Linda Evangelista: "Îmi pare rău că nu le-am putut ajuta pe femeile agresate de fostul meu soţ!"

27 octombrie, 2020
1 linda deschidere jpg jpeg

Fostul manechin a vorbit despre acuzaţiile împotriva lui Gerald Marie, cel care a făcut parte din conducerea agenţiei de modelling Elite şi care i-a fost soţ între 1987 şi 1993

Scandalul care zguduie lumea modei îl are în centru pe Gerald Marie. Trei foste modele l-au acuzat de hărţuire şi agresiuni sexuale, iar una dintre ele este Carre Otis, fosta soţie a lui Mickey Rourke. Otis, care acum are 51 de ani, susţine că a fost violată de mai multe ori de către Gerald în 1986. Pe atunci, ea se afla singură la Paris şi abia îşi începea cariera de model, manageriată fiind de Elite, agenţia care le-a avut în portofoliu pe toate supermodelele, de la Naomi Campbell la Cindy Crawford. În urma acuzaţiilor, mulţi s-au întrebat care a fost atitudinea Lindei Evangelista, care la acea dată era logodită cu Gerald - dacă ştia de ceea ce se petrecea şi dacă, în ciuda acestor lucruri, a ales să-şi urmărească interesul, căsătorindu-se cu el un an mai târziu.

Reacţia Lindei a venit într-un interviu acordat pentru The Guardian, în care a elogiat curajul şi forţa acestor femei. "N-am ştiut despre aceste lucruri, aşa că îmi pare rău că nu le-am putut ajuta", a spus ea. "Văzând ceea ce spun ele acum şi bazându-mă pe propriile experienţe, cred că spun adevărul. Mi se rupe inima şi le admir curajul şi forţa de a vorbi azi despre asta", a mai spus ea. În această vreme, Gerald Marie continuă să nege vehement toate acuzaţiile.

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

meghan markle  foto   profimedia jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
FotoJetCeline jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg