Summer Well 2025 – 14 ani de muzică, experiențe și cultură urbană. Cine cântă pe cele 3 scene

Între 8 și 10 august, Domeniul Știrbey Vodă din Buftea găzduiește a 14-a ediție Summer Well, festivalul care a redefinit, an de an, modul în care se trăiește muzica în România.

Cu un line-up variat și un concept mereu dinamic, ediția din acest an reunește artiști din zone muzicale diferite, mulți dintre ei aflându-se pentru prima dată pe o scenă din România. Cele 3 scene, alături de multiplele zone de relaxare, artă, entertainment și gastronomie, conturează o experiență completă, atent construită pentru un public conectat la cultura vizuală, muzicală și socială a prezentului.

summerwell line up jpeg

Fiecare scenă spune o poveste, setează un mood, creează un spațiu distinct.

Pe Orange Main Stage, scena principală a festivalului, se conturează soundtrack-ul verii cu nume sonore precum Snow Patrol, Empire of the Sun, Son Mieux, Saint Levant și Palaye Royale, alături de alți artiști care promit să transforme serile în momente memorabile.

Pentru cei interesați de noua generație de artiști și de sunete alternative, Sunset Stage by ING x VISA oferă o platformă dedicată creativității emergente. Line-up-ul include nume în ascensiune din zona indie, electronică și experimentală, gata să dea o altă perspectivă asupra scenei muzicale actuale. Aici îi vei asculta pe The Dare, Lana Lubany sau Carpetman și pe alții.

Anul acesta, în urma campaniei „SHE IS NEXT” desfășurate de 8 martie, Summer Well își deschide scena pentru trei voci emergente: Simona Delegeanu, Tedi și Bianca Oance. Cele trei artiste, alese prin nominalizările publicului, primesc astfel o platformă care le conectează cu un public divers și curios, pregătit să descopere noile direcții ale scenei muzicale locale.

Un highlight aparte este Electro Punk Club, o scenă care revine pentru al doilea an și care explorează estetica punk într-un mod curajos. Proiectat de colectivul Space Objekt, spațiul funcționează ca un club imersiv, cu fațade neon, vizualuri intense și o atmosferă inspirată de scena punk din Los Angeles a anilor ’70 – cu referințe directe la locuri iconice precum Madam Wong’s și Hong Kong Cafe.

Summer Well 2025 este, dincolo de muzică, o reflecție a culturii contemporane urbane – un punct de întâlnire între expresie, comunitate și explorare vizuală.

Programul complet și detaliile logistice sunt disponibile pe site-ul oficial www.summerwell.ro și pe pagina de Instagram a festivalului @summerwellfest.

Toate informațiile în buzunarul tău

Aplicația Summer Well, disponibilă pe App Store și Google Play, e hub-ul tău digital pentru tot ce se întâmplă: programul pe zile, harta, food & drinks, entertainment, info utile și biletele achiziționate online.

Accesul în festival se face, ca în fiecare an, din str. Oltului, începând cu ora 16:00 vineri și 14:00 sâmbătă și duminică. E ideal să ajungi cât mai devreme – mai ales vineri – pentru a evita aglomerația.

Intrarea în festival este permisă până la ora 01:00, în toate cele trei zile de eveniment. Pentru cei cu acreditări (presă, parteneri, guestlist), intervalul de ridicare este zilnic între 08:00 și 20:00 (procesarea acreditărilor se încheie în fiecare zi după 20:00).

Festivalul rămâne deschis parțial până la ora 05:00 dimineața, în fiecare zi.

Cum ajungi la festival:

1. Autobuz


Plecările sunt din București, stația Străulești. Autobuzele vor circula la intervale cuprinse intre 15 si 40 de minute, asigurand un flux continuu. 
Primele curse:

• Vineri: 15:30

• Sâmbătă & duminică: 13:30 


Ultimul autobuz pleacă de la Buftea la ora 04:00.


Biletele (25 lei/călătorie) pot fi cumpărate de pe summerwell.ro

2. Tren


Gara de Nord → Buftea. Călătoria durează mai puțin de 20 de minute, dar reține: nu există trenuri de întoarcere noaptea.

De la gara din Buftea sunt ~20 de minute de mers pe jos până la festival. Orarul complet: https://mersultrenurilor.infofer.ro/ro-RO/Itineraries

3. Bicicletă


Avem parcare specială la intrare, dacă alegi să pedalezi până la Domeniul Știrbey.

4. Mașină personală


Recomandarea noastră: evită mașina și folosește una dintre alternative. Nu există parcare dedicată publicului. Dacă totuși alegi această opțiune, explorează rute alternative precum Chitila – Buftea sau Corbeanca – Buftea.

Despre Summer Well:

Mai mult decât un festival de muzică, Summer Well este o întreagă experiență ce va avea loc în perioada 8-10 august 2025, într-o locatie unică, ce ne este casă încă de la prima ediție - Domeniul

Stirbey din Buftea. În 2025, Summer Well va sărbători 14 ani de la înființare. Pe lângă cele 3 scene, festivalul va avea instalații de artă, zone de mâncare și băutură, de relaxare și alte activități. 



Recente pe Ok! Magazine

stop jpg
barbat elegant 10228 jpg
Metallica, foto Shutterstock jpg
thumbnail 1920x1080 png
62b001a6 ce3c 4eb1 90fd dcefa32ede47 jfif
imagine 16 9 natural jpg
okmagazine ro pexels olly 3760118 jpg
haine baieti jpg
evolutia comertului modern si noi oportunitati pentru antreprenori jpg
costume de baie fete jpg
therme 2 jpeg
1776776879 hWAF jpg
pexels pavel danilyuk 8112159 jpg
okmagazine ro pexels ihsanaditya 1445696 jpg
e143fb6ec49a23b6d55040759c222f6ffa jpg
e11516d7ef5bb68ad5f0e4a76cd5546e08 jpg
ghid pentru o vacanta in familie la praga cum gasesti cele mai ieftine bilete de avion jpg
Vizual concert jpeg