Soprana Iana Novac, protagonista Concertului de Gală Pop Opera Classical Night

Sâmbătă, 31 august 2024, de la orele 20:00, la Teatrul de Vară din Herăstrău are loc Concertul Extraordinar ”Pop Opera CLASSICAL NIGHT”, un Concert de Gală unde soprana Iana Novac, protagonista acestui eveniment, a pregătit publicului momente artistice speciale și surprize muzicale inedite.

Soprana Pop Opera IANA NOVAC   3 jfif

Iana Novac va introduce spectatorii într-o lume de basm, prin fiecare melodie interpretată, care va spune o poveste pe ritmurile și acordurile celor mai frumoase piese Pop Opera - arii celebre de operă și operetă, canzonete, dar și creații proprii.

Așadar, ultima seară de vară va fi sărbătorită și trăită prin muzică în cel mai frumos mod posibil, ascultând vocea și admirând eleganța și prezența scenică a Ianei Novac – ”VOCEA FEMININĂ POP OPERA a ANULUI 2022" (International Mediteranean Award), dar și a invitaților săi speciali: soprana de renume mondial Cellia Costea, grupul DISTINTO, pianistul Ștefan Doniga, unul dintre cei mai în vogă și activi muzicieni ai momentului, și Carla Burada, o tânără foarte talentată (fiica scriitorului și scenaristului Mircea Burada), care îmbină perfect și cu mare succes muzica și modelling-ul.

Artișii vor fi acompaniați de Orchestra Simfonică, la pupitrul căreia se va afla dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea.

Iana Novac  jpg

"Sărbătoarea inimii mele este, de fiecare dată, întâlnirea cu publicul meu drag. Îmi doresc ca acest concert să fie ca o mângâiere pentru fiecare dintre voi, să fie un Concert memorabil începând de la repertoriul pe care l-am ales și invitații cu adevărat speciali și până la atmosfera unică a unui spectacol susținut în aer liber, sub adierea vântului cald, de vară și sub cerul înstelat care va înnobila frumusețea ultimei seri de august. Vă invit și vă aștept să ne bucurăm împreună de Muzică, prin Muzică!”, spune Iana Novac. 

Biletele pot fi achiziționate online, în rețeaua www.iabilet.ro, pe https://m.iabilet.ro/bilete-iana-novac-99789/.



Recente pe Ok! Magazine

OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg