Trecutul Corinei Caragea. A fost dansatoare la "Surprize, surprize": "Am mers la un casting"

Actualizat:
9 corina caragea dansatoate tvr 1 jpg jpeg

Pe Corina Caragea o vedem aproape zilnic la Pro TV, prezentând ştirile din sport. Acesta este jobul ei de 15 ani. Dar ştiaţi amănunte din trecutul ei, că a lucrat o scurtă perioadă chiar şi la TVR 1 alături de Andreea Marin?

Recent, Corina Caragea s-a mândrit cu una dintre cele mai frumoase aniversări din viaţa sa. Au trecut cincisprezece ani de când a apărut pentru prima oară în direct la Pro TV. A povestit ce emoţii uriaşe a avut atunci: "Dintii îmi clănţăne, literele o iau la galop în faţa mea mai ceva că Bolt în cursa de 100 de metri, reflectoarele parcă sunt un solar sau am doar eu impresia că obrajii stau gata-gata să ia foc?? Oare se vede? Oare mă vede cineva? Câteva milioane de perechi de ochi? Sau poate da Domnul şi nu s-au trezit aşa mulţi oameni la ora asta. Poate nici nu mă observă. Sau poate le-a picat curentul. Cum, s-a terminat deja?? Când?

Primul meu jurnal la PROTV a trecut că şi cum aş fi clipit o dată. Dar pleoapele mele aveau fiecare câte un kilogram. Un kilogram de gânduri, emoţii, lacrimi ce stăteau să se rostogolească. Nu ştiu în ce unitate să măsor emoţiile. Nu ştiu ce am zis, câte balbe am scăpat sau în ce parte mi-au plecat degetele pe hârtiile cu ştiri. Cine să mai doarmă după? Atunci a fost noaptea cea mai lungă. Ce de jurnale am citit pe tavan.", a scris ea pe blogul său.

De atâţia ani de zile o vedem pe post, mereu are acelaşi zâmbet fermecător, mereu prezintă cu interes ştirile de ultimă oră din lumea sportului. Dar care a fost primul ei contact cu televiziunea? Şi-a dorit atât de mult să facă parte din lumea presei, încât a mers la un casting, la "Surprize, surprize". Era pentru un post de dansatoare pe care l-a şi avut pentru trei luni:

"La „Surprize-Surprize“ am ajuns printr-un casting. Pur şi simplu îmi doream foarte mult să lucrez într-o instituţie de presă şi atunci profitam de orice oportunitate venea. Am auzit de castingul ăsta: „E pentru balet“ – „Ok, o să învăţ să dansez atunci. Orice, numai să ajung acolo şi să văd cum e în culisele unei emisiuni“. Mă plimbam pe acolo pe holuri, băgam capul în toate studiourile să văd ce se întâmplă, mai mergeam pe la fete prin redacţie. N-am stat mult, au fost doar trei luni, pentru că am auzit de castingul celălalt, la Realitatea TV", a povestit Corina Caragea într-un interviu pentru Adevărul. 

5 corina caragea 3 jpg jpeg

Apoi, vedeta a lucrat la Realitatea. Ulterior a primit oferta de la Pro TV. Cei de acolo au aşteptat un an de zile după ea: 

"Da, eu mă uitam de acasă la Pro TV şi mi s-a părut ciudat să mă sune pe mine? De unde şi până unde? Pur şi simplu am crezut că e o glumă şi că e unu care se dă drept Costi Mocanu. Mă sunau şi pe mine tot felul de oameni, fiind deja pe sticlă. N-am crezut poate şi pentru că nu m-am gândit că aş putea fi eu în aria lor interes. Nu mă gândeam aşa departe. De abia mă angajasem la Realitatea, eram destul de ataşată de colegii mei de acolo şi nu mă bătea gândul să plec".

"Da, asta da ambiţie. Eu nicio decizie nu o iau pe moment. Întotdeauna stau şi cântăresc, pe toate le calculez. Plus că mă simţeam bine acolo unde eram şi cumva datoare pentru că era primul meu job în domeniu. Era o schimbare prea bruscă pentru mine atunci. Dar Costi m-a aşteptat şi când am fost eu pregătită am făcut pasul", a adăugat prezentatoarea ştirilor sportive de la Pro TV. 

Foto: Facebook



Recente pe Ok! Magazine

salata de boeuf  JPG
pexels vlada karpovich 5357327 jpg
okmagazine ro   Mom jeans balloon sau poate skinny  Modele de blugi în top pentru orice ocazie jpg
okmagazine ro pexels pixabay 533446 jpg
Doctor Beatrice Bălăceanu Gurău, specialist dermatologie JPG
Next Gen CALL FOR ENTRIES 26 jpg
e17048afc121092307318be62d1729567f jpg
zambet jpg
66cb988291655d03d4e0e69c091d4e17 png
Chefi și salata de boeuf jpg
Bunici, Pixabay jpg
GIK 5383 jpg
Grătar, masă, relaxare   cum organizezi spațiul exterior în jurul unui punct central jpg
Negresa   ciocolata, Pixabay (2) jpg
okmagazine ro   Cum să supraviețuiești o zi întreagă pe tocuri fără a ți pierde stilul jpg
okmagazine ro pexels ferarcosn 193057 jpg
e1530562f82c6fad77d569c2177c3c829a jpg
Fațete dentare vs  coroane jpeg