Stop fumat! Ce metode se mai folosesc pentru a renunţa la acest viciu?

Actualizat:
5 iqos 3 jpg jpeg

Sunt din ce în ce mai populare în rândul celor care au renunţat la fumat: fie că vorbim de ţigări electronice sau de produse cu tutun încălzit, aceste variante sunt o alternativă extrem de discutată azi. Peste ocean sunt foarte utilizate, iar în Marea Britanie sunt susţinute chiar de voci din rândul autorităţilor de sănătate publică.

Dar sunt ţigările electronice sau produsele din tutun încălzit o variantă mai bună pentru fumători?

Dacă ai ajuns în momentul în care îţi pui astfel de întrebări şi te preocupă ideea de a renunţa la fumat, e momentul să investighezi opţiunile pe care le ai. Eu am plecat exact cu acest gând acum o săptămână spre Atena la No smoking Summit, curioasă să aud chiar din gura specialiştilor ce au de spus despre aceste produse - chiar mă pot ajuta, în ce fel, nu au niciun risc, am şanse să mă las de fumat în acest fel? Şi iată ce-am aflat.

O alternativa mai putin nociva, cu un miros mai putin pregnant, fără fumat pasiv si cu nivelurile substanţelor cauzatoare de cancer semnificativ reduse. Asta spun producatorii de tigari electronice sau a produselor din tutun încălzit, dar evident că orice producător îşi laudă marfa.

iqos 1 jpg jpeg

Ca să afli ce alternative ai cu adevărat ca fumător, nicio discuţie nu te pune mai bine faţă în faţă cu realitatea precum o întâlnire cu specialişti din întreaga lume, realmente preocupaţi de reducerea efectelor nocive ale fumatului. S-a întâmplat la Atena, la cea de-a doua editie a Scientific Summit on Tobacco Harm Reduction, o reuniune care a marcat totodată data de 31 mai ca Zi Internaţională împotriva Fumatului. Vorbim despre un viciu, un obicei, un tabiet, o plăcere vinovată, cum vreţi să-i spuneţi - cu efecte nocive pentru sănătate cunoscute de atâta timp. Şi totuşi, în continuare, în prezent, peste 1 miliard de oameni fumează conştient la nivel global, iar peste 7 milioane mor anual din cauza unor boli favorizate de fumat. Este motivul pentru care renunţarea la fumat a devenit o preocupare prioritară a autorităţilor din domeniul sănătăţii publice - iar într-o eră a inovaţiei tehnologice, există alternative - dar pot reduce ele aceste riscuri?

Ţigara electronică este un dispozitiv alimentat cu baterii cu ajutorul căruia se pot inhala doze de nicotină sau non-nicotină sub formă de vapori. O altă variantă sunt produsele din tutun încălzit, care încălzeşc tutunul până la temperaturi necesare nicotinei sa se evapore – aproximativ 300 de grade (ţigara arde la 700-800 de arde, emanând şi diverse substanţe toxice). Fără gudron, fără scrum, fără fum, cu până la 95% mai puţine substanţe nocive, în comparaţie cu ţigările. Vorbim despre nişte soluţii care, desi nu sunt lipsite de riscuri, în ţări precum Marea Britanie, au dus la o scădere masivă a numărului fumătorilor - şi o creştere a utilizatorilor de produse alternative. Cât de bine e asta?

iqos 2 jpg jpeg

Martin Dockrell (Tobacco Control Programme Lead - Public Health England), care studiază comportamentul consumatorilor de ţigări electronice din 2009, pune punctul pe i: "Aceste produse trebuie comparate cu ceea ce concurează - cu ţigările clasice, pentru a vedea avantajele. Nu poţi compara renunţatul complet la fumat cu folosirea unui produs alternativ, evident. Aşadar, suntem mulţumiţi că oamenii renunţă la fumat şi folosesc variante mai puţin nocive? Eu consider că aceste produse sunt atât de consistent mai puţin nocive, încât este fără îndoială o schimbare benefică", spune Mark. Iar summitul de la Atena a evidenţiat rezultatele mai multor studii care arată clar că ţigările electronice şi produsele din tutun încălzit scad semnificativ numărul fumătorilor, efectul nociv al acestor produse fiind mult mai mic - iar asta în condiţiile în care renunţarea la fumat fără aceste substitute, cu medicamentaţie şi suport psihologic nu se bucură de aceeaşi popularitate şi eficacitate printre fumători. Dar aceste alternative nu încurajează consumul de nicotină? "Ba da, dar efectele lor sunt minime comparativ cu ţigările clasice", spune Martin Dockrell. Cifrele o arată limpede: numărul deceselor în urma folosirii ţigărilor electronice este zero, pentru 50 de milioane de utilizatori la nivel global, în 15 ani de când aceste produse se află pe piaţă - comparativ cu numărul covârşitor de decese din cauza unor boli corelate cu fumatul clasic (foto jos, de la Summitul de la Atena).

Concluzia îţi aparţine. Şi voinţa, desigur. Pentru că, finalmente, scopul ideal pentru sănătatea ta este să renunţi complet la fumat şi la orice fel de consum de nicotină.

iqos 4 jpg jpeg


Recente pe Ok! Magazine

Metallica, foto Shutterstock jpg
thumbnail 1920x1080 png
62b001a6 ce3c 4eb1 90fd dcefa32ede47 jfif
imagine 16 9 natural jpg
okmagazine ro pexels olly 3760118 jpg
haine baieti jpg
evolutia comertului modern si noi oportunitati pentru antreprenori jpg
costume de baie fete jpg
therme 2 jpeg
1776776879 hWAF jpg
pexels pavel danilyuk 8112159 jpg
okmagazine ro pexels ihsanaditya 1445696 jpg
e143fb6ec49a23b6d55040759c222f6ffa jpg
e11516d7ef5bb68ad5f0e4a76cd5546e08 jpg
ghid pentru o vacanta in familie la praga cum gasesti cele mai ieftine bilete de avion jpg
Vizual concert jpeg
1776791343 U9de jpg
ritual dimineata jpg