Interviu

Maria Buză, George & Andrei Pătraşcu: Astă seară, cântăm în familie!

M-am gândit, petrecând câteva ceasuri alături de ei, că serile lor în familie trebuie să fie fantastic de distractive. Andrei a moştenit întru totul talentul mamei. Maria Buză e parcă mereu pusă pe joc şi joacă. Iar capul familiei, George Pătraşcu, un excelent violonist, le ţine perfect isonul. Dar poate că energia ei actori­cească din familie vine puţin şi din faptul că scena teatrului nu i-a dăruit încă tot ce-şi doreşte...

Aveţi de gând să-l faceţi pe fiul vostru, Andrei, actor? Pentru că la şedinţa foto, ne-a demonstrat clar talentul...

Maria Eu n-aş vrea, dar felul lui de-a fi cam într-acolo îl îndreaptă. Îi place şi se complace în tot fe­lul de situaţii în care ar putea fi altă persoană, intră în joc. Dar frustrarea mea ca actriţă e că nu ştiu să cânt la un instrument. A, că pot să cânt cu vocea, asta poate oricine, dacă are ureche muzicală. Dar ca să cânţi la un instrument, e musai să studiezi din timp, de copil. Şi atunci, l-am dat pe Andrei acum doi ani la pian, dar nu pentru a studia la nivel performant, nu vom urca pe scene celebre. Pur şi simplu, vreau să aibă un atu în plus.

George Andrei va decide, până la urmă. Noi încer­căm doar să influenţăm un pic ideile lui. Cochetea­ză cu muzica, cu pianul, dar e talentat şi seamănă cu Maria, merge înspre actorie.

Eu îmi imaginam că e o luptă la voi în familie: unul trage spre pian, altul spre actorie...

Maria Vrei să ştii că George n-a vrut ca Andrei să studieze deloc pianul?! El a luat lecţii de vioară de la 5 ani şi ştie ce-nseamnă studiul asiduu al unui instrument. Tatăl lui l-a chinuit, fiindcă şi-a dorit să cânte la vioară, care e un instrument dificil şi, fără studiu, nu se poate să ajungi acolo unde trebuie. De-asta, George nu prea a avut copilărie şi s-a te­mut că, dacă va lua aceeaşi hotărâre pentru copilul lui, îi va răpi exact ce e mai frumos: anii ăştia ino­cenţi de joacă. Dar, cum spuneam, nu va face asta la nivel performant, ci pentru cultura lui generală.

Tu ce ai vrea, Andrei?

Andrei Mie îmi place pianul, îmi place foarte mult să mă joc şi stilul ăsta de a fi un fel de actor, ca să interpretez tot felul de roluri.

Dar ai fost cu mami la teatru? Îţi place?

Andrei Da, am fost la toate piesele în care apare.

Maria În care „apare“, bine zis, că-s mai multe spectacole în care doar apar. Am roluri mici, vezi, copilul a grăit adevărul.

Ai vrea mai mult? Simţi că n-ai stors totul de la teatru? Fiindcă primează muzica...

Maria Primează muzica fiindcă a existat timp pen­tru asta. Lucrurile au fost de-aşa natură la teatru, încât am putut să mă ocup mai mult de muzică, ceea ce n-a fost rău şi, mai mult de-atât, am pu­tut să accept ofertele televiziunilor pentru diferite show-uri. Totul s-a legat firesc...

Dar e o frustrare asta la tine?

Maria Te gândeşti că dacă nu joci anumite roluri la o anumită vârstă... Norocul meu e că sunt un om care se menţine cât de cât, fizic vorbind... Am 44 de ani. Aş putea interpreta şi roluri de 30 de ani, adică nu e o vârstă pe care să mi-o arăt pe scenă şi să nu pot juca un rol de o vârstă mai mică. Dacă mă străduiesc, pot interpreta şi o puştoaică de 18 ani! (râde) Dar, serios vorbind acum, în teatru, dacă nu faci rolurile atunci când vârsta te poate ajuta, nu mai are acelaşi farmec. Eu, de acum, aştept mame, bunici, mătuşi...

Pe 26 februarie, împlineşti 44 de ani. Să înţeleg că, dacă faci un bilanţ, asta-ţi mai lipseşte: mai mult teatru...

Maria Da, mi-aş dori să fac un rol de o greutate anume, să pot să lucrez, să mă lucrez, să mă testez, să-mi văd posibilităţile... Ştii cum sunt eu?! Ca un atlet care s-a pregătit să alerge, dar el n-a alergat decât zece metri... Eu nu ştiu, până la urmă, dacă sunt un atlet bun. Apropo de asta, eu chiar am fă­cut atletism şi n-am făcut decât viteză... (râde)

Ironia e că publicul de la TV s-a convins de talentul tău.

