Top 10 curiozități despre perle

Cu delicatețea și eleganța lor aparte, perlele au fost dintotdeauna printre preferatele femeilor.

perle jpg

Au împodobit bijuteriile cu mult înainte de diamante - considerate acum cele mai prețioase - și au fost un semn distinctiv al bogăției și statutului social. De-a lungul istoriei au căpătat diverse semnificații, iar unele culturi le-au conferit chiar și proprietăți mistice.

Astăzi, sunt un simbol al purității și iubirii și tocmai de aceea, bijuteriile cu perle sunt preferatele mireselor. Dar dincolo de asta, se crede că perlele oferă protecție persoanei care le poartă, aduc bogăție și noroc, potrivit Jewelry.ro.

Indiferent de simbolistica lor, care diferă în funcție de localizarea pe glob, perlele sunt pietre extraordinare, cu o istorie captivantă, fiind în centrul unor povești fascinante. Dar iată care sunt top 10 curiozități despre perle:

Singura piatră prețioasă organică

Perlele sunt pietrele prețioase cu cea mai interesantă poveste. În timp ce alte pietre prețioase, așa cum sunt diamantele, s-au format sub scoarța Pământului, perlele se nasc în apă. De asemenea, perlele sunt singura piatră prețioasă organică creată de ființe vii, respectiv stridiile (perle de apă de mare) și midiile (perle de apă dulce).

Perla de 100 de milioane de dolari

Aceasta este valoarea celei mai prețioase perle din lume. Are 67 de centimetri lungime, 30,5 centimetri lățime și cântărește 34 de kilograme, fiind descoperită în 2006 de un pescar din Filipine. Neștiind care era valoarea ei, pescarul a păstrat-o timp de 10 ani în casă, ca talisman. Dar în 2016, casa lui a ars și atunci s-a gândit să o predea autorităților, în speranța că va acoperi măcar o parte din pagubă. Surpriza lui a fost uriașă când a aflat ce a păstrat în casă atâta timp...

Cea mai rară piatră prețioasă din lume

Potrivit funfactsabout.com, mai puțin de una din 10.000 de stridii sălbatice conține o perlă. Pentru că stridiile au fost pescuite excesiv, perlele formate în mod natural sunt extrem de rare. În prezent, cele mai multe perle provin din ferme marine de stridii.

Perlele de cultură

Doar 1% dintre perlele folosite acum în crearea bijuteriilor sunt perle care apar în mod natural, celelalte fiind perle de cultură. Prima perlă de cultură provine din anul 1896. Spre deosebire de perlele naturale, cele de cultură sunt mai simetrice, calitatea lor fiind una superioară.

Cea mai cunoscută perlă din lume

La Peregrina este o perlă în formă de pară, de mărimea unui ou mic. A fost deținută de regina Maria, Napoleon Bonaparte și Elizabeth Taylor. Perla a fost vândută în 2011 la licitație cu 11 milioane de dolari.

Cea mai veche perlă

Cea mai veche perlă datează de acum 7.500 de ani. Perla provine din epoca neolitică și a fost descoperită într-un mormânt antic din Emiratele Arabe Unite.

În cât timp se formează

O perlă se formează în perioade cuprinse între 6 luni și 3 ani. O perlă de apă dulce poate crește cam cu 5 mm pe an, în timp ce o perlă de apă sărată crește mult mai lent, cu 3 mm pe an. Din acest motiv, perlele de apă dulce sunt mai des întâlnite decât cele de apă sărată.

Perlele din emisfera sudică sunt cele mai căutate

Cele mai căutate perle provin din emisfera sudică. Au dimensiuni mai mari, strălucire mai pronunțată, iar varietatea de culori este foarte bogată - crem, argintiu, roz, auriu. India, Papua Noua Guinee, Filipine și Myanmar sunt statele care produc cele mai multe perle.

Femei faimoase care au preferat perlele

Cleopatra a iubit perlele, la fel și regina Maria, și Elizabeth Taylor. De asemenea, primele-doamne Michelle Obama și Jacqueline Kennedy au preferat perlele, la fel și prințesa Diana. Dar Coco Chanel a atras cel mai mult atenția asupra lor și le-a impus în lumea modei.

Perla neagră

Perlele negre sunt printre cele mai rare și mai scumpe perle. Se formează în interiorul unei stridii care trăiește în Polinezia Franceză. Pentru că sunt atât de rare și atât de spectaculoase, perlele negre sunt deseori falsificate.

Foto: Pexels



Recente pe Ok! Magazine

biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg
cele mai bune genti dama din piele naturala si ecologica ce merita cumparat (1) jpg
elegan a i stil in salile de joc din monte carlo pove ti din lumea exclusivista a aristocra iei jpg
e1298c7d6055b6fff68e4c7d7e2f9fb7d4 jpg
Poza okmagazine png
Băile Govora jpg
okmagazine ro 261 0 jpg
Idei care îi ajută pe copii să învețe cu mai multă plăcere magnific jpg
NIBIRU conferință de presă la final de sezon jpg
e1cfaa906adc88ab6497753147d5d2991c jpg
cum iti potrivesti machiajul cu tinuta jpg
e10f77f6e8da82c395e60df7133843991c jpg
returul hainelor online de la nu mi se potrive te la banii inapoi jpg