Simona Gherghe a făcut anunțul despre fiul ei: "Ne topește!"

gherghe jpg

În urmă cu trei ani devenea mama unui băiețel superb, iar fericirea ei era deplină. Astăzi,  când îl serbează pe Vlăduț, Simona Gherghe e încercată de tot felul de trăiri.

‘’Acum trei ani, pe 9 mai, Vlad m-a făcut #mamadedoi. Băiețelul ăsta seducător, cu ochii mari și albaștri, ne topește cu zicerile lui spontane și înțelepte, cu tandrețea lui, cu felul lui generos de a fi fratele Anei, dar și cu încăpățânările lui de taur veritabil. E tot o lumină în jurul lui! La mulți ani, Vlad! Te iubim’’, este mesajul postat de Simona Gherghe pe o rețea de socializare.

gherghe4 jpg

Prezentatoarea a vorbit adesea despre iubirea dintre cei doi frați. “Nu sunt cea mai sociabilă persoană din lume. Orice ieşire vine la pachet cu un mare cumul de stres. Nu-mi plac mondenitatile, ceea ce, pentru profesia mea, nu e tocmai un lucru bun. Am tot căutat să văd de unde mi se trage. Sigur, o fi şi în firea mea. Dar mai e de la ceva.

Am fost copil singur la părinţi. În copilărie, carevasaziva, m-am jucat mai mult singură. Ieşeam afară, cu cheia de gât (treaba asta va trebui să le-o explic într-o zi copiilor…), aveam amici, prieteni, colegi de şcoală, dar îmi amintesc mult de jocul de una singură. Cu păpuşile, de-a învăţătoarea, de-a gimnastică, de-a prezentatoarea, în apartamentul în care am crescut, când îi aşteptăm pe ai mei de la muncă. Nu prea ştiam să împart jucării, pentru că nu am avut cu cine. O vreme, mi-am dorit şi eu un frate sau o sora, apoi mi-a trecut. Probabil mă prinsesem eu că e bine şi să vină toate spre ţine…

Şi iată-mă, acum, adult fiind, martoră unei iubiri pe care nu am cunoscut-o. Ştiu cum e să-ţi iubeşţi bărbatul, cum e să-ti iubeşti până la adoraţie copiii, dar nu ştiu ce simt fraţii unul pentru altul. Mă uit la Ana şi Vlad, îi văd cât sunt de legaţi, cum întreabă mereu unul de altul… chiar primul lucru, dimineaţă. Îi văd cum se joacă, cum se şi bat, cum interacţionează, cum sunt unul pentru altul, unul lângă altul. Mi-am dorit enorm să am un copil. Nu aş fi îndrăznit niciodată să visez la doi. Şi totuşi sunt mamă de doi. Iar pentru ei, e magic că se au unul pe altul. O iubire pe viaţă! Iubirea de frate şi soră… O iubire pe care eu n-o s-o trăiesc niciodată, sunt doar martoră, zi de zi. Mă uit şi la Răzvan şi la sora lui, care sunt apropiaţi şi se ajută de fiecare dată, necondiţionat. Sper să fie la fel şi Ana şi Vlad. Mi-ar plăcea să-mi povestiţi şi voi cum aţi copilărit, alături de fraţi sau surori, cum s-a dezvoltat această relaţie specială, cum v-a ajutat şi cum v-a schimbat”, spune Simona Gherghe.



Recente pe Ok! Magazine

Poza 1 jpg
1781690597 fEF4 jpg
pexels czapp arpad 3647289 11010066 jpg
okmagazine ro pexels rdne 12323034 jpg
okmagazine ro (4) jpg
pexels karola g 6957154 jpg
NIBIRU  Promenada
okmagazine ro pexels thelazyartist 1667506 jpg
Kaufland Untold jpg
Fatete dentare fara pilire cand sunt posibile si ce trebuie sa stii jpg
yzzy macbook pro jpg
1 Beach, Please! 2025 jpg
salon jpg
imagine principala jpg
therme jpeg
Grifid Noa jpeg
fondatorul Miramagica jpeg
219ju 38x 004 1 1254085 png