Maria Da, s-a convins, dar vezi tu, eu n-am avut un rol pe o întindere extraordinar de mare. Şi am avut şi o pauză lungă, patru ani eu n-am jucat ni­mic. Dar am avut, totuşi, şi roluri bune, iar cel care mi-a rămas la inimă e cel al Maşei, din „Cadavrul viu“, un personaj foarte frumos, pe care l-am îndră­git nebuneşte şi am încercat să-l fac cât mai bine.

La „Te cunosc de undeva“ de ce ai renunţat?

Maria Dar n-am renunţat. Nu mai eram concu­rent. Aş fi fost păstrată în emisiune, dar pe alt rol, se gândiseră la altceva pentru mine. Şi-am spus că, dacă nu sunt concurent, nu ştiu dacă va mai fi ce-a fost. Am zis că e momentul să închei participarea.

A fost şi prea mult TV pentru tine?

Maria Nu, fiindcă, atât timp cât e ceva bun, nu e prea mult. Când îţi simţi prezenţa stânjenită într-un loc, da, atunci e prea mult. Dar când aştepţi acel moment, nu e deloc mult, ceea ce se întâmpla cu emisiunea asta.

Ai fost nostalgică atunci când ţi-ai revăzut foştii colegi, la reînceperea show-ului?

Maria Nu, sunt pur şi simplu invidioasă pe ei, că se bucură în continuare de show-ul ăla şi de toată atmosfera şi echipa minunată, pe care-o aplaud. Am fost şi sunt un om norocos că am lucrat cu ei. La fel de bine mă simt şi la TVR, la „O dată-n viaţă!“.

Şi la Eurovision, ce-ţi veni să participi cu alt nume, cel real, Maria Pătraşcu?

Maria Ăsta e numele meu în buletin, după căsăto­rie, şi nu puteam trece altul în dosarele completate decât acela din acte. Am trecut un Buză în paranteză, ca să nu pară că mă ascund. Lucrez în TVR şi toată lumea de-acolo mă cunoaşte. Am crezut că oamenii ştiu că e vorba de mine, însă surprinderea a fost la fel de mare şi de-o parte, şi de alta. Dar n-aţi ştiut că eu sunt Maria Pătraşcu?! Nu! Toate actele la TVR le semnez aşa.... Am avut emoţii prea mari, dar cred că am reuşit să fac faţă. În plus, a existat o proble­mă: în aceeaşi zi cu preselecţiile pentru Eurovision, aveam programată din timp zi de filmare pentru o reclamă. Cei de la agenţie au fost înţelegători şi mi-au permis să plec preţ de o oră şi ceva. După ce că eram foarte emoţionată, mai veneam şi dintr-un alt loc, unde un consum oarecare tot fusese... Nu-ţi închipui că jucasem Shakespeare, dar o implicare artistică tot există, chiar dacă frec aragazul, pentru că era un produs de curăţenie. E prima reclamă pe care-o fac. Aşa că am venit de-acolo în trening, pen­tru că celor de la agenţie le-am zis că am o problemă şi mă duc repede până acasă! Altfel, ar fi intrat în panică. Şi-atunci, ţinuta mea era asta, coafura era de gospodină, ca-n reclamă, deci nimic spectaculos, iar machiajul la fel. Aşadar, n-am putut să-i impresionez din punctul ăsta de vedere. Asta fiindcă s-a comentat că am venit degajată, în trening.

Ai dat relativ târziu la Teatru. Cum aşa?

Maria Niciodată nu-mi închipuiam că voi ajunge aici. Lia Bugnar e vinovată pentru ceea ce sunt şi ceea ce mi s-a întâmplat în 1993, când, pregătită de ea, am susţinut examenul. Mi-a dat ultimatum: „Dacă nu dai la Teatru, nu mai sunt prietena ta, nu ne mai cunoaştem!“. Şi fiindcă n-am vrut să pierd prietenia, am zis: „Fie ce-o fi, mă duc la Teatru. Dacă n-o fi să fie, asta e!“. Şi am intrat a treia. Nu am spe­rat vreodată că viaţa mea va ajunge în momentul ăsta. Crede-mă: mă uit aşa, înapoi, şi-mi amintesc cum mă gândeam ce să mă fac eu în viaţa asta. Îna­inte de ATF, m-am înscris şi la ASE. Încercam să-mi găsesc un drum. Şi când a hotărât Lia, am mers pe mâna ei. E incredibil cum eu m-am descoperit prin încrederea altora. Eu n-am văzut în mine ce-au vă­zut alţii, cum a fost Lia, cum a fost George... Eram un om în bătaia vântului. Nu aş fi avut gânduri atât de măreţe despre propria persoană.

