Mari artişti şi cineaşti acuzaţi de pedofilie

2 noiembrie, 2017
acuzati de pedofilie 1 jpeg

Trăim vremuri istorice, când Hollywoodul nu mai are forţa de a-şi ascunde sub preş problemele ruşinoase. Acum, mai mult ca oricând, dezvăluirea celor mai nefireşti acte petrecute în culisele Cetăţii Filmului este considerată un act de curaj.

image

Hollywoodul trece prin vremuri tulburi. Mari nume ale scenei internaţionale sunt puse faţă în faţă cu acuzaţii grave, defăimătoare care, până a fi probate, reuşesc măcar să ştirbească din aura de staruri cu care au defilat atâţia ani prin faţa a milioane de fani.

Scandalurile de hărţuire sexuală şi pedofilie nu sunt o noutate pentru comunitatea artistică internaţională, care a fost adesea dacă nu acuzată direct, cel puţin suspectată de asemenea acte reprobabile. Uneori, câteva dintre aceste scandaluri au răzbtut în presă şi au ţinut titlurile tabloidelor chiar şi ani de zile.

Michael Jackson a fost găsit nevinovat de curtea de juraţi.

Cel mai notoriu a fost cazul megastarului Michael Jackson, care a ajuns chiar şi în faţa judecătorilor după ce familiile minorilor care l-au indicat drept agresor au adus probe şi înregistrări pentru a-i dovedi pornirile de pedofil. Culmea este că şi la şapte ani după moartea sa cazul a fost redezbătut, după ce au fost făcute publice mai multe probe din dosarul procuraturii. Potrivit Radar Online, percheziţiile făcute în 2003 în casa megastarului au scos la iveală că în camera secretă a lui MJ, încuiată cu trei lacăte, se afla o colecţie de păpuşi impresionantă, un poster cu Macaulay Culkin semnat cu mesajul: „Nu mă lasă singur în casă” şi cărţi în care se aflau imagini cu copii dezbrăcaţi. Plus imagini cu copii molestaţi şi animale torturate.

Documentul îl prezintă pe Michael Jackson ca fiind „manipulator, un obsedat de droguri şi sex care folosea sângele şi imaginile sexuale pentru a-i face pe copii să-i satisfacă dorinţele”. Aceeaşi sursă adaugă: „El avea, de asemenea, imagini şocante cu copii torturaţi, conţinut nud cu copii şi adulţi, şi imagini care înfăţişau sadomasochismul”.

În ciuda tuturor dovezilor tulburătoare car au fost aduse împotriva sa, Michael Jackson a reuşit să convingă juriul că nu se face vinovat de abuz sexual asupra copiilor, în procesul din 2005.

Roman Poilanski vrea să fie reabilitat.

Un alt dosar celebru este cel al regizorului Roman Polanski, acuzat de pedofilie în 1977 în urma unei relaţii sexuale cu o fetiţă de 13 ani din Los Angeles. Se pare că regizorul polonez ar fi agresat-o pe Samantha Geimers în cadrul unei şedinţe foto pentru revista franceză "Vogue". Fata a depus mărturie în instanţă ulterior, spunând că Polanski i-a dat alcool şi a întreţinut cu ea relaţii sexuale fără acordul ei. Ulterior, Polanski a pledat vinovat la acuzaţia de întreţinere de raporturi sexuale cu o minoră.

image

Însă regizorul filmelor "Rosemary's Baby" şi "Chinatown" a fugit din Statele Unite şi s-a stabilit în Franţa chiar înainte de pronunţarea verdictului, temându-se că judecătorii îi va impune o pedeapsă mai gravă decât cele 42 de zile de închisoare pe care o efectuase deja în cadrul unei proceduri ce a vizat şi evaluarea psihiatrică.

Apoi, în 2009, cineastul, pe numele căruia Statele Unite au emis un mandat de arestare, a fost reţinut pentru 290 de zile în regim de arest la domiciliu, în reşedinţa sa din Elveţia, în timp ce justiţia din această ţară a analizat cererea de extrădare a sa în Statele Unite.

În octombrie 2014, a fost audiat de Procuratura din Polonia, după ce autorităţile americane au cerut din nou extrădarea sa. Regizorul a fost lăsat însă în libertate. Avocaţii lui consideră că acesta şi-a ispăşit pedeapsa şi au cerut ca acest caz să fie oficial închis. Justiţia americana a decis însă că avocaţii vor avea dreptul să ceară acest lucru, doar dacă Roman Polanski se va întoarce în California.

image

Luc Besson nu e considerat pedofil în Franţa.

Un caz mai puţin cunoscut este cel al reputatului regizor Luc Besson. Cunoscut pentru succesul peliculelor sale, "Léon: The Professional", "The Fifth Element", seria "Taken" şi "Lucy", Luc Besson a reuşit să ţină departe de urechile publicului scandalul său de pedofilie.

Cei care-l acuză de porniri nefireşti spun că au văzut varianta necenzurată a filmului "Léon: The Professional", în care este exploatată legătura amoroasă între un criminal plătit (jucat de Jean Reno) şi o fetiţă de 12 ani, Mathilda (interpretată de tânăra Natalie Portman), şi că-l indică a fi un adevărat pedofil.

Natalie Portman în "Léon: The Professional"

Totodată, regizorul francez ar fi avut, în acelaşi an 1991, o relaţie cu o tânără actriţă,

. El avea 32 de ani, iar ea doar 15. Mai mult, ea apare în acelaşi film "Léon: The Professional

, într-un rol de figuraţie, ceea ce întăreşte ideea că lui Besson îi plăcea să exploateze sexualitatea minorelor în filmele sale.

Cert e că Maïwenn Besco a rămas însărcinată în acel an şi, la vârsta de 16 ani, a născut o fetiţă, pe Shanna Besson.

Cu toate acestea, Besson n-a fost acuzat de pedofilie, din cauză că în Franţa vârsta minimă pentru sexul liber consimţit este de 15 ani, iar Maïwenn Besco nu l-a acuzat niciodată de viol. Convenabil, nu?

Luc Besson şi Maïwenn Besco în 1992.

Kevin Spacey a recunoscut că e gay, dar spune că nu-şi aminteşte să se fi dat la minori.

Zilele acestea, numele lui Kevin Spacey este pe buzele tuturor. Şi nu pentru că şi-ar fi făcut publică orientarea homosexuală, ci pentru că această declaraţie a survenit imediat după acuzaţiile publice ale actorului american Anthony Rapp. Acesta a povestit că Spacey i-a făcut avansuri pe vremea când era minor.

Cunoscut pentru rolul din „Star Trek: Discovery“, Rapp a povestit că l-a cunoscut pe Spacey în anul 1986, pe când amândoi jucau în spectacole pe Broadway. Kevin Spacey, care avea 26 de ani la momentul respectiv, l-a invitat pe Anthony Rapp, atunci în vârstă de 14 ani, la o petrecere organizată în apartamentul său din Manhattan. Rapp a povestit că s-a plictisit şi s-a retras în dormitorul lui Spacey, unde s-a uitat la televizor până după miezul nopţii, fără a realiza că toţi invitaţii plecaseră.

Rapp susţine că, la un moment dat, starul l-a găsit în dormitorul său şi s-a pus în dreptul uşii, nelăsându-l să iasă. „Impresia mea a fost că era beat. M-a luat în braţe, iar eu, iniţial, nu am reacţionat în niciun fel pentru că nu mi-am dat seama ce se întâmplă. Apoi m-a aşezat în pat şi s-a pus peste mine. A încercat să mă seducă. Atunci am realizat că încerca să mă convingă să facem ceva sexual. Mă apăsa cu greutatea lui şi mă ţinea de mâini. A fost un moment în care efectiv am rămas înmărmurit“, a povestit Rapp. Actorul a declarat că a reuşit în cele din urmă să scape şi a fugit în baie, unde a văzut o poză în care Kevin Spacey apărea alături de un alt bărbat: „Cred că atunci am realizat că este gay. Am deschis uşa şi i-am spus: «OK, vreau să plec acasă acum». M-a condus până la ieşire şi m-a întrebat: «Eşti sigur că vrei să pleci?». Am răspuns afirmativ, i-am urat noapte bună şi am plecat.“

Rapp nu le-a povestit părinţilor de teamă că ar fi provocat un scandal, dar şi pentru că la momentul acela Spacey nu se bucura de faimă şi spera că nu îl va mai reîntâlni niciodată. Totuşi, cei doi s-au mai întâlnit o singură dată la o gală mondenă: „Acum, mi se întoarce stomacul pe dos când îl văd. Nici până azi nu-mi pot da seama ce s-a întâmplat. Pur şi simplu, a fost foarte confuz pentru mine. În toţi aceşti ani mi-am pus aceleaşi întrebări: Oare îşi aminteşte? Oare ştie cine sunt? Oare simte ceva cu privire la acea întâmplare? Oare regretă? La un moment dat, când ne-am întâlnit întâmplător la un eveniment, m-a privit şi mi s-a părut că văd o urmă de recunoaştere a celor întâmplate, dar mi-am întors repede privire. Am trecut pe lângă el şi am părăsit încăperea.“

Actorul a subliniat că s-a hotărât să povestească aceste lucruri în contextul scandalului sexual care macină Hollywoodul şi care îl are în prim plan pe producătorul american Harvey Weinstein, acuzat de zeci de femei de hărţuire sexuală şi viol.

„Nu am vrut să fie o simplă acuzaţie, am vrut să pun în lumină deceniile în care astfel de comportamente au fost tolerate pentru că mulţi oameni, inclusiv eu, au tăcut. Sper ca aceste mărturisii să provoace o schimbare“.

La câteva ore după ce au fost publicate mărturiile lui Rapp, actorul american Kevin Spacey a publicat un mesaj pe Twitter în care îi cere iertare, precizând însă că nu-şi mai aminteşte cu exactitate ce s-a întâmplat în acea noapte, având în vedere că era sub influenţa alcoolului şi că au trecut 30 de ani de atunci.

„Am doar respect şi admiraţie pentru Anthony Rapp ca actor. Sunt mai mult decat îngrozit să-i aud povestea. Cu toată sinceritatea, nu-mi amintesc de întâlnirea despre care vorbeşte, trebuie să fi trecut peste 30 de ani de atunci. Dar dacă m-am comportat aşa cum spune, atunci îi datorez cele mai sincere scuze pentru acel comportament complet inadecvat provocat de faptul că eram sub influenţa băuturilor alcoolice şi îmi pare rău pentru sentimentele despre care spune ca l-au însoţit toată viaţa“, a scris Spacey pe Twitter, continuându-şi mesajul cu celebra recunoaştere a orientării sale sexuale: „Povestea asta (referindu-se la cele relatate de Rapp – n.r.) m-a încurajat să vorbesc şi despre alte lucruri. Ştiu că există poveşti şi zvonuri despre viaţa mea personală, alimentate de faptul că sunt foarte protectiv când vine vorba despre viaţa mea privată. Aşa cum ştiu apropiaţii mei, de-a lungul vieţii mele am avut relaţii şi cu bărbaţi, şi cu femei. Am iubit şi am trăit momente romantice cu bărbaţi şi aleg acum să mă consider homosexual.“

Acum, Kevin Spacey este considerat persona non grata, lucru pentru care i s-a retras premiul Emmy primit pentru seria "House of Cards", iar difuzarea serialului a fost suspendată. Pentru a se detaşa de tot acest scandal, purtătorul său de cuvânt a anunţat că: „îşi ia timpul necesar pentru a evalua situaţia şi a beneficia de tratament. În acest moment, nu este disponibilă o altă informaţie.”

image

După ce a scăpat de cancer, Dustin Hoffman a crezut că este cel mai norocos om. Dar se pare că şi acesta suferă de o boală ce circulă între pereţii groşi ai Cetăţii Filmului şi anume de pedofilie.

Cel puţin, asta susţine scriitoarea Anna Graham Hunter, care îl acuză de agresiune sexuală pe vremea când avea 17 ani. Potrivit declaraţiilor sale, Annavse afla în stagiu de practică pe platourile de filmare ale peliculei „Moartea unui vânzător”, în 1985, când actorul ar fi atins-o şi ar fi început nişte conversaţii nepotrivite, cu tentă sexuală.

„Mi-a cerut să-i fac masaj la picioare în prima mea zi pe platourile de filmare. Am facut asta. A flirtat cu mine în mod explicit, m-a apucat de fund şi a vorbit deschis despre sex cu mine şi în prezenţa mea.  Într-o dimineaţă, am mers în camera sa pentru a-l întreba ce doreşte la micul dejun, s-a uitat la mine un timp îndeungat şi a zâmbit, apoi a zis: << Vreau un ou foarte fiert  şi pe tine fierbinte>>, apoi a izbucnit în râs. Am plecat, fără a mai avea cuvinte. M-am dus la baie şi am plâns”, a declarat scriitoarea.

Cu toate acestea, Anna a revenit pe platouri şi a continuat să-i suporte avansurile alte cinci săptămâni, timp în care minora s-a plâns staff-lui, însă oamenii care lucrau cu actorul i-au sugerat să se „sacrifice” pentru binele producţiei. „Astăzi, când m-am plimbat cu Dustin în limuzina lui, mi-a atins fundul de patru ori. L-am lovit de fiecare dată şi i-am spus că este un bătrân murdar.”

„La 49 de ani, înţeleg ceea ce a făcut Dustin Hoffman, pentru că se potriveşte perfect modelului de bărbat celebru cu care femeile au de-a face la Hollywood şi nu numai. Era un prădător, eram un copil, iar ceea ce a făcut se numeşte hărţuire sexuală”,  afirmă acum Anna Graham Hunter.

În replică la aceste acuzaţii, Dustin Hoffman şi-a cerut public scuze: „Am cel mai mare respect pentru femei si mă simt groaznic pentru faptul că ceea ce am făcut ar fi putut s-o pună pe ea într-o poziţie inconfortabilă. Îmi pare rău. Aceste acţiuni nu mă reprezintă.”

Foto: Getty Images, FayesVision/WENN.com



Recente pe Ok! Magazine

Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg
John Travolta și Kelly Preston, GettyImages (2) jpg
vedete la deschiderea VS jpg
Roberto Cavalli a murit   pagina oficiala jpg