Un maiou din echipamentul sportiv al lui Michael Jordan s-a vândut cu un preț record

Actualizat:

La aproape 30 de ani de la retragerea din activitatea competițională, baschetbalistul continuă să fascineze publicul, iar obiectele sale se vând la licitație cu sume astronomice.

Michael Jordan (4) jpg

Nu degeaba este numit "cel mai mare jucător de baschet al tuturor timpurilor"! Michael Jordan este prețuit de fanii acestui sport și la trei decenii după retragerea sa bruscă din viața sportivă. Practic, acum valorează, cum s-ar spune, cât greutatea lui în aur. Altfel cum vă explicați faptul că un maiou din echipamentul lui sportiv s-a vândut cu peste 10 milioane de dolari?

Suma record este, mai exact, de 10.091.000 de dolari, plătiți de un fan al superstarului baschetului. Dar nici maioul nu este unul oarecare! Este unul pe care legendarul jucător al echipei Chicago Bulls l-a purtat în timpul primului meci al finalei NBA din 1998. Un detaliu important pentru cunoscători este faptul că Michael Jordan îl purta atunci când a marcat 33 de puncte împotriva celor de la Utah Jazz. Și, deși Jordan a pierdut meciul în acest echipament, el și Bulls au câștigat seria, oferindu-i lui Jordan al șaselea său campionat NBA.

Totuși, prețul ultim de vânzare i-a șocat chiar și pe angajații casei Sotheby, care au găzduit licitația. Aceștia au previzionat că se va vinde cu aproximativ 3 milioane de dolari, o estimare care a luat în calcul și licitația de anul trecut, la care o pereche de bascheți alb-roșii a fost vândută la prețul de 1,47 milioane de dolari.

Potrivit Sotheby's, suma de opt cifre a stabilit mai multe recorduri - inclusiv cel mai mare preț plătit vreodată pentru un maiou de baschet la licitație, cel mai mare preț plătit vreodată pentru un obiect sportiv purtat la un meci și cel mai mare preț plătit vreodată pentru un obiect care i-a aparținut lui Michael Jordan.

Nu se știe încă cine este cumpărătorul - dar cu siguranță are buzunare adânci și va păstra maioul expus undeva, într-o colecție exclusivistă.

FOTO: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg