Madonna, huiduită pentru că i-a făcut campanie lui Obama

30 octombrie, 2012
76564 10151241008674402 1530883872 n jpeg

Regina Pop a fost fluierată minute în şir pentru că şi-a permis, în timp unui concert susţinut în New Orleans, să-I îndemne pe spectatori să-l voteze pe Obama.

Regina Pop a fost fluierată minute în şir pentru că şi-a permis, în timp unui concert susţinut în New Orleans, să-I îndemne pe spectatori să-l voteze pe Obama.

Americanii n-au nimic împotrivă ca idolii lor să aibă propriile lor opţiuni politice, câtă vreme nu le aduc în mijlocul lor, la concerte. Aşa s-a întâmplat şi sâmbătă, în New Orleans, unde Madonna a reuşit să-i scoată din sărite pe participanţii la concertul său, după ce i-a îndemnat să voteze pentru Barack Obama la apropiatele alegeri prezidenţiale din 6 noiembrie.

„Cine are drept de vot? Nu-mi pasă cu cine votaţi, atât timp cât votaţi pentru Obama“. Publicul a reacţionat cu fluierături, ceea ce a determinat-o pe cântăreaţa americană să adauge: „Serios, nu-mi pasă cu cine votaţi. Nu consideraţi acest privilegiu ca pe ceva ce vă este oferit în mod automat. Mergeţi la vot!“. Unii dintre spectatori s-au simţit atât de jigniţi, încât au părăsit stadionul.

image

Nu este prima oară când opiniile Madonnei, exprimate în acest fel, deranjează publicul. Unii dintre fanii ei din statul Colorado, încă afectaţi de masacrul comis într-un cinematograf din oraşul Aurora, s-au plâns de faptul că artista a folosit o armă falsă, pe scenă, pentru „a împuşca“ un lunetist mascat, în timpul unui concert pe care diva pop l-a susţinut recent în oraşul Denver.

Iar în Franţa, aceasta a declanşat o polemică cu Frontul Naţional (FN), după ce, în videoclipul original al piesei „Nobody knows me“, a afişat o svastică suprapusă chipului lui Marine Le Pen, liderul partidului de extremă dreaptă (FN).

În alte concerte, artista a ales să îşi scrie pe corp diferite mesaje sau chiar să se dezbrace, fiind aspru criticată de de presă şi de colegi de breaslă, printre care şi Elton John care a numit-o "o stripteuză de bâlci".

Foto: pagina oficială



Recente pe Ok! Magazine

Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg
John Travolta și Kelly Preston, GettyImages (2) jpg
vedete la deschiderea VS jpg
Roberto Cavalli a murit   pagina oficiala jpg
Demi Moore, Profimedia (7) jpg
Angelina Jolie pe Boadway, Profimedia (10) jpg
Oana și Mioara (1) jpg
Melania și Donald Trump în 2024, Profimedia (7) jpg
Livia Graur și fiica sa, Renata, pe podiumul de modă la Soirees de la Mode de Alin Gălățescu   FOTO Remus Nicolaescu (1) jpg
Regele Juan Carlos, Regina Sofia, amanta Corinna Larsen   Profimedia jpg
poza Dan Bălan jpg
Gwen Stefani și Blake Shelton, GettyImages (2) jpg