Mamă vs fiică. Ireland Baldwin îi calcă pe urme lui Kim Basinger!

28 februarie, 2017
mama fiica jpeg

Pe zi ce trece, Ireland îi seamănă tot mai mult celebrei sale mame. Tânăra de 21 de ani a realizat, recent, un pictorial nud, care ne-aduce aminte de fotografiile sexy de odinioară, ale mamei sale.

Kim Basinger, mama lui Ireland, în tinereţe

Fiica lui Kim Basinger şi a actorului Alex Baldwin este un model de succes. Tânăra a moştenit de la părinţii ei faimoşi toate calităţile fizice pentru a reuşi în domeniul modellingului! De-asta ne-am convins, recent, când am văzut pictorialul nud pe care l-a realizat cu ajutorul fotografului Trevor Flores.

Fotografia care i-a isterizat pe fani

Ireland a postat, acum câteva ore, o fotografie în care apare complet goală, care a fost, desigur, foarte bine primită de fanii internauţi. În doar câteva ore, imaginea a strâns nenumărate reacţii pozitive din partea utilizatorilor de Intagram. ”Una dintre cele mai interesante şi speciale aventuri din viaţa mea. Încântată în legătură cu ceea ce urmează”, este descriere pe care modelul a postat-o la această imagine, dând de înţeles că lucrează la un proiect special.

foto: arhivă / Trevor Flores



Recente pe Ok! Magazine

Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg