Liviu Vârciu, tată pentru a treia oară. Artistul are acum şi un fiu

29 mai, 2020
8 liviu varciu tata a treia oara jpg jpeg

Aşteptarea a luat sfârşit! Liviu Vârciu a devenit tată pentru a treia oară. Iubita sa, Anda Călin, a născut, i-a dăruit un băieţel de nota 10. 

După nouă luni de aşteptare, Liviu Vârciu şi Anda Călin au devenit din nou părinţi. Familia lor s-a mărit cu un membru, Anda Călin a adus pe lume cel de-al doilea copil al său împlinindu-i dorinţa artistului care îşi dorea din tot sufletul un băieţel, scrie Cancan.ro.

Liviu Vârciu are deja două fete, una din căsnicia anterioară, în vârstă de 18 ani şi pe Anastasia din relaţia actuală. Despre băieţelul venit recent pe lume, părinţii nu au oferit detalii. 

În urmă cu câteva luni, s-a aflat de bucuria imensă trăită de Liviu Vârciu şi de Anda Călin la aflarea veştii că vor deveni iar părinţi. „Anda este foarte fericită că va deveni mamă din nou şi, momentan, nu şi-ar fi dorit ca vestea să se afle. Este ca un cadou pentru Liviu care este fericit că va deveni tată pentru a treia oară. La prima ecografie, se pare că va fi băiat. Pentru ea nu contează dacă va fi fată sau băiat, ci să fie sănătos copilul”, declarau prietenii celor doi, în luna februarie.

1 liviu varciu si anda calin 2 jpg jpeg

În 2018, Liviu Vârciu anunţa că se separă de Anda Călin

Liviu Vârciu a surprins când a anunţat în 2018 că se separă de Anda Călin cea care iată, acum, i-a dăruit doi copii. El scria pe Facebook cu sinceritate că s-au separat. Se pare că acum se înţeleg mai bine ca oricând şi formează o adevărată familie. 

"Dragi prieteni, aşa cum mă ştiţi, eu sunt un om sincer. Ştiu că mereu v-a plăcut asta la mine şi nu o să va dezamăgesc nici acum. Vreau să va anunţ că eu şi Anda, mama copilului meu, nu mai forman un cuplu. Am decis să mergem pe drumuri separate. Nu este vină ei, dar nici a mea. Anda este o femeie minunată, dar ştiţi şi voi cum e viaţă: uneori pur şi simplu oamenii nu se potrivesc, oricât ar încerca. Împreună avem un îngeraş de fetiţă. Ea este şi va fi prioritatea noastră. Vom fi împreună la toate momentele importante din viaţă ei. Împreună. Vreau să îi mulţumesc Andei pentru că este o mama bună . Va pup şi va iubesc!", dezvăluia el în urmă cu doi ani. 

Foto: Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg