Serbia – Patria EXIT Fest
Când priveşti la frumoasele peisaje sârbeşti, la satele, bisericile, obiceiurile, covoarele şi portul tradiţional, ai straniul sentiment că n-ai trecut graniţa şi că toate sunt o prelungire firească a poveştilor Dunării.
Vei fi surprins să vezi cât de asemănătoare este Serbia cu România. Şi, în acelaşi timp, câte lucruri le despart! O ţară sud-europeană din leagănul ortodoxiei, cu un trecut la fel de zbuciumat şi purtând încă traumele comunismului, vecina Serbie îşi desfăşoară frumoasele peisaje cu aceaşi constanţă pe care o regăseşti şi la nord de Dunăre. Cum ieşi din ţară pe la Porţile de Fier, prin defileul spectaculos ce şerpuieşte prin munţi circa 100 km, dai peste cel mai îngust punct prin care trece Dunărea, Veliki Kazan. Fie că o străbaţi cu maşina, cu trenul sau cu motorul, principala ţară de tranzit între Europa Occidentală şi Orientul Apropiat îşi înşiră, pe rând, minunăţiile: Alpii Dinarici şi munţii Balcani, dealurile cu păduri dese ce înconjoară Belgradul, văile fertile ale celor trei fluvii (Dunărea, Sava şi Morava) şi întinderile plate ale Câmpiei Panonice.
Comorile cele mai bine păstrate în desişul pădurilor sunt mânăstirile şi bisericile ortodoxe, supravieţuitoare ale celor 500 de ani de ocupaţie otomană, în care oamenii de rând şi-au găsit refugiul şi şi-au păstrat identitatea. Unificarea popoarelor sud-slave sub denumirea de Iugoslavia a dus, într-adevăr, la eliminarea enclavelor musulmane care islamizaseră nobilimea, dar a venit la pachet cu sovietizarea şi cu animozităţile între popoarele statului multi-naţional. Numai în Vojvodina trăiesc 26 de comunităţi etnice, printre care unguri, croaţi, slovaci, ruteni, rromi şi chiar români!
Cum ajungi în Serbia?
La Belgrad şi Niš există aeroporturi internaţionale (de la 109 €/dus-întors/pers.), dar poţi ajunge şi cu trenul (Belgrad, Niš, Subotica, Novi Sad sunt noduri feroviare) ori cu maşina (Belgrad se află la 600 km faţă de Bucureşti). Nu ai nevoie de viză.
Unde te cazezi?
Dacă vrei să explorezi Belgradul, află că un city-break de 3 zile, cu transport cu avionul şi cazare la hotel Casina de 3 stele cu mic dejun inclus costă 141 €/pers. Pentru condiţii de 4 stele, aşa cum sunt cele oferite de hotelul Holiday Inn, preţul urcă la 220 €/pers.
În Novi Sad, chiar în perioada Exit Fest, găseşti camere confortabile, la standard de 5 stele, la doar 39 €/noapte (Hotel Parc). Elegantul hotel Leopold I, situat pe malul drept al Dunării, în inima fortăreţei Petrovaradin, oferă cazare de la 84 €/noapte. Desigur, există o mulţime de variante, la pensiuni, hosteluri şi case particulare, cu preţuri între 30 şi 60 €/noapte. Iar pentru cei ce-şi doresc un circuit de 9 zile cu autocarul în Serbia-Croaţia-Muntenegru, costul unei astfel de vacanţe este de 469 €/pers.
Cum te distrezi?
Belgradul e una dintre cele şapte capitale europene străbătute de Dunăre, la punctul de confluenţă cu Sava, sub protecţia vechii fortăreţe Kalemegdan şi a statuii lui Victor (simbolul oraşului). De la proiectele anunţate pentru Noul Belgrad, un centru comercial şi financiar important, până la centrul istoric, zonele dedicate distracţiei şi tineretului şi plaja de la Ada Ciganlija, Belgradul e pe gustul tuturor. Străzile animate ale oraşului vechi, cu buticuri şi restaurante, piaţa Terazije din care pornesc cele două bulevarde largi care ajung la Parlament şi la Vechiul Palat Regal, catedrala Sf. Sava, Biserica Sf. Parascheva şi Turnul cu Ceas sunt doar câteva dintre atracţii. În Parcul Topčider, fostă grădină regală în care sunt permise plimbările călare, poţi vedea, pe lângă reşedinţa Prinţului Miloš şi Biserica Sf. Apostoli Petru şi Pavel, gigantul sicomor, un copac declarat monument natural, susţinut de o structură scheletică impresionantă.
O aventură în Belgrad nu poate fi completă fără o plimbare pe Dunăre şi onoapte în Skadarlija, strada artiştilor, cu numeroase restaurante (kafane) în care mâncarea delicioasă şi băuturile licoroase se împletesc în fiecare seară cu muzica de petrecere.
La doar 150 km de Timişoara şi 93 km de Belgrad se află Novi Sad, mândria regiunii Vojvodina. Punctul terminus este Piaţa Libertăţii, cu primăria şi statuia lui Svetozar Miletić, din care pornesc străuzile pietonale Zmaj Jovina şi Dunavska, cu clădiri colorate şi bogat ornamentate, cafenele şic, restaurante cu mâncare tradiţională şi shop-uri cu suveniruri şi artă locală. De bifat aici Palatul Episcopal, Catedrala Ortodoxă Sf. Gheorghe, sinagoga, Muzeul Vojvodina, Muzeul de Artă Contemporană şi parcul Dunavski (populat de lebede şi broaşte ţestoase).
