Uite cum arătau la debut aceste vedete!

21 ianuarie, 2016
gosling1 jpeg

E amuzant să te întorci în timp şi să-i revezi cu înfăţişarea de-atunci. Iată cum arătau la începuturile lor în carieră

Azi au o popularitate la care n-au visat vreodată. Şi sunt plătiţi pe măsură. Dar totul a început de undeva... Îţi mai aminteşti cum au debutat aceste VIP-uri?

Ryan Gosling în Clubul Mickey Mouse

Ryan a debutat la fel ca Justin Timberlake şi Britney Spears

Înainte de a deveni unul dintre sex simbolurile Hollywoodului, Ryan era puştiul "Mouseketeer" în Clubul Mickey Mouse, alături de staruri ca Justin Timberlake, Britney Spears şi Christina Aguilera, în perioada 1993 şi 1995. Şi porecla i se potrivea - chiar arăta ca un şoricel simpatic, nu? Probabil că cele mai înfocate fane ale sale nu sunt neapărat de-acord. De-atunci, însă, Ryan s-a transformat nu doar într-un bărbat hot, ci şi într-un actor de succes, cu patru nominalizări la Globul de Aur (în 2008, pentru "Lars and the Real Girl", în 2011 pentru "Blue Valentine" şi în 2012 pentru "Crazy, Stupid, Love" şi "The Ides of March") şi o nominalizare la Oscar (în 2007, pentru "Half Nelson").

George Clooney în "Spitalul de Urgenţă"

George, în rolul Doctorului Doug Ross, din "Spitalul de Urgenţă"

Momentul când a început să adune armate de fane a fost în 1994 - odată cu apariţia lui în serialul de succes "Spitalul de Urgenţă", în rolul doctorului Doug Ross. George a jucat în această producţie vreme de cinci ani, punând bazele unei cariere solide în cinematografie. "Aveam o audienţă de 40 de milioane de oameni care la ora zece seara se uitau o oră la noi", îşi aminteşte azi starul. "Serialul acesta a fost extrem de important în cariera mea. El a schimbat lucrurile cu totul pentru totdeauna!"

Will Smith în "Prince of Bell Air"

Will avea 22 de ani la vremea când au început filmările acestui serial

Fanii Prinţului îşi amintesc şi acum muzica lui din serial. Producţia a rulat între 1990 şi 1996, lansând cariera lui Will - atât în film, cât şi în muzică! De-atunci a devenit unul dintre cele mai profitabile staruri ale Hollywoodului, jucând în filme comerciale ca "Bad Boys", franciza "Men In Black", "I Am Legend" şi "Hancock". Ori în pelicule cu substanţă, pentru care a fost nominalizat la Oscar - pentru rolul din "Ali" în 2002 şi pentru cel din "The Pursuit of Happiness" în 2007. Practic, Will a demonstrat că le poate face pe toate, căci nici în muzică nu i-a mers rău.. Show-ul "The Prince of Bel Air" s-a oprit când audienţele erau în vârf. Acum se aude de un remake, dar cine ar putea fi un nou Will Smith?

Leonardo DiCaprio în "Growing Pains"

Leo, alături de distribuţia serialului "Growing Pains"

Cel abonat la nominalizările la Oscar a început foarte devreme în lumea filmului. Fiindcă asta şi-a dorit de mic. Şi mai ales fiindcă s-a născut chiar la Hollywood. Iar rolul cu care a început a fost cel al adolescentului homeless Luke Brower în sitcomul de succes "Growing Pains" în 1991. Îşi dorea cu disperare să joace. "Făcusem vreo 40 de reclame până atunci, apoi am obţinut rolul acesta când eram în clasa a 11-a", spune Leo. Ce-a urmat e istorie. O istorie care sperăm ca anul acesta să culmineze cu un Oscar pentru rolul din "The Revenant".

Robin Wright în "Santa Barbara"

Robin spune că la început n-a vrut să accepte rolul din "Santa Barbara"

Fosta soţie a lui Sean Penn şi Claire din drama politică de impact "House of Cards", alături de Kevin Spacey. Acestea sunt rolurile pe care publicul le are acum în minte în legătură cu superba Robin. Cine ar fi crezut că se va putea şterge imaginea lui Kelly din "Santa Barbara", serialul care-i bucura pe români după Revoluţie?! Ea a fost răsfăţata şi rebela Kelly Capwell, rolul pe care l-a interpretat între 1984 şi 1988. La început nu şi-a dorit rolul. "Consideram că serialele gen soap opera nu erau bune de nimic!", a mărturisit Robin. Totuşi, a acceptat rolul, iar asta i-a lansat cariera, actriţa ajungând să fie nominalizată la un Glob de Aur pentru personajul Jenny Curran, din "Forrest Gump", alături de Tom Hanks. Globul l-a câştigat, însă, cu rolul Claire din "House of Cards". Asta s-a întâmplat în 2014. Iar de-atunci a fost nominalizată şi în 2015, şi în 2016 pentru acest rol.

Kylie Minogue în "Neighbours"

Kylie, în serialul australian de succes "Neighbours"

Australianca a debutat în pielea lui Charlene "Lenny" Robinson în serialul produs în ţara natală, "Neighbours". Kylie a jucat în serial în perioada 1986-1988, iar azi artista spune că partitura a adus-o în lumina reflectoarelor. "Oamenii iubesc şi acum acel show!", comentează ea cu nostalgie.

Halle Berry în "Living Dolls"

Halle, alături de distribuţia serialului "Living Dolls"

Cine mai ştie că actriţa care a câştigat un Oscar a debutat într-un show TV puţin cunoscut, intitulat "Living Dolls"? Halle interpreta o tânără de profesie model, Emily Franklin, care încerca să se lanseze în New York. Culmea e, însă, că azi Halle nu-şi aminteşte cu plăcere de acest rol, despre care spune că n-a ajutat-o. "Oamenii nu mă luau în serios!"

Bruce Willis în "Moonlight"

Bruce şi Cybill au făcut un cuplu de efect în serialul "Maddie şi David".

Fie că e un rol de anvergură într-un film de acţiune precum "Die Hard" ori o apariţie precum cea din "Pulp Fiction", Bruce are azi destule "feţe" de marele ecran cu care îl asociază fanii. A fost o vreme, însă, când Willis era asociat doar cu şarmantul detectiv plin de umor David, din serialul "Moonlight" - tradus la noi chiar cu numele îndrăgitelor personaje principale: "Maddie şi David" (Maddie fiind interpretată de Cybill Shepherd). Producţia a gost filmată între 1985 şi 1989. De notat că Cybill şi-a dorit o reuniune a distribuţiei în 2013, dar Bruce a fost împotrivă. După "Armageddon", "Sin City" sau "The Expendables" nu prea-ţi mai vine să te întorci la "Moonlight".



Recente pe Ok! Magazine

Lansare George Soare foto PR 2 jpg
Sebi Dascalu, Georgiana Ene si Gabriel Serban   MasterChef Romania 2024 jpg
Pietre semiprețioase jpg
Prințul Philip PR jpg
sarbatori intalnire familie parinti 5778892 jpg
transilvanian ninja 1 jpg
Steve Aoki jpg
okmagazine ro tv smart samsung  jpg
carte OK JPG
finabar524 png
poza 1 jpg
Espressoare manuale versus automate jpg
5 stiluri de design care se potrivesc perfect cu o bucătărie open space jpg
Ghid de intretinere pentru prelungirea vietii masinii de spalat jpg
Cum să alegi aparatul de vidat potrivit pentru nevoile tale jpg
Cum să îți planifici călătoria perfectă cu ajutorul unui serviciu de închirieri mașini jpg
okaymagazine ro friteuza cu aer cald  jpg
Prăjitura emblematică a Insulei Capri, Pixabay (1) jpg