Interviu

Manuela Hărăbor: “Iubesc din nou!” Actriţa vorbeşte despre bărbatul din viaţa ei, dar şi despre fostele iubiri

Iubirea unei mame

Aţi ales să nu renunţaţi la sarcină, să creşteţi copilul singură...

Nu ştiam nimic din timpul sarcinii, dar nicio secundă nu m-am gândit să întrerup sarcina.

Dar v-aţi dorit un copil sau s-a întâmplat să rămâneţi gravidă?

S-a întâmplat să rămân gravidă şi mi-am asumat copilul. N-a fost nimic planificat. M-am refăcut destul de bine după ce am născut, m-am întors la facultate, am dat examenul de diplomă un an mai târziu, m-am angajat la Teatrul Naţional din Timişoara şi făceam naveta săptămânal. Îl lăsam pe Andrei cu mama cinci zile pe săptămână şi am avut şi momente în care mi-a fost foarte greu, dar n-am fost niciodată la pământ.

N-a trecut de mult 8 Martie! Sunteţi o mamă fericită?

Da, am fost tot timpul o mămică fericită! N-ai idee câte modalităţi miraculoase are Andrei de-a mă face să zâmbesc! Anul acesta face 30 de ani, e un bărbat înalt şi puternic şi tot timpul se trezeşte cu zâmbetul pe buze, tot timpul!

Un alt moment de cotitură din viaţa dvs. a fost Mineriada din ’90. Eraţi însărcinată când v-au prins minerii pe străzile din Bucureşti. Ce s-a întâmplat mai exact?

Eram în luna a patra de sarcină şi mă întorceam de la Palatul Telefoanelor când, pe Ion Câmpineanu, s-a format o ambuscadă, au venit nişte mineri, care şi-au îndreptat privirile asupra mea. M-au înconjurat şi au început să urle la mine, să mă întrebe dacă eram studentă, de unde veneam… Brusc am simţit cum m-a apucat cineva de braţ şi m-a tras. Era un regizor din Buftea, care m-a dus la adăpost. M-a apucat acolo un plâns zdravăn, am făcut o criză de vreo 10 minute. Şi asta a fost tot.

Nu v-au bruscat, nu v-au afectat în vreun fel sarcina?

Nu m-a bătut nimeni, dar am avut un atac de panică şi nu se ştie nici în ziua de azi ce efect poate avea un şoc emoţional asupra unei sarcini de patru luni. Explicaţii medicale nu sunt pentru asta, mai ales că autismul e un sindrom neuro-vegetativ care apare în primul an de viaţă. Nu se ştie din ce cauze. Copilul se naşte cu funcţiile absolut normale, după care, în primul an de viaţă, se schimbă lucrurile…

Şi aţi sesizat ceva anormal la copil în primul an de viaţă?

Eu am sesizat, pe la 8-9 luni, că, în urma unei răceli, Andrei a intrat într-o stare febrilă destul de puternică, iar acest lucru poate afecta sistemul nervos. E posibil să fi fost una din cauze. După acea febră mare, am observat o involuţie la el. De unde gângurea mai mult, a început uşor-uşor o regresie. Timp de trei ani, am mers apoi la fel de fel de medici, iar diagnosticul l-a primit pe la 3-4 ani. Am avut totuşi noroc că Andrei nu e un caz foarte grav. El a avut tot timpul contact vizual cu mine, comunicarea, iubirea n-au lipsit niciodată între noi.