Shakira sare în apărarea ţiganilor

Actualizat:

Shakira a declarat, într-un interviu acordat ediţiei spaniole a revistei GQ, că politica de expulzare a romilor din Franţa este condamnabilă şi i-a trimis cu această ocazie preşedintelului francez Nicolas Sarkozy mesajul "Toţi

Shakira a declarat, într-un interviu acordat ediţiei spaniole a revistei GQ, că politica de expulzare a romilor din Franţa este condamnabilă şi i-a trimis cu această ocazie preşedintelului francez Nicolas Sarkozy mesajul "Toţi suntem ţigani".

Cântăreaţa columbiană a lansat anul acesta videoclipul intitulat "Gipsy", în care ea şi jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal au interpretat rolurile a doi tineri îndrăgostiţi provenind din comunitatea romă. Shakira, care este adeseori prezentă la întrunirile la care participă personalităţi de vârf din politica internaţională, organizate în scopuri sociale, educaţionale şi umanitare, nu a ezitat să îi transmită preşedintelui francez Nicolas Sarkozy următorul mesaj: "Toţi suntem ţigani".

Referindu-se la problema expulzării romilor din Franţa, artista columbiană, cu origini libaneze şi italiene, a declarat: "Ce se întâmplă acum cu ei riscă să li se întâmple în viitor copiilor noştri. Trebuie să organizăm o serie de manifestări publice prin care să apărăm drepturile fundamentale ale omului şi să denunţăm toate acele lucruri care trebuie condamnate".



Recente pe Ok! Magazine

OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg