Steve Carell - „Cred că mai e nevoie şi de câte o «întâlnire»!“

11 aprilie, 2010

Steve Carrell şi Tina Fey îşi dau întâlnire pe marile ecrane ca soţ şi soţie, în rolurile lui Phil şi Claire Foster. Cuplul simte nevoia unei evadări din cotidian, iar cina într-un restaurant de lux pare soluţia cea mai potrivită. Dar ceea ce trebuia să fie o seară romantică se transformă „pe nepusă masă“ într-un coşmar de proporţii, totul din cauză că soţii Foster folosesc alte nume pentru a obţine o masă în restaurantul cu pricina. Fără îndoială, cei doi au parte de o noapte de neuitat! OK! a reuşit să obţină câteva impresii ale lui Steve Carrell despre producţia „Întâlnire cu surprize“ („Date Night“).

.

: Ce te-a atras la acest scenariu?

Steve Carrell: Îmi plac comediile care au în centrul atenţiei un cuplu căsătorit. Cred că amuzant să iei doi oameni normali şi să-i pui să se descurce în situaţii cu totul ieşite din comun. Mai mult decât atât, îi vezi pe amândoi cum încep să se cunoască şi să se înţeleagă mai bine unul pe celălalt, sunt şi amuzanţi, şi emoţionanţi totodată şi, cu puţin noroc, totul poate deveni o poveste bună.

Cum a fost să lucrezi cu Tina?

Tina este una dintre acele persoane care te ajută să fii un actor şi mai bun. E foarte deşteaptă, iar umorul ei vine tot din inteligenţa nativă. E un foarte bun om de echipă şi avem amîndoi o pregătire similară în umorul de improvizaţie, dobândită la Chicago. Eu şi Tina ne-am înţeles bine pe platou pentru că ne înţelegem bine şi în viaţa reală. O admir de multă vreme şi sunt bucuros că am putut lucra împreună cu ea. E foarte talentată. Are mult umor şi e o persoană foarte bună la suflet. Şi asta se transmite şi dincolo de ecran.

Ce fel de oameni sunt Phil şi Claire?

Sunt oameni obişnuiţi. Au doi copii şi sunt prinşi în vârtejul problemelor cotidiene, aşa cum păţesc cele mai multe cupluri, într-o anumită etapă a vieţii lor. Asta nu e neapărat ceva rău, dar nici nu duce la ceva bun, aşa că Phil şi Claire s-au hotărât să-şi revitalizeze relaţia. De exemplu, eu sunt împreună cu soţia mea de 15 ani de zile. În tot acest timp, afli tot felul de lucruri despre celălalt, pe care le accepţi sau nu. Ei bine, spre deosebire de alte cupluri, care ajung la reproşuri şi indiferenţă, soţii Foster au ales să fie sinceri unul cu celălalt. Realitatea ne arată că majoritatea oamenilor intră într-o rutină depresivă şi uită ce anume i-a adus împreună la început.

Cât de uşor aţi intrat în rolul de parteneri de viaţă, tu şi Tina?

M-am simţit „căsătorit“ cu Tina încă din prima zi de filmare. Ştiu că sună a clişeu, dar chiar aşa a fost. Totul părea familiar, mai ales în privinţa scenelor domestice: „eu fac micul dejun, tu pregăteşti prânzul“. De fapt, mă recunosc în multe astfel de scene (râde). Ne-a ajutat mult şi faptul că regizorul Shawn Levy ne-a încurajat să improvizăm, ceea ce a adus un plus de autenticitate replicilor noastre. E important ca scenariul să nu sune forţat, pentru că publicul se poate regăsi mai uşor în situaţiile date.

Cum a decurs colaborarea cu regizorul Shawn Levy?

Shawn debordează de energie. E incredibil de rapid în gândire, e inteligent şi intuitiv. Cu un asemenea om ţi-e uşor să lucrezi, pentru că poţi avea încredere în el, ştie ce vrea şi e stăpân pe situaţie. Şi o dată ce obţine efectul dorit, mergem mai departe, la următoarea scenă. În plus, îi place să se joace, să experimenteze, să improvizeze şi vrea ca şi noi să facem la fel. Pe platoul lui, ne simţim ca acasă. Shawn e nemaipomenit. E extrovertit şi scoate ce e mai bun din noi.

Care a fost cel mai amuzant moment din timpul filmărilor?

