Madonna: proces istoric pentru imperiul său financiar

9 decembrie, 2014

Diva în vârstă de 56 de ani a fost dată în judecată de o firmă din industria frumuseţii, cu sediul în Florida, Hard Candy, pentru că a furat tocmai acest brand pentru lanţul ei de săli de fitness din întreaga lume

Diva în vârstă de 56 de ani a fost dată în judecată de o firmă din industria frumuseţii, cu sediul în Florida, Hard Candy, pentru că a furat tocmai acest brand pentru lanţul ei de săli de fitness din întreaga lume

Reprezentanţii companiei amintite au acţionat-o în judecată pe Madonna pentru încălcarea drepturilor conferite de o marcă înregistrată. Iar conform părţii reclamante, vedeta a început să folosească brandul Hard Candy în afaceri din 2011, cu toate că tentativa ei de a prelua cu totul acest nume fusese respinsă de oficiul american pentru înregistrarea mărcilor. Cu alte cuvinte, artista ar fi acţionat cu rea-credinţă şi în deplină cunoştinţă de cauză a faptului că brandul exista deja şi aparţinea altcuiva - dar s-ar fi bazat pe puterea propriului nume şi şi-ar fi văzut mai departe de afaceri. Mai mult decât atât, dacă până acum Madonna a încercat să rămână pe poziţii, făcându-se că ignoră acuzaţiile şi neprezentându-se la tribunal, judecătorul John O'Sullivan a hotărât că artista este obligată să apară la proces pentru a depune mărturie şi a răspunde tuturor întrebărilor avocatului acuzarii.

Foto: WENN



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG