Şerban Huidu revine astăzi pe sticlă

Actualizat:
huidu jpeg
image

După mult timp de stat de tuşă, „cârcotaşul“ e din nou la pupitrul emisiunii care l-a consacrat.

În ciuda tuturor problemelor avute după accidentul la schi de acum 5 ani, dar mai ales după cumplitul accident pe care l-a provocat cu 4 ani în urmă, Şerban Huidu este pregătit să-şi reia cariera de om de televiziune de acolo de unde a lăsat-o. Iar celor care cred că ar trebui ca el să nu mai apară deloc pe sticlă, cârcotaşul le transmite franc că asta e meseria lui şi trebuie s-o continue, indiferent de ce întâmplări l-au împiedicat s-o mai practice.

„Sunt lucruri pe care mi le-am asumat şi pe care era normal să le ţin deoparte. Din presă n-am plecat niciodată. Dacă eram sculer-matriţer, nu trebuia să mă opresc pentru că am făcut un accident. Din respect, au fost nişte ani de pauză, dar mă reîntorc cu o echipă, nu sunt doar eu în prim-plan. În 2011, am scris pe blog că mă voi retrage din prim-planul «Cronicii», n-am spus că plec dintr-o meserie pe care o fac de peste 20 de ani“, a ţinut el să lămurească lucrurile, prin intermediul ziarului „Ring“.

„Fiind o emisie mai extinsă, era nevoie de încă doi oameni. M-am gândit că ar fi mai bine să fie patru şi să mă întorc. N-am emoţii, am avut vreo cinci ani de pauză, cu un mic intermezzo înainte de al doilea accident (între accidentul la schi şi cel auto – n.r.), adică vreo două emisii. Dar e ca mersul pe bicicletă, când înveţi, nu prea uiţi “, şi-a argumentat el întoarcerea pe micul ecran.

image

„Mă voi ocupa de tot ce înseamnă structura emisiunii şi texte. Nu vor fi mari schimbări, suntem doar mai mulţi şi o nouă «bebeluşă». Printre rubricile noi e «Pastila antirid», realizată de părintele Necula de la Sibiu, viral pe internet. El răspunde în felul lui la întrebările telespectatorilor. Le mulţumesc celor care mi-au trimis mesaje, iar cei care ne înjură să o facă în continuare dacă asta le e plăcerea, dar să se uite la emisiune“, a mai declarat Şerban Huidu, notează cei de la ziarulring.ro.

Foto: pagina oficială



Recente pe Ok! Magazine

PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg
cele mai bune genti dama din piele naturala si ecologica ce merita cumparat (1) jpg
elegan a i stil in salile de joc din monte carlo pove ti din lumea exclusivista a aristocra iei jpg
e1298c7d6055b6fff68e4c7d7e2f9fb7d4 jpg
Poza okmagazine png
Băile Govora jpg
okmagazine ro 261 0 jpg
Idei care îi ajută pe copii să învețe cu mai multă plăcere magnific jpg
NIBIRU conferință de presă la final de sezon jpg
e1cfaa906adc88ab6497753147d5d2991c jpg
cum iti potrivesti machiajul cu tinuta jpg