În fiecare zi, aveam câte un motiv să râdem, ceea ce, de obicei, e un semn că lucrurile merg bine. Întâmplări amuzante se petrec mai tot timpul. Mi-aduc aminte când Tina şi-a scos proteza şi evident, a salivat abundent. Mă distrează să-i văd pe ceilalţi în ipostaze hilare.

Cum a fost colaborarea cu Mark Wahlberg?

Era pus pe glume. Nu-l mai văzusem până atunci şi nici nu ştiam la ce să mă aştept, pentru că părea genul taciturn, introspectiv… ceea ce s-a văzut şi în film. În realitate, e un tip glumeţ şi amabil; îi plăcea să se autoironizeze şi să facă glume pe seama personajului lui. E curios cum, actorii care nu prea au tangenţe cu comedia, se străduiesc să pară amuzanţi. Mark e altfel. Şi-a dat seama că cel mai bun lucru pe care-l poate face e să-şi joace rolul aşa cum a fost scris şi că tocmai replicile alea îl fac amuzant. Bine, Mark e şi producătorul „Entourage“, ceea ce îl face să înţeleagă şi mai bine comedia. Rezultatul s-a văzut în „Întâlnire cu surprize“ şi cred că toate femeile i-au remarcat schimbarea de stil.

Care a fost cel mai dificil moment din timpul acestor filmări?

De când am început lucrul la „The Office“, din cauza reflexului de a mă uita fix în camera de filmat, acum a trebuit să mă concentrez să nu mă mai uit spre cameră. Mi-a luat o săptămână şi jumătate să mă obişnuiesc cu asta! Şi tot mi se mai întâmpla să mă mai uit direct la cameră. Iarăşi, mi-a venit greu să mă prefac că nu ştiu să dansez, pentru că eu chiar mă pricep să dansez (râde).

Cum crezi că va fi primit filmul, la nivel internaţional? Crezi că „întâlnirea“ e un concept universal?

Cred că toate cuplurile din lumea asta înţeleg nevoia de intimitate. Cred că este un concept universal în sine, chiar dacă nu folosesc în mod special pentru asta „întâlnirea“. Părinţii mei şi socrii mei socializau mai mult decât o facem noi acum, dar nu se folosea termenul de „întâlnire“. În zilele noastre, părinţii sunt mai implicaţi în viaţa copiilor lor, merg la şcoală, la meciurile şi festivităţile lor, îi încurajează să-şi investească timp şi effort în pasiunile lor. Toate astea presupun un angajament care consumă foarte mult timp. E un timp care se pierde în defavoarea soţiei şi ajungi să neglijezi viaţa de cuplu. De asta cred că mai e nevoie şi de câte o „întâlnire“.

Dar tu cum te comporţi acasă? Ai timp de „întâlniri“?

Nu avem un program anume de „întâlniri“. Mai degrabă, ne bucurăm unul de prezenţa celuilalt, când copiii merg la culcare. Discutam mai devreme şi cu Tina despre lucrurile astea. Câteodată, cea mai bună parte a unei întâlniri este momentul în care ajungi acasă, îţi pui pijamaua şi stai o jumătate de oră cu celălalt, înainte să te bagi în pat, la culcare. Nu cred că trebuie musai să ieşi undeva, în oraş, ca să te simţi bine. Până la urmă, totul ţine de conexiunea pe care o ai cu celălalt. Ieşim de fiecare dată când putem. Nu suntem prea inventivi. Ne place să mergem să mâncăm şi apoi să vedem un film. Dar pentru noi, reţeta asta simplă pare să funcţioneze.

Ai fost mereu un tip glumeţ?

N-am fost clovnul clasei. Nici acum nu mă consider „sufletul petrecerii“. Nu sunt neapărat cel mai distractiv personaj şi nici nu ştiu dacă eu aş ieşi cu un tip ca mine (râde).

Dar pe tine cine te face să râzi cu poftă?

Sunt un mare fan al lui Peter Sellers. Îmi plac şi Steve Martin şi Alan Arkin, filmele mai vechi cu Mel Brooks, Buster Keaton, Jim Carrey… Nu există o reţetă anume pentru comedie; pur şi simplu, e vorba despre ceea ce te face să râzi. E greu să explici ce anume îi face pe oameni să râdă. Ştiu doar că, pe măsură ce diseci problema umorului, devine tot mai puţin distractivă. Eu am crescut ascultându-i pe Bill Cosby, George Carlin şi-mi place la nebunie Bob Newhart. Sunt complet diferiţi, dar la fel de comici şi au schimbat pentru totdeauna faţa umorului american.