Știai că aceste vedete pictează? Uite cum arată lucrările lor FOTO&VIDEO

Chiar dacă nu aceasta este principala lor activitate, ar putea face bani buni numai din tablourile lor.

 

Există câteva vedete de la noi, în special cântăreţi, care au un hobby aparte: pictura. Nu e o preocupare zilnică, dar sunt atât de talentaţi, încât ar putea trăi din vânzarea operelor lor. Iată care sunt aceştia.

Magda Pălimariu

”Pentru mine, pictura este o relaxare, e ca o terapie. Toate tablourile le fac cadou, pentru că eu nu fac acest lucru pentru expoziţii sau pentru alte lucruri, le fac pentru că mă relaxează”, spune Magda, care în fiecare an de ziua ei primește cel puțin un tablou de la prieteni.

„Tot timpul am desenat și făceam schițe de când eram copil, nu m-am apucat să pictez așa, brusc. Am luat anumite cursuri. Am învăţat anumite tehnici, cum să aşez în pagină, cum se amestecă culorile”, a povestit ea la „Ce se întâmplă, doctore?”.

„Am avut o perioadă în care am pictat bujori, iar acum pictez mult în albastru. Peste vară poate voi picta în culori mai calde”, ne-a spus şi în cadrul unui interviu pentru revista OK!.

Loading...


INAPOI LA PRIMA PAGINA