada 1990-2005, a evoluat în peste 700 de concerte şi spectacole, pe scenele româneşti şi în străinătate. În 1995, a cântat alături de Ricchi e Poveri la Constanţa şi Galaţi, dar şi alături de Samantha Fox, la Sala Palatului din Bucureşti. De asemenea, a avut turnee în Bulgaria, Israel, Malta sau SUA.

În 2005, după o perioadă de absenţă, 

 a hotărât să revină în prim-planul muzical cu un album şi un stil nou şi în vară a lansat albumul 

. În paralel, era actriţă la Teatrul "Toma Caragiu" din Ploieşti.

În martie 206, Laura anunţa că ea şi Cristi s-au logodit de Dragobete şi că vor deveni părinţi. “Copilul se va naşte în septembrie, iar până la venirea lui pe lume sunt hotărâtă să-mi respect toate angajamentele privind concertele şi să pregătesc un nou album. Este felul în care vreau să-i urez bun venit primului meu copil”, spunea Laura într-un comunicat de presă.

Artista a fost considerată de mulţi muzicieni cea mai bună voce feminină rock din România şi una dintre cele mai puternice personalităţi ale muzicii autohtone. Pe 10 octombrie 2017 ar fi împlinit 50 de ani...



Recente pe Ok! Magazine

OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg