Speak va fi coprezentatorul Ginei Pistol în sezonul 9 Chefi la cuţite

Actualizat:
8 speak coprezentator la chefi la cutite 6 jpg jpeg

Cooking show-ul Chefi la cuţite a dat startul filmărilor pentru un nou sezon, sezonul cu numărul 9. Cum toată lumea ştie, această nouă perioadă de filmări vine cu o premieră: sarcina Ginei Pistol.

Frumoasa prezentatoare nu va mai fi singură, ci îl va avea alături pe Speak, care îi vine în ajutor.

“Rolul meu va fi acela de a sta alături de sustinători atunci când concurenţii intră la jurizare şi uneori de a-i întâmpina pe cei care urmează să meargă la bancurile de lucru. Am stat mult de vorbă cu Gina, mi-a povestit în detaliu cum se desfăşoară lucrurile, mi-a zis că voi cunoaşte foarte multe poveşti, că voi simţi emoţiile concurenţilor şi că toată experienţa va fi ceva surprinzător. A avut dreptate, pentru că deja se întâmplă asta, iar mie îmi place foarte mult. Eu sunt tare curios din fire, aşa că întrebările pe care le adresez oamenilor sunt cât se poate de naturale, atât de naturale încât îi surprind şi pe ei”. Pe lângă rolul de coprezentator, Speak devine şi personajul care satisface toate curiozităţile celor de acasă.

4 speak coprezentator la chefi la cutite 4 jpg jpeg

“Pregătesc un proiect online, o serie de episoade în care să îi aduc pe telespectatori sau pe curioşi cu mine în culise. Vreau să le arăt ce se întâmplă pe platoul de filmare, ce fac chefii în pauze, cum se desfăşoară producţia, ce provocări le-am mai pregătit celor trei, să povestim mai mult cu personaje speciale care au decis să vină la emisiune etc.,  pentru că o zi de filmare e plină de tot felul de întâmplări”, a declarat Speak.

Debutul filmărilor pentru noul sezon a fost plin de surprize pentru Gina Pistol. Pentru a avea grijă de ea, chefii i-au pregătit o cameră specială, amenajată fix pe gustul ei, unde să se poată odihni şi de unde să privească tot ce se întâmplă cu concurenţii. “Chefii au fost deosebit de drăguţi, nu mă aşteptam la o asemenea surpriză şi îmi dau seama că noi chiar am ajuns o familie”, a povestit Gina.

5 speak coprezentator la chefi la cutite 3 jpg jpeg


Recente pe Ok! Magazine

biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg
cele mai bune genti dama din piele naturala si ecologica ce merita cumparat (1) jpg
elegan a i stil in salile de joc din monte carlo pove ti din lumea exclusivista a aristocra iei jpg
e1298c7d6055b6fff68e4c7d7e2f9fb7d4 jpg
Poza okmagazine png
Băile Govora jpg
okmagazine ro 261 0 jpg
Idei care îi ajută pe copii să învețe cu mai multă plăcere magnific jpg
NIBIRU conferință de presă la final de sezon jpg
e1cfaa906adc88ab6497753147d5d2991c jpg
cum iti potrivesti machiajul cu tinuta jpg
e10f77f6e8da82c395e60df7133843991c jpg
returul hainelor online de la nu mi se potrive te la banii inapoi jpg