Maleficii de la Hollywood care l-au inspirat pe Harvey Weinstein

12 octombrie, 2017
Triada diabolică jpeg

Sau triada diabolică. Ei au fost idolii lui Harvey Weinstein din perioada de aur a Cetăţii Filmului

Harry Cohn. Arthur Freed. Howard Strickling. Triunghiul care a exercitat din umbră o influenţă copleşitoare asupra Vechiului Hollywood.

Shirley Temple despre Arthur Freed

Shirley a dezvăluit în autobiografia ei tratamentele nedrepte la care a fost supusă.

Arthur Freed.

La 12 ani, Shirley trecea de la casa 20th Century Fox la MGM, ocazie cu care producătorul Arthur Freed a invitat-o în biroul său. „Prima dată trebuie să scăpăm de şunculiţele tale. Apoi să îţi facem o coafură nouă. Şi să te învăţăm să dansezi cum trebuie“, i-a spus Arthur potrivit relatărilor actriţei. „Cunoscut ca producător al peliculei Vrăjitorul din Oz, despre Freed se spunea că îşi chema actriţele să dea probele pentru roluri pe canapeaua din biroul său. Eu habar n-aveam despre asta pe atunci. «Am ceva special pentru tine», mi-a spus el. «Tu vei fi noua mea stea». Şi, cu o faţă zâmbitoare, s-a ridicat şi şi-a dat pantalonii jos. Eu am izbucnit într-un râs nervos. Insultat, mi-a urlat să ies afară“, a povestit actriţa, care din fericire semnase deja contractul cu MGM şi a reuşit să scape de Freed.

Howard Strickling şi avorturile

Jean a fost o victimă a sistemului hollywoodian.

Una dintre victimele abuzurilor din Vechiul Hollywood a fost Jean Harlow, care n-a avut voie să se mărite cu William Powell fiindcă MGM prevăzuse clar în contractul ei că îi este interzisă căsătoria. O soţie nu putea fi o bombă sexy, nu-i aşa? Rămasă însărcinată în urma relaţiei cu Powell, Jean a fost programată de urgenţă pentru o intervenţie la o clinică privată, de către Howard Strickling, directorul de publicitate al MGM. Potrivit cărţii The Fixers, a lui E.J. Fleming, nu era prima dată când Harlow fusese dusă să facă forţat avort. Pe perioada acelei şederi secrete la clinică, vedeta a fost văzută doar de către doctori şi asistentele medicale în aceeaşi cameră 826, pe care o ocupase şi cu un an înainte pentru o operaţie de… „apendicită“.

Viaţa Lanei Turner a fost una dintre cele mai zbuciumate din istoria Hollywoodului.

Howard Strickling.

Lana Turner a fost o altă victim a acestui sistem, atunci când a rămas însărcinată cu Tyrone Power – un caz de care s-a ocupat acelaşi Howard Strickling. De altfel, nu era prima dată când se ocupa de Lana. Potrivit aceleiaşi cărţi The Fixers, prima intervenţie a lui Strickling în cazul Lanei a fost de-a dreptul terifiantă. Se întâmpla în 1941, când Lana descoperise că e gravidă cu soţul de atunci, muzicianul Artie Shaw. Strickling a aranjat un avort chiar în camera ei de hotel în timpul unui turneu în Hawaii. Procedura ar fi avut loc fără anestezie, pe patul din cameră, mama Lanei acoperindu-i gura cu mâna pentru a-i înnăbuşi strigătele de durere. Doctorul a fost plătit cu 500 de dolari, deduşi din salariul Lanei. O săptămână mai târziu diva apărea „ca nouă“ pe platourile de filmare ale peliculei Ziegfeld Girl.

Maleficele aranjamente ale lui Harry Cohn

Rita Hayworth, în "The Lady From Shanghai", produs în 1948 de Columbia.

Rita Hayworth poate fi exemplu pentru o altă modalitate de control obsesiv din partea studiourilor de film – pe vremea mariajului ei cu Orson Welles, casa lor era înţesată de microfoane din ordinul lui Harry Cohn. Vorbim de preşedintele şi cofondatorul Columbia Pictures – al treilea nume din triada noastră şi cel mai malefic dintre toţi. Nu degeaba a rămas în istoria Hollywoodului una dintre replicile lui Cohn: „Eu nu sufăr de ulcer. Eu provoc altora ulcere!“. „Harry a văzut în mine doar o femeie bună de exploatat pentru bani. Era extrem de posesiv. El voia să decidă cu cine ies din casă, ce prieteni am. Nimeni nu poate trăi aşa. Cohn a fost un monstru“, a povestit Rita Hayworth.

Artistul a avut mari probleme din cauza iubirii lui pentru Kim.

Kim Novak a avut o viaţă amoroasă care a întors pe dos Hollywoodul!

Un alt episod care ilustrează trist procedurile diabolice ale lui Cohn este cel al poveştii de iubire dintre Kim Novak şi Sammy Davis Jr. Când splendida blondă s-a îndrăgostit cu totul neaşteptat de nimeni altul decât cântăreţul de culoare Sammy Davis Jr., acelaşi temut producător Harry Cohn a luat foc. Nu putea accepta ca un negru s-o iubească pe una dintre vedetele lui. Mai ales pe Kim Novak, în care vedea o înlocuitoare a ingratei Rita Hayworth. Aşa că Harry nu s-a sfiit să apeleze la prietenul său, John Roselli, o figură importantă în rândul mafiei din Chicago, care a aranjat ca Sammy să fie răpit câteva ore, suficient pentru a-l speria şi a-l face să înţeleagă că trebuie să renunţe la iubirea lui pentru Kim. Mai mult decât atât, pentru a şterge orice urmă a iubirii, Cohn l-a şi forţat să se însoare în ritm de urgenţă cu dansatoarea de culoare Loray White. Davis îşi pierduse ochiul stâng într-un accident de maşină în 1954. Un documentar BBC din 2014 relatează că Harry l-ar fi ameninţat că-i scoate şi celălalt ochi dacă nu se însoară în 48 de ore cu Loray – lucru pe care Sammy l-a făcut doar după ce s-a îmbătat criţă. Mariajul a fost dizolvat nouă luni mai târziu.

Harry Cohn.



Recente pe Ok! Magazine

Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg
andreea marin 1024x567 1 jpg