Simona Gherghe s-a mutat în Turcia. Care este motivul?

Actualizat:
SIMONA GHERGHE jpg

Simona Gherghe s-a mutat pentru o perioadă în Turcia, unde filmează pentru reality show-ul matrimonial  Miresa, care revine la sfârșitul lunii la Antena 1.

Astfel, începând din 29 august, vedeta va întâmpina o nouă serie de concurenţi dornici să lupte cu toate forţele pentru a-şi găsi sufletul pereche dintr-un loc superb din Turcia.

            „După cinci sezoane emoţionante pe care le-am trăit împreună, cu sufletul la gură, alături de curajoşii care au decis să îşi găsească marea iubire în casa Mireasa, merităm cu toţii o iubire ca în filme, aşa cum spune şi numele noului sezon al reality show-ului de la Antena 1. Noi concurenţi sunt gata să îşi schimbe destinul. Ei sunt regizorii, ei îşi scriu povestea, ei îi dau viaţă. Noi doar îi ajutăm să îşi impartă fericirea cu lumea toată. Dragostea se vede la Mireasa, sezonul al 6-lea. Şi nu oricum, ci în porţie dublă, zilnic, mai exact de luni până vineri, de la ora 14:00 şi de la ora 17:00”, a declarat gazda reality show-ului, Simona Gherghe, care a mai completat: „E un început de sezon cum n-a mai fost, pentru că suntem cu toţii în Istanbul. Cred că nu se putea un început mai bun pentru un sezon cu iubire ca-n filme. A fost un efort uriaş pentru echipă, însă totul e grozav aici! Abia aştept să ne revedem! După prima săptămână filmată în Istanbul, ne vedem în direct din Casa Mireasa!”.



Recente pe Ok! Magazine

biroul de acas n sezonul rece confort i funcionalitate jpg
okmagazine jpg
therme jpeg
imagine principala jpg
okmagazine ro   Vin zilele ploioase Cum să ai grijă de încălțămintea preferată pentru a o păstra ani la rând jpg
AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg