Linda Evangelista, schimbată total la 50 de ani

7 aprilie, 2016
linda evangelista 80 jpeg

Este, poate, cel mai cunoscut model din toate timpurile. Ani la rând, Linda Evangelista a deţinut titlul de cea mai frumoasă femeie şi cel mai influent model, apărând pe nu mai puţin de 700 de coperte de revistă.

Linda, într-un shooting pentru Armani, în anii 80.

A fost cunoscută în industria modellingului drept ”modelul cameleonic”, făcându-se referire la abilitatea Lindei de a intra în orice rol de dragul unei şedinţe foto reuşite. S-a retras din modelling în anul 1998, ca trei ani mai târziu să-şi facă revenirea. Din 2001, totuşi, Linda a acceptat să apară sporadic.

Cel mai cunoscut model din toate timpurile

Fără voia ei a apărut, însă, miercuri pe străzile din Tokyo, Japonia. Şi trebuie să recunoaştem că mari cunoscători trebuie să fi fost respectivii fotografi de ocazie, căci modelul este, din păcate, aproape de nerecunoscut.

Purtând un outfit all black, modelul a încercat să treacă neobservat, atunci când a ieşit să ia cina. Şi probabil asta s-ar fi întâmplat, dat fiind faptul că silueta sa este total schimbată, dacă zâmbetul n-ar fi fost acelaşi pe care toţi voiau să-l vadă în anii `80-`90.

foto: captură DailyMail.co.uk

Din păcate, modelul care înainte regina podiumurilor a luat foarte mult în greutate, îndepărtându-se serios de mărimile ideale pe care le avea atunci când era model. Desigur, asta ar putea fi pus şi pe baza vârstei, dat fiind faptul că-n luna mai Linda va împlini 51 de ani.

Naomi Campbell, Claudia Schiffer şi Cindy Crawford

Totuşi, am îndrăzni să spunem că Naomi Campbell, Cindy Crawford, Kate Moss, Christy Turlington Burns şi Claudia Schiffer, colegele ei de breaslă de pe atunci, se menţin mult mai bine.



Recente pe Ok! Magazine

Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg