Mai sunt 2 zile până la Festivalul Vinului Moldovei

3 octombrie, 2018
1 iulian ursachi 4 jpg jpeg

Au mai rămas doar 2 zile până la prima ediţie a Festivalului Vinului Moldovei, care se va desfăşura în perioada 6-7 octombrie, la Lagoo-Snagov. Evenimentul dedicat vinului, muzicii şi culturii din Republica Moldova are loc în premieră în România. 

Timp de două zile, vizitatorii vor putea degusta vinurile a peste 20 de vinificatori de peste Prut, care au fost premiate la cele mai importante concursuri internaţionale de profil. 

Pe scena festivalului amplasată la marginea pădurii Snagov vor urca artişti renumiţi din România şi Republica Moldova: Carla’s Dreams, Zdob şi Zdub, Cuibul, Valeria Stoica, The Mono Jacks, Byron, Irina Sârbu Band şi Nadia Trohin împreună cu Mircea Tiberian. În acelaşi timp, evenimentul este primul festival de vinuri digitalizat din lume care, prin folosirea tehnologiei, îşi propune să faciliteze informarea publicului şi accesul rapid la toate detaliile şi activităţile festivalului. 

În 6 şi 7 octombrie, începând cu ora 12:00, festivalul îşi deschide porţile pentru toate familiile. Pe lângă degustările de vin, adulţii vor putea participa la o serie de activităţi interesante pregătite special pentru ei, inclusiv wine masterclasses susţinute de specialişti în domeniu, dar şi food masterclasses, moderate de Angela Braşoveanu, autoarea cărţii ,,Moldova: oameni, locuri, bucătărie şi vin” şi susţinute de bucătarul Marian Danu, care a revoluţionat conceptul de gastronomie în Moldova. Marian Danu va găti bucate tradiţionale moldoveneşti, acompaniat şi ajutat de celebra ,,Boonikă” din videoclipul trupei Zdob şi Zdub. Standurile cu fructe, dulciuri şi piesele vestimantare ale brandurilor moldoveneşti, printre care „Georgette”, „Alina Bradu”, „Vasconi” sau „Artizana”.

image

Reunite sub umbrela brandului de ţară al industriei uşoare  ,,DIN INIMA. Branduri din Moldova” numeroşi expozanţi îi aşteaptă pe vizitatori să descopere Republica Moldova. Mai mult decât atât, vizitatorii se vor putea bucura de activităţile meşteşugăreşti, precum olăritul sau cioplitul în lemn. Pentru cei mici, organizatorii au amenajat o zonă specială şi au pregătit o mulţime de surprize.

Biletele la Festivalul Vinului Moldovei pot fi achiziţionate de pe platforma online www.vinulmoldoveifest.ro, la preţul de 40 de lei/bilet. Acesta include 10 degustări de vinuri (cu câte o porţie de 50 ml de vin de la orice cramă participantă) dar şi acces la toate activităţile şi concertele evenimentului. Biletul constă într-o brăţară cu un cod unic care va fi scanată la fiecare degustare, fiecare vizitator având posibilitatea de a oferi vinului degustat un rating pe o scară de la 1 la 5, prin intermediul unei interfeţe digitale. Copiii şi tinerii cu vârsta de până în 18 ani, însoţiţi de adulţi, au acces gratuit la festival, iar transportul Bucureşti-Snagov, tur-retur, este, de asemenea, gratuit. Plecările din Bucureşti către Festivalul Vinului Moldovei (6 şi 7 octombrie) se vor face din staţia de RATB a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, pe Bulevardul Ion Mihalache (în spatele Muzeului Naţional de Istorie Naturală ,,Grigore Antipa”), din 20 în 20 de minute, în intervalul orar 12.00 – 23.00. Autobuzele vor avea indicativul FESTIVALUL VINULUI MOLDOVEI-SNAGOV.

Evenimentul se va desfăşura în paralel cu Ziua Naţională a Vinului de la Chişinău, iniţiatorul proiectului - Oficiul Naţional al Viei şi Vinului - dorind să aducă prin această sincronicitate un omagiu istoriei şi tradiţiei comune a celor două popoare, în anul centenar. 

Vinul Moldovei. O legendă vie este brandul de ţară care reuneşte toţi producătorii de vinuri din Republica Moldova şi este marcă înregistrată susţinută de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului. Acesta a reorientat complet industria viticolă din Republica Moldova către calitate şi excelenţă, de aceea Vinul Moldovei este un vin al schimbării şi al transformărilor, dar şi o promisiune şi un angajament faţă de consumatori.



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG