Transformarea uluitoare a simpaticului puști din ”Doi bărbați și jumătate” Angus Jones e de nerecunoscut

Actualizat:

Angus T. Jones este complet diferit față de aspectul pe care îl avea în zilele sale de glorie, în copilărie. A fost văzut în timp ce se plimba duminică prin cartierul său din Los Angeles.

Angus T  Jones în Doi bărbați și jumătate, Getty (3) jpg

În fotografiile exclusive obținute de Page Six, fostul star din „Doi bărbați și jumătate”, acum în vârstă de 29 de ani, avea o atitudine îmbufnată, tricou larg, care să-i mascheze fizicul impunător, pantaloni scurți și ochelari de vedere. Angus T. Jones purta o șapcă roșie, întoarsă invers.

Aceasta este prima imagine publică cu actorul de anul acesta.

El făcea furori în perioada sa de glorie, la filmările ”Doi bărbați și jumătate”, când a interpretat rolul lui Jake Harper. Puștiul adorabil efectiv a crescut sub ochii fanilor serialului de comedie. La început, Angus T. Jones a filmat aproape 10 ani cu starul Charlie Sheen, care a fost ulterior înlocuit cu tinerelul și simpaticul Ashton Kutcher, și cu Jon Cryer, interpretul tatălui său.

Angus T. Jones a mai fost văzut prin cartier, în timp ce era desculț!

Actorul a pierdut lupta cu kilogramele și pare că nu mai este interesat de aspectul său fizic. În 2012, fanii celebrului sitcom au fost șocați de vestea că Angus T. Jones decisese să se retragă din serial. Acesta a dezvăluit într-o mărturisire publică că l-a găsit pe Dumnezeu și îi ruga pe oameni să nu se mai uite la serial. Cam tot de atunci, a intrat într-un con de umbră. Tânărul și-a arătat dezgustul brusc vizavi de producțiile în care juca Charlie Sheen și rolurile de playboy ale acestuia, îndemnându-și fanii să nu mai vizioneze așa ceva. ”Nu vă mai uitați la mizerii. Oamenii spun că e divertisment, însă interesați-vă de efectele televizorului asupra creierului vostru, e important să triați la ce vă uitați.”, a atenționat Angus T. Jones.

Actorul a zis și a făcut, căci nu s-a mai întors în industrie. Apoi a fost văzut vorbind la Biserica Adventistă de Ziua a șaptea, spunând că serialul se axa pe probleme cotidiene, dar s-a autointitulat ipocrit că nu a plecat mai repede, deși nu rezona cu ce făcea.

Foto: Getty



Recente pe Ok! Magazine

therme jpeg
imagine principala jpg
okmagazine ro   Vin zilele ploioase Cum să ai grijă de încălțămintea preferată pentru a o păstra ani la rând jpg
AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg