Sandra Bullock îşi anunţă retragerea. Ce suferinţă o obligă să renunţe la marele ecran?

Actualizat:

Actriţa şi-a declarat intenţia de-a ieşi din lumina reflectoarelor, pentru că „nu este capabilă” să ia decizii sănătoase.

1 sandra bullock jpg jpeg

Sandra Bullock şi-a alertat fanii odată cu declaraţiile sale privind retragerea precipitată din cinematografie. În vârstă de 57 de ani, actriţa, care urmează să joace în viitorul thriller de acțiune "Bullet Train", alături de Brad Pitt, a recunoscut că, deși este extrem de recunoscătoare pentru succesul ei, a tot făcut sacrificii și că, dacă va continua să lucreze „la turaţie maximă”, așa cum a făcut până acum, viaţa ei personală şi integritatea ei vor avea de suferit.

Practic, actriţa hollywoodiană ne anunţă că vrea să se dea cu un pas în spate şi să ia o pauză de filmări, acuzând un "burnout sever".

Nu e prima oară când Sandra Bullock aduce în discuţie o posibilă retragere, în martie ea spunând că-şi doreşte să petreacă mai mult timp cu copiii săi: „Acolo voi fi pentru o vreme”.

Vorbind despre sănătatea ei, Bullock a spus că: „Nu vreau să fiu dator cu programul nimănui, în afară de al meu. Sunt atât de burnout. Sunt atât de obosită și nu sunt atât de capabilă să iau decizii sănătoase, inteligente, și știu asta. Munca a fost întotdeauna constantă pentru mine și, din punctul ăsta de vedere, am fost o norocoasă. Dar, în acelaşi timp, mi-am dat seama că poate deveni cârja mea. A fost ca și cum ai deschide un frigider tot timpul și ai căuta ceva care nu a fost niciodată în frigider.”

4 sandra bullock shutterstock 88893691 jpg jpeg

În ceea ce privește succesul ei, actriţa spune că a trebuit să poarte o conversație cu ea însăși, amintindu-și să nu lase munca să o valideze: „Mi-am spus: „Încetează să cauți răspunsul aici, pentru că nu există aici. Îl ai deja; reperează-l, află-l și fii bine şi fără ca munca să te valideze”.

Termenul „burnout” a fost inventat pentru prima dată în anii 1970 și a fost folosit pentru a descrie consecințele stresului sever în diferite profesii. În general, sindromul de burnout apare la profesiile aflate în slujba oamenilor, cum ar fi doctorii și asistentele, care se sacrifică pentru alții și ajung să se simtă epuizați și incapabili să facă față programului impus.

FOTO: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg
cele mai bune genti dama din piele naturala si ecologica ce merita cumparat (1) jpg
elegan a i stil in salile de joc din monte carlo pove ti din lumea exclusivista a aristocra iei jpg