Emmanuel Macron, acuzat că s-a îmbrăcat prea sport pentru o vizită la sicriul regal al Reginei Elisabeta

Actualizat:
Soții Macron în Anglia (5) jpg

Soții Macron au mers la Westminster aparent incognito, deși este greu să se amestece cu mulțimea.

Familia prezidențială franceză a dorit să ia pulsul Marii Britanii și a cozilor nesfârșite formate din persoanele care voiau să-și ia un ultim rămas bun de la cea care a fost suverană 70 de ani.

Însă multe voci l-au criticat pe Macron pentru ținuta sa super sport, casual chic cu care s-a plimbat prin Londra, încălțat în pantofi sport. Atât el, cât și soția sa, au optat pentru costume bleumarin, iar Brigitte a preferat să poarte și o pereche de ochelari de soare.

Însoțiți de paza personală, Prima Doamnă a Franței și președintele Macron au fost surprinși plimbându-se în ritm alert pe lângă Westminster, înainte de a ajunge la dineul cernit oferit de familia regală britanică înalților demnitari veniți special pentru înmormântare.

După ce și-au prezentat omagiile răposatei regine, soții Macron s-au alăturat liderilor mondiali la recepția de la Buckingham Palace, unde i-au dăruit noului rege un superb album cu amintiri, fotografii cu Regina Elisabeta a II-a în vizitele sale oficiale în Franța.

„De la încoronarea sa, Regina Elisabeta a II-a a cunoscut și a vorbit cu toți președinții noștri. Nicio altă țară nu a avut privilegiul să o primească de atâtea ori ca noi”, a spus Macron săptămâna trecută, într-un omagiu adus reginei, a cărei ultimă vizită oficială în Franța a avut loc în 2014.

Cuplul prezidențial francez s-a schimbat apoi cu ținute elegante și sobre, potrivite momentului.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

biroul de acas n sezonul rece confort i funcionalitate jpg
okmagazine jpg
therme jpeg
imagine principala jpg
okmagazine ro   Vin zilele ploioase Cum să ai grijă de încălțămintea preferată pentru a o păstra ani la rând jpg
AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg