Visezi la un job remote? Vezi avantajele și dezavantajele muncii de la distanță!

9 august, 2022
locuri de munca remote jpg

Munca de la distanță a devenit în ultimii ani tot mai comună. Criza sanitară a condus la măsuri de distanțare socială care s-au răsfrânt și asupra angajaților care obișnuiau să se deplaseze la sediile companiilor. Odată cu trecerea timpului s-au putut observa și măsura care sunt efectele acestui mod de lucru, atât asupra angajaților, cât și asupra companiilor și a productivității muncii.

Munca remote înseamnă în primul rând a munci de acasă. Dacă dorești să ai un job remote este indicat să cunoști principalele avantaje, dar și dezavantaje ale muncii la distanță.

Avantajele unui job remote

1) Economie de timp și de bani

Deplasarea necesită de obicei mult timp, energie și bani, mai ales dacă luăm în considerare orele de vârf. Lucrând de acasă vei economisi timpul pierdut în trafic, mai ales în cazul în care locuiești într-un oraș aglomerat sau atunci când faci naveta dintr-o altă localitate spre lucru. Vei putea astfel să-ți gestionezi mai bine timpul, economisind ore de deplasare spre serviciu.

În al doilea rând, nu vei mai cheltui pe transport sau benzină, reușind astfel să economisești într-o lună o bună parte din banii tăi. Companiile care permit munca de la distanță economisesc astfel bani prin reducerea cheltuielilor aferente spațiului de birouri, spațiului de parcare sau prin eliminarea rambursării costurilor de călătorie.

Pe de altă parte, pentru un angajat ce lucrează de acasă există costuri suplimentare cu electricitatea sau echipamentele de birou. Cheia este găsirea unei modalități de a împărți echitabil costurile între companie și angajat. Aceasta se poate realiza prin rambursarea unei sume fixe aferente costurilor de electricitate și internet sau prin asigurarea unui buget pentru dotarea biroului de acasă.

2) Motivație crescută și satisfacție în muncă

Ultimele studii asupra muncii de la distanță arată că angajații pot avea o satisfacție sporită datorită flexibilității și autonomiei pe care le oferă companiile ce permit acest tip de muncă. S-a constatat că autonomia a crescut satisfacția angajaților prin reducerea conflictelor de muncă în special atunci când angajaților li se permite să lucreze în afara orelor de lucru tradiționale, având astfel un program mai flexibil.

Practic, cei ce lucrează de la distanță nu trebuie să respecte rutinele muncii de la birou și pot lucra în diferite perioade ale zilei, care li se par mai convenabile. Munca la distanță conferă angajaților capacitatea de a-și echilibra responsabilitățile profesionale cu viața personală. Flexibilitatea aceasta creează premisele unei libertăți sporite. Mai puține restricții de timp îți permit astfel să participi mai mult la activități recreative, fie ele sociale sau fizice, ce contribuie la bunăstarea ta.

3) Productivitate sporită

O analiză a datelor colectate până în martie 2021 arată că 6 din 10 lucrători au raportat că sunt mai productivi lucrând de acasă decât se așteptau să fie, în comparație cu 14% care au spus că au lucrat mai puțin. Lucrând de acasă poți evita multe distrageri, cum ar fi întâlniri neimportante, zgomot de fond sau întreruperi ale colegilor. În plus, îți poți aranja spațiul de lucru de acasă astfel încât să fie cât mai adecvat productivității.

Un avantaj pentru companii este că angajații ce lucrează de acasă devin mai responsabili și chiar mai loiali pentru că beneficiază de flexibilitate. Astfel, este o situație de câștig reciproc.

Dezavantajele muncii de la distanță

1) Izolarea și lipsa interacțiunii cu colegii

Izolarea de către colegi este unul dintre principalele motive ce poate duce la anxietate și lipsă de productivitate. Stabilirea unor interacțiuni recurente, de la distanță, prin conferințe video, convorbiri sau întâlniri online poate reduce din sentimentul de izolare. O soluție poate fi combinarea muncii de la distanță cu cea de la birou, în diferite proporții. Acesta este așa numitul stil de muncă hibrid.

2) Mai puțin feedback pentru angajați

Feedback-ul este deosebit de important pentru ca angajații să cunoască în mod continuu care este nivelul lor de productivitate în raport cu așteptările companiei. Când un angajat nu se află la birou, există informații limitate și o ambiguitate mai mare, în ceea ce privește activitățile pe care le desfășoară și a rezultatelor obținute. Atunci când un angajat se confruntă cu situații neclare, cu privire la ceea ce trebuie să facă, lipsa feedbackului din partea managerului duce la frustrare și epuizare.

Atunci când suportul oferit de manager și calitatea relației dintre acesta și angajat scade, satisfacția în muncă a lucrătorului de la distanță scade de asemenea. Managerii ce lucrează de la distanță trebuie să investească mai mult în claritatea comunicării, în viteza de răspuns, frecvența și calitatea feedback-ului oferit subalternilor.

3) Întreruperile și distragerea atenției acasă

Atunci când lucrezi de acasă există riscul unor întreruperi și perturbări ale muncii din cauza copiilor, a animalelor de companie, a televizorului, a telefonului etc. Nu poți fi concentrat 100% asupra muncii tale. În acest caz trebuie să-ți găsești un spațiu de lucru adecvat, astfel încât să elimini deranjul provocat de alții.

Când lucrezi de la distanță, ar putea fi, de asemenea, mai greu să găsești echilibrul potrivit între lucru și viața personală. Mai există și riscul de a lucra peste program sau să lucrezi haotic, fiindcă ești mereu aproape de monitor. Aceste aspecte menționate pot duce la scăderea productivității și chiar la epuizare sau burnout. Răspunsul la aceste inconveniente este stabilirea unui program la locul de muncă, care să te ajute să elimini pe cât posibil deranjul.

Ținând cont de aceste avantaje și dezavantaje, poți evalua mai ușor dacă un loc de muncă remote se potrivește sau nu stilului tău de viață. 



Recente pe Ok! Magazine

books gifts 524166 png
Investiții mici, impact mare Cum să aduci un plus de confort în casa ta prin idei moderne de amenajare jpg
okmagazine ro lenovo yoga jpg
Top 5 beneficii ale achiziției unei asigurări RCA online jpg
geaca dama iarna jpg
Provocările premenopauzei  Impactul asupra somnului și metode de relaxare jpg
Lansare George Soare foto PR 2 jpg
Sebi Dascalu, Georgiana Ene si Gabriel Serban   MasterChef Romania 2024 jpg
Pietre semiprețioase jpg
Prințul Philip PR jpg
sarbatori intalnire familie parinti 5778892 jpg
transilvanian ninja 1 jpg
Steve Aoki jpg
okmagazine ro tv smart samsung  jpg
carte OK JPG
finabar524 png
poza 1 jpg
Espressoare manuale versus automate jpg