Marea dilemă: când minte Novak Djokovic, când spune că s-a testat sau când spune că s-a infectat?

11 ianuarie, 2022
6 novak djokovic 1 jpg jpeg

Deşi a primit undă verde din partea judecătorului să participe la Australian Open, susţinătorii au rămas cu o mare întrebare. Aceeaşi care a făcut ca familia Djokovic să suspende conferinţa de presă.

În toată lumea, există păreri pro şi contra intrării lui Novak Djokovic pe teritoriul Australiei, fără acea dublă vaccinare anti-covid cerută de autorităţi. După ce povestea nr. 1 ATP a escaladat, ajungându-se la o dramă naţională în Serbia şi la un adevărat val de emoţie mondial, jucătorul sârb a bifat o primă victorie în meciul cu autorităţile, obţinând permisiunea judecătorului de-a participa la turneul Australian Open.

Dar, în aceeaşi zi în care Novak Djokovic sărbătorea această reuşită, acasă, în Serbia, familia sa organiza o conferinţă de presă, care avea să-i pună pe gânduri chiar şi pe susţinătorii săi cei mai feroce. Srdjan, tatăl lui Novak, Dijana, mama campionului sârb, Djordje, fratele său, şi unchiul Goran au avut la Belgrad o întâlnire cu presa de aproximativ 40 de minute, încheiată după o întrebare la care au refuzat să răspundă.

Este vorba despre întrebarea referitoare la presupusul test pozitiv al lui Novak Djokovic din 16 decembrie, în baza căruia sportivul a solicitat o dispensă specială de la regula dublei vaccinări şi putut să intre în Australia cu viză specială. Chiar în declaraţia pe propria răspundere publicată luni de Tribunalul Federal de Circuit din Australia, Djokovic spune că „la 16 decembrie 2021, am fost testat şi diagnosticat cu SARS-CoV-2 (COVID-19)”. Firesc, şi adeverinţa medicală cu care s-a deplasat la Melbourne susţinea că nu s-a vaccinat pentru că în ultimele şase luni a trecut prin boală, deci nu poate fi contagios, chiar dacă s-ar reinfecta.

Atunci cum se explică faptul că, la o zi după ce a aflat că este infectat, anume pe 17 decembrie, Novak Djokovic a premiat copiii în cadrul unei festivităţi a federaţiei sârbe de tenis, fără a purta mască, dacă ştia că a contractat virusul? La fel, cum a mers el infectat, pe 18 decembrie, la şedinţa foto pentru publicaţia "L'Equipe"?

Mai mult, pentru a aplica pentru o derogare, termenul limită fixat de Tennis Australia era 10 decembrie.

Iată de ce Novak Djokovic se teme, pe bună dreptate, că ministrul imigrării, Alex Hawke, va lua în considerare o nouă anulare a vizei sale de intrare în ţară, deşi momentan a reuşit să ajungă la antrenamentele pentru Australian Open.

Întrebarea, totuşi, rămâne: când minte Novak Djokovic, când spune că s-a testat sau când spune că s-a infectat?

FOTO: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

andra jpg
FotoJet Ana Violeta sărut jpg
FotoJetKardashian Kate jpg
Elizabeth Hurley și fiul său Damian Hurley, GettyImages (4) jpg
Bradley Cooper si Gigi Hadid   profimedia 0851507160 jpg
Ricky Martin și fiii săi gemeni, Profimedia (2) jpg
Anca Serea și fiica ei Sarah foto Ok Magazine DSC 7786 (3) jpg
FotoJetChicago jpg
FotoJetKS jpg
Miki ex K Pital jpg
Julia Roberts la lansarea colecției sale de bijuterii cu Chopard, la Chateau Marmont, Los Angeles, Getty Images (2) jpg
Olivia Munn, GettyImages jpg
FotoJetLenny și Zoe Kravitz jpg
FotoJetSofiaV jpg
Printul Frederik si presupusa amanta Genoveva Casanova   Casa Regala daneza, Instagram jpg
Jennifer Aniston  sursa   Shutterstock jpg
Nadia Ferreira și Marc Anthony, Instagram (2) (1) jpg
Charlize Theron  foto   Shutterstock jpg