Lovitură dură pentru Kevin Spacey! După ce a pierdut procesul, trebuie să le plătească 31 de milioane $ producătorilor serialului „House of Cards”

30 noiembrie, 2021
1 hepta 2201633 jpg jpeg

Cu o avere şi un prestigiu în picaj, actorul american a fost condamnat să plătească o sumă colosală companiei MRC.

O treime din averea lui Kevin Spacey de 100 de milioane de dolari, la cât era ea estimată la începutul anului 2021, va ajunge în conturile companiei care a produs serialul „House of Cards”, în care a interpretat rolul principal până la concedierea sa în urma unor acuzaţii de hărţuire sexuală. 

Actorul american a fost condamnat să plătească 31 de milioane de dolari către MRC, compania de producţie aflată în spatele acestui serial de succes despre intrigi politice la Washington, care a cerut despăgubiri pentru pierderile de venituri atribuite plecării actorului din acest serial, după ce a fost acuzat de hărţuire şi abuzuri sexuale.

MRC a explicat public că, după aceste acuzaţii de hărţuire, compania l-a suspendat pe actor şi a declanşat o anchetă internă care a dezvăluit că starul din „American Beauty” s-a făcut într-adevăr vinovat de astfel de fapte.

Acest val de acuzaţii a pus capăt carierei actorului, în vârstă de 62 de ani, în plină campanie a mişcării #Metoo de denunţare a abuzurilor sexuale de la Hollywood, după dezvăluirile privindu-l pe producătorul Harvey Weinstein.

3 kevin spacey house of cards jpg jpeg

Spacey, recompensat cu două Oscaruri, a interpretat rolul unui politician fără scrupule în cele cinci sezoane ale seriei „House of Cards”, înainte ca acuzaţiile de hărţuire sexuală să apară în presă. Plecarea actorului i-a obligat pe producători să reorganizeze serialul, ceea ce s-a soldat cu „pierderi substanţiale”, a susţinut MRC. Practic, scenariul a trebuit schimbat pentru a exclude personajul interpretat de Kevin Spacey, iar sezonul al şaselea, aflat în plină producţie, a fost redus de la 13 la 8 episoade.

MRC a demarat această procedură în 2019. În acelaşi an, procesele împotriva actorului american, inculpat pentru atentat la pudoare şi agresiune sexuală în statul american Massachusetts, au fost abandonate.



Recente pe Ok! Magazine

Diana Șucu, foto Sorin Stana/Ok Magazine (4) jpg
Victoria, David Beckham  jpg
Elle Macpherson, GettyImages (6) jpg
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg