TOP 5 metode prin care îți poți păstra amintirile foto și video

Cu toții avem parte de momente frumoase pe care vrem să le imortalizăm pentru a ne bucura de ele și mai târziu.

TOP 5 metode prin care îți poți păstra amintirile foto și video jpg

Fotografii din vacanță, poze cu copiii și momentele importante din evoluția lor, toate acestea merită a fi păstrate pentru ca tu să le poți privi în viitor. Amintirile sunt unele dintre cele mai de preț lucruri pe care le deținem, iar existența lor în afara spațiului mintal poate fi un motiv de bucurie. În ziua de astăzi, în schimb, tindem să păstrăm fotografiile numai pe telefon, iar astfel riscăm să le pierdem pe veci. Există, totuși, numeroase metode pe care le puteți adopta pentru a vă păstra aceste fotografii în siguranță pentru o perioadă cât mai lungă de timp.

Iată care sunt cele mai bune metode pentru a-ți păstra amintirile foto și video:

1.Album foto

Într-adevăr, optarea pentru un album cu fotografii fizice este o metodă mai „old school”. Probabil că oricine s-ar bucura să-și scoată pozele în acest format, albumele fiind totodată și cadouri inedite. Singurul dezavantaj al acestei variante este faptul că reprezintă cea mai costisitoare opțiune pe care o ai la dispoziție. Așadar, poți să-ți creezi albume cu cele mai importante și dragi fotografii, iar pentru restul să alegi altă variantă de stocare.

2.Stick USB

Fiind o soluție mai degrabă temporară, stick-ul USB este mai ușor de rătăcit prin casă și prezintă un risc mai ridicat în a-ți șterge din greșeală fotografiile. Deși nu este recomandată stocarea pozelor pe stick pentru o perioadă lungă de timp, aceasta este o variantă temporară bună. Spațiul de stocare depinde de la stick la stick, dar de obicei acesta nu este foarte ofertant.

3.HDD extern

În privința prețului, HDD-ul este o variantă foarte accesibilă pentru oricine. Totodată, spațiul de stocare este unul mult mai mare în comparație cu cel al unui stick. Singurul dezavantaj îl reprezintă siguranța datelor, care nu poate fi trecută cu vederea. HDD-urile externe se pot strica foarte ușor, având o rezistență minimă la șocuri, așa că trebuie să ai grijă mare cu un astfel de dispozitiv.

4.Stocarea online

Această metodă este una dintre cele mai bune și sigure! Dacă vrei să achiziționezi un laptop  și vrei să optezi pentru această variantă, pe altex.ro poți să găsești o gamă variată din care să alegi modelul potrivit. Există numeroase site-uri care se ocupă chiar cu asta, iar tu te vei putea bucura de siguranță în ceea ce privește fotografiile tale. Totodată, mărimea spațiului de stocare este în funcție de prețul pe care ești dispus să îl plătești.

5.Stocarea pe telefon

Dacă ai un telefon de la Apple, spre exemplu, acestea au diverse aplicații sau funcții care te sprijină în ceea ce privește salvarea și stocarea datelor. iCloud Photo este o soluție mai mult decât folositoare, dar dacă ai un telefon Android, poți opta pentru Google Photos.

În concluzie, amintirile sunt foarte important de păstrat, așa că trebuie să alegi cea mai bună variantă pentru tine și fotografiile tale. Sigur vei găsi o modalitate excelentă de a-ți păstra pozele și video-urile pe care le îndrăgești într-un mod sigur și ieftin!

Sursă foto: pexels.com



Recente pe Ok! Magazine

primark scallop embellished waistcoat 16 eur18 ron90 pln80 czk470 primark stripe midaxi smock dress 20 eur22 usd30 ron110 pln95 czk570 ref2352843 jpg
HVD Reina cover  jpg
placa Heal the World adusă de Michael Jackson la București jpeg
Poza 1 jpg
1781690597 fEF4 jpg
pexels czapp arpad 3647289 11010066 jpg
okmagazine ro pexels rdne 12323034 jpg
okmagazine ro (4) jpg
pexels karola g 6957154 jpg
NIBIRU  Promenada
okmagazine ro pexels thelazyartist 1667506 jpg
Kaufland Untold jpg
Fatete dentare fara pilire cand sunt posibile si ce trebuie sa stii jpg
yzzy macbook pro jpg
1 Beach, Please! 2025 jpg
salon jpg
imagine principala jpg
therme jpeg