An de an, oraşul Novi Sad adună zeci de mii de tineri pasionaţi de muzică în fortăreţa Petrovaradin, în cadrul renumitului festival Exit. Anul acesta, aproximativ 200.000 de vizitatori din peste 40 de ţări au luat cu asalt „Gibraltarul Dunării”, aşa cum mai este numită această zonă, pentru a asculta ritmurile vibrante ale unor artişti precum pe cele peste şapte scene: Bastille, David Guetta, Ellie Goulding, Wiz Khalifa, The Prodigy, George Clinton, The Vaccine şi lista poate continua. Cea de-a 16 ediţie a festivalului a demonstrat încă o dată că Exit Festival merită titulatura primită an la rândul, drept cel mai bun festival european de acest gen.
Născut în anul 2000 din nevoia tinerilor de libertate de exprimare, ca o luptă publică împotriva regimului corupt al lui Slobodan Milošević, acesta s-a transformat în câţiva ani într-un festival celebru în întreaga lume. Dacă la început tinerii se adunau în zona cetăţii Petrovaradin şi ascultau muzică tare, distrându-se într-un mod gălăgios pentru a atrage atenţia, iată că uşor, uşor, aceştia s-au gândit să transforme oraşul Novi Sad într-o atracţie turistică, dând amploare acestei manifestări, transformând-o într-un festival ce are ca scop celebrarea vieţii, a iubirii şi a păcii.
Festivalul are loc în fiecare an în prima parte a lunii iulie. Brăţările de acces pot fi achiziţionate online de pe site-ul www.exitfest.org, iar un abonament pentru acces complet începe de la 170 €. Distracţia este garantată, căci pe lângă scenele principale: Dance Arena, Novi Sad, Main Stage sau Fusion şi cele mai mici, secundare, poţi avea parte de karaoke, silent disco, unde poţi dansa pe propria muzică cu ajutorul unor căşti speciale, body painting, un food court generos, baruri ofertante şi multe alte spaţii de entertainment amenajate special. Festivalul durează patru zile şi transformă Novi Sad-ul într-o destinaţie perfectă pentru un city break inedit, mai ales că oraşul este modernizat, plin de cafenele şi restaurante, cu un centru vechi pitoresc şi străduţe pe care să te pierzi într-o atmosferă unică.
Cum ieşi din Novi Sad spre Belgrad, opreşte-te şi în Sremski Karlovci, un orăşel cu iz medieval, plin de biserici şi capele, dar şi de crame, de unde poţi cumpăra vestitele vinuri locale. De altfel, cele mai vestite podgorii sunt cele de la Zvonko Bogdan (Subotica), Živanović (Sremski Karlovci) şi Vrbica (Topola).
În nordul extrem, la Subotica, dai peste un oraş cu clădiri ca de turtă dulce. Şi asta graţie decoraţiunilor exterioare în stil Art Nouveau ale Primăriei, Palatului Raichle şi ale Sinagogii.
În sud, la Niš, găseşti ruinele reşedinţei de vară a lui Constantin cel Mare, care s-a născut aici, dar şi vechea fortăreaţă turcească, cu hamamul, arsenalul şi aleea lucrătorilor în aramă. La fel de spectaculos este şi Oraşul Împărătesei Justiniana Prima.
Dar Serbia este şi un rai pentru adepţii mişcării în aer liber, astfel că aici găseşti trasee de ciclism (Palić, Vršac, EuroVelo6 cycling route), rafting (Sombor, Apatin, Tamish, The Bishop’s Plates), căţărări şi drumeţii (Munţii Fruška, Vršac, Sharr), poţi naviga (pe Dunăre, Tisa şi lacurile Bela Crkva, Vlasinsko şi Palić), poţi înota (râul Sava, Sremska Mitrovica şi lacul Bubličko), poţi călări lipiţani (hergheliile de la Kelebija, Zobnatica, “Fantast” Palace, Ečka Hunting Castle) şi te poţi bucura de apele termale de la Arandjelovac. Unde mai pui că sârbii sunt recunoscuţi pentru agroturism, fermele lor aminind de zonele Banatului şi Ardealului şi oferind oaspeţilor posibilităţi de cazare, călărie, pescuit, golf, bird watching şi degustări de vinuri. Şi să nu uităm de meniul excelent oferit de restaurantele csarda: kajmac (brânză cu gust de caimac), cârnaţi picanţi, saramură de peşte, tocăniţe din viţel, oaie sau cocoş, ciorbe şi sarmale, ştrudele cu mere, cireşe sau mac, plăcinte cu nucă, baclavale şi nelipsitul rakija (rachiul local).
Cu cine te poţi întâlni?
Anul acesta, în perioada festivalului de muzică Exit Fest, la Novi Sad au fost David Guetta, Ellie Goulding, Wiz Khalifa, Robin Schulz şi pe cei de la The Prodigy şi Hurts.