Vladimir Drăghia și-a dus soția și fiicele în vacanță
Vladimir Drăghia și soția sa, Alice, bifează prima vacanță în formulă de patru. Ei au plecat alături de cele două fetițe în Oman.
“Da, e nevoie de ceva organizare, dar cu ajutorul Zorei, care (mai nou) e foarte înțelegătoare, cu al Alegrei, care când nu doarme, zâmbește, și sub înaltul patronaj al doamnei care ne veghează de la înălțimea sa, această primă vacanță în noua formulă pare-se că ne iese.
Fețele astea sunt după ce ne-am făcut curaj și l-am atins pe prietenul din dreapta”, spune Vladimir Drăghia.
Cei patru au parte de o experiență de neuitat. “Nu prea am pus poze cu Alegra pentru că, sincer să fiu, îmi petrec (prea) puțin timp cu ea. Încă de când a venit pe lume, trecând prin episodul ăla groaznic cu internarea ei și a lui Alice în spital, a fost lipită de Alice. Ne-am propus, de asemenea, ca Zora să nu se simtă exclusă, să nu fie geloasă pe sora ei mai mică, pe noul val de afecțiune către cineva cu care trebuie să își împartă părinții, iar asta necesită mai mult timp, mai multă energie în direcția Zorei.
Așa ne-am organizat noi. Nu știu dacă e bine, dacă e rău, dar învățăm și ne adaptăm în mers. Ce voiam să vă spun e că abia aștept să mai crească puțin, să prindă putere și să ne putem uni toți la un loc”.
Vladimir și soția lui au trecut prin momente cumplite de curând, când au ajuns cu fetița lor la spital și diagnosticul a fost unul crunt.
'Viața reală de mamă nu e ca pe Instagram, doar cu poze frumoase și multe inimioare. Viața de mamă e cu bune și rele. Viața mea cu Alegra a fost cu bune și cu rele încă de când s-a născut, dar partea mai puțin plăcută am prefera s-o țin doar pentru noi la momentul respectiv. Acum simt că pot împărtăși cu voi lucrurile groaznice prin care tocmai am trecut. Mi-a luat ceva timp să mă adun și să fiu pregătită să povestesc. Nici măcar prietenilor sau mamei mele nu am putut să le spun, pentru că simpla încercare de a pune în cuvinte, mă făcea să retrăiesc momentele alea dureroase.
Când avea Alegra două săptămâni, într-o seară, pregătind-o pentru somn, am sesizat că are fața umflată rău pe o parte. L-am anunțat pe Vladimir că plec la spital cu ea și am ieșit imediat pe ușă. A urmat cea mai lungă și urâtă noapte pe care o poate avea o proaspătă mămică. M-am internat cu ea în spital spre dimineață, după o noapte de așteptare. Făcuse o infecție pe glanda salivară. Diagnostic: parotidită infecțioasă, lucru foarte rar întâlnit la un bebeluș atât de mic”, povestea Alice.
Calvarul era însă abia la început. Micuța a început rapid tratamentul.
“A doua zi, de dimineață, a început tratamentul cu antibiotic. Au fost momente grele care au părut o veșnicie și am simțit că am fost nevoită să mă lupt pentru fiecare clipă din acea noapte. Vladimir venea zilnic cu schimburi pentru noi, mâncare și tot ce aveam nevoie. Am făcut-o posibilul să rămân puternică pentru ea și să nu pierd laptele. Zilele treceau greu, nopțile și mai greu, dar măcar ea se simțea din ce în ce mai bine.
După cinci zile de tratament, cu o zi înainte să plecăm acasă, au venit rezultatele analizelor: septicemie. Infecția ajunsese în sânge. Urma să mai stăm șapte zile în spital. Alegra trebuia să primească un alt antibiotic conform antibiogramei. Am ascultat vorbele doctorului aproape înghețată".
Gândurile o duceau pe Alice și către fetița de acasă.
"Îmi doream doar să fie ea suficient de puternică să treacă cu bine peste acest hop. După ce a ieșit doctorul din salon, m-am dezmeticit și am realizat că asta înseamnă încă șapte zile fără Zora. Am simțit cum mi se rupe inima în două. Să fii mamă de doi copii și să poți sta doar lângă unul. Am cedat și în sfârșit am plâns. Mă simțeam captivă în acel salon, mă temeam mi-am pentru binele puiul meu mic și pentru inima frânta a celui mare.
Știu prea bine ce înseamnă dorul de mamă. M-am privit în oglindă și am văzut că făcusem o reacție urâtă pe piept, gât și maxilar, ca un fel de erupție. Atunci mi-am dat seama că trebuie să-mi revin, să fiu puternică, pentru că doar așa vom trece cu bine peste. Intuiția mi-a spus să plecăm din spital. Antibioticul trebuia administrat dimineața și seara într-o perfuzie de o oră și ceva, așa că m-am gândit că am putea pleca acasă dacă aș găsi unde să mergem pentru administrarea tratamentului de două ori pe zi.
Vladimir mi-a spus că are încredere în orice decizie aș lua, așa că am dat câteva telefoane și am primit încurajările de care aveam nevoie pentru a merge mai departe. Am fost norocoasă că am reușit să ajung la oamenii care mă puteau ajuta, iar a doua zi, când a venit doctorița care se ocupă de cazul Alegrei și m-a susținut și mi-a spus că așa ar face și ea".
