Totul despre culisele dopajului lui Lance Armstrong la DaKINO

Actualizat:
the program jpeg

Celebrul ciclist a rămas în istorie ca cel mai răsunător caz de dopaj. Iar culisele acestui scandal au fost mult mai urâte decât ai fi crezut

Ben Foster îl interpretează excelent pe Lance Armstrong.

Campionul la ciclism, care a câştigat de şapte ori Turul Franţei, a recunoscut pentru prima oară în public în ianuarie 2013, într-un interviu acordat lui Oprah Winfrey, că s-a dopat în timpul carierei sale cicliste, după mai mult de zece ani în care a negat acest lucru. "Voiam să câştig cu orice preţ. Când am fost diagnosticat cu cancer, aş fi făcut orice ca să supravieţuiesc. Am adoptat atitudinea asta şi în ciclism, cu orice preţ, iar asta nu a fost un lucru bun", a explicat el.

Asta s-a văzut la televizor. Ce nu s-a văzut a fost pus cap la cap în “The Program”, filmul lui Stephen Frears, cu un Ben Foster care-l interpretează foarte reuşit pe Armstrong, ajutat fiind şi de asemănarea fizică. Filmul, prezentat la Festivalul de Film Dakino, scoate la iveală o sumedenie de secrete şi detalii ale întregului scandal al dopajului unui ciclist care a fost idolul a milioane de oameni de pe întreaga Planetă pentru felul cum a învins cancerul şi a revenit în sport, câştigând medalie după medalie. A devenit simbolul eroismului cu un preţ teribil, însă. Agenţia Americană Anti-Doping (USADA) l-a numit capul celei mai sofisticate şi profesioniste reţele de dopaj – şi se pare, urmărind povestea oglindită de film, că Lance a fost nu doar consumator, ci şi distribuitor, manipulându-şi întreaga echipă să urmeze acelaşi “program” de creştere a capacităţilor fizice creat de controversatul antrenor italian Michele Ferrari. Cel care a ajutat la construirea acestui caz împotriva sportivului a fost jurnalistul britanic David Walsh, pe care Armstrong l-a botezat “micul trol”, lovitura de graţie fiind dată chiar de colegul de echipă al lui Lance, ciclistul Floyd Landis, care l-a turnat  - actorul Jesse Plemons interpretându-l cu succes. "Dacă nu erau acele investigaţii, aş fi negat în continuare dopajul pe acelaşi ton şi cu aceeaşi convingere!”, a concluzionat Lance în emisiunea lui Winfrey şi asta spune, de fapt, cruda realitate despre ceea ce şi-a dorit sportivul. Să înşele…

Pe lângă “The Program”, Dakino, desfăşurat la Hollywood Multiplex de la Bucureşti Mall, aduce multe alte filme interesante, de neratat! În seara aceasta, va rula de la ora 21.00 “Maggie’s Plan”, cu Julianne Moore şi Ethan Hawke, film care a fost selectat şi la Festivalul de Film Sundance, cel de la Toronto şi cel de la Berlin.

Iar în acest weekend, iată cu ce pelicule te mai poţi delecta la Dakino:

Sâmbătă, 16 aprilie

12.00 ROOM (R) Irlanda- Canada, 2015, 117 min Regie: Lenny Abrahamson Distribuţie: Brie Larson, Jacob Tremblay, Joan Allen, Sean Bridgers, Tom McCamus, William H. Macy

România, 2015, 20 min

Regie: Andreea Păduraru

Marea Britanie, 2015, 4 min

Regie: Stuart Pound

România, 2015, 10 min

Regie: Simona Sava

Portugalia, 2016, 3 min

Regie: Yuri Sepulveda

România, 2015, 11 min

Regie: Tudor Botezatu

Germania, 2015, 3 min

Regie:  Verena Westphal

România, 2015, 16 min

Regie: Cristian Pop

Spania, 2015, 14 min

Regie: Caque Trueba & Juan Trueba

Spania, 2016, 8 min

Regie: Aitor Elorriaga Torre

Marea Britanie, 2015, 97 min

Regie: Stevan Riley

România, 2015, 19 min

Regie: Tudor Cristian Jurgiu

Distribuţie: Iulia Ciochină, Ana Ciontea

România, 2015, 28 min

Regie: Andrei Gruzsniczki

Distribuţie: Medeea Marinescu, Adrian Titieni, Liliana Ghiţă, Nicoleta Lefter, Şorica

România, 2016, 14 min

Regie: Emanuel Pârvu

Distribuţie: Florin Zamfirescu, Radu Zetu, Meda Guta, Mircea Rusu, Rodica Negrea, Vlad Corbeanu, Monica Davidescu, Costin Dogioiu, Laurenţiu Drăgan, Andreea Grămoşteanu, Ingrid Micu-Berescu, Iulian Burciu

Irlanda- Marea Britanie- Canada, 2015, 105 min

Regie: John Crowley

Distribuţie: Saoirse Ronan, Emory Cohen, Domhnall Gleeson

Duminică, 17 aprilie

SUA, 2016, 105 min

Regie: Jon Favreau

Marea Britanie, 2015, 97 min

Regie: Stevan Riley

România, 2015, 28 min, regia Dorian Boguţă

România, 2015, 10 min

România, 2015, 23 min, regia Ana Maria Comănescu

România, 2015, 21 min

SUA, 2016, 86 min

Regie: Liza Johnson

Distribuţie: Michael Shannon, Kevin Spacey

 



Recente pe Ok! Magazine

IMG 1879 jpeg
Lidl articol 16mai jpg
23bc758cf0bd6e878eec5084fc67bea3 jpg
OKMAGAZINE soeren eisenschmidt LNb5DloxOqg unsplash jpg
stop jpg
barbat elegant 10228 jpg
Metallica, foto Shutterstock jpg
thumbnail 1920x1080 png
62b001a6 ce3c 4eb1 90fd dcefa32ede47 jfif
imagine 16 9 natural jpg
okmagazine ro pexels olly 3760118 jpg
haine baieti jpg
evolutia comertului modern si noi oportunitati pentru antreprenori jpg
costume de baie fete jpg
therme 2 jpeg
1776776879 hWAF jpg
pexels pavel danilyuk 8112159 jpg
okmagazine ro pexels ihsanaditya 1445696 jpg