George Ţi-ai tot căutat drumul în viaţă fiindcă mă căutai pe mine! (zâmbeşte)

Câţi ani de căsnicie împliniţi?

George Mi-e greu să-i număr. S-au strâns ceva ani.

Maria În 2013 împlinim11 ani.

George Nu, 11 ani de când ne-am căsătorit oficial. Dar noi suntem împreună din 1995.

Vă mai amintiţi ce v-a plăcut prima dată când aţi văzut-o la „Şarpele roşu“?

Maria Nu, eu l-am plăcut pe el, nu el pe mine. Eu eram doar o mutră pe-acolo, pe care a zărit-o şi el... (râde) În schimb, mie mi-a plăcut foarte mult de el. L-am îndrăgit aşa, fizic.

George Eram proaspăt ieşit de pe băncile şcolii şi-a pus mâna pe mine! (râde)

Maria Apoi l-am auzit şi cântând şi-am zis: „Vai, şi frumos, şi talentat! Al meu e!“. Nu, a fost doar o impresie frumoasă pe care mi-a făcut-o la prima vedere.

George e mai mic cu şase ani decât tine, aşa că te-aş întreba ce-ai învăţat tu de la el...

Maria Dar nu-mi închipuiam că el e mai mic decât mine. Pentru că eu aveam, totuşi, 26 şi el 20. El e un tip solid şi statura lui nu spunea că aia e vârsta.

George Nu eram solid pe-atunci. Tu m-ai împlinit, Maria! (râde)

Maria Cred c-am exagerat! (râde) Dar revenind, să ştiţi că diferenţa dintre noi, dintr-un punct de vede­re, e foarte mare. El, fiindcă ani la rând a studiat vioa­ra, are un tip de rigoare, e mai organizat, mai cumpă­tat. Pe când eu eram împrăştiată. E adevărat că şi am mult mai multe lucruri de făcut faţă de el. Ca oricărei mame şi soţii, nouă ne revin mult mai multe lucruri de făcut. Deci, de la el am preluat chestii legate de organizare. Şi-am mai învăţat muzică.

Voi cântaţi împreună. E mai greu sau mai uşor să-mparţi şi scena, şi căminul?

Maria Pentru mine şi-n general, cred că pentru toate cuplurile de acest gen, e benefic şi construc­tiv, pentru că la evenimente, petrecem foarte multe ore în noapte. Ar fi fost dificil să fi fost cu altcineva şi să petrec nopţile în altă parte... În plus, avantajul din faptul că împărţim pasiunea pentru muzică e şi că mă-nvaţă să cânt. Iar încununarea acestui fapt e acest al patrulea album, pe care l-am lansat recent împreună, „Fetele de măritat“.

George Dovada cea mai clară a ceea ce este Ma­ria azi e acest album. La început, doar cocheta cu muzica, ştia doar câteva melodii ale Mariei Tănase. Aici se vede evoluţia ei extraordinară şi cântă piese compuse special pentru ea.

Dar te critică, e dur cu tine?

Maria Da. Foarte greu îl pot mulţumi. Mă rog, el ca să nu mă mai supere, nu-mi mai zice tot ce greşesc, le mai trece cu vederea. În schimb, într-o seară, ţin minte că am ajuns acasă şi abia când ne-am băgat în pat a zis: „Foarte bine ai cântat azi!“. Dar ştii cum cântasem? Sonorizarea era într-un cămin cultural. Spaţiul era pentru 300 de oameni şi veniseră 600. Şi-atunci au scos mese şi covoare şi-afară. Iar orchestra cânta înăuntru, pe scena din cămin, şi eu afară. A fost singura mea nuntă la ţară, unde cânţi până rupi bătătura, nu ca la Bucureşti, cu intervenţii de 45 de minute.

Spunea George că ţi-ai tot căutat drumul în viaţă, pentru că, de fapt, îl căutai pe el. A fost destin? Crezi în asta?

Maria E încrezut. I se pare lui că el e steaua mea norocoasă şi se-ntreabă ce mă făceam fără el! (râde) Eram pe un iaht, cu un milion de euro şi stăteam cu burta la soare! M-ai încurcat! (râde) Da, a fost destin. Pentru că, la un moment dat, noi ne-am distanţat vreo doi ani, fiindcă nu se lega... Intervenise o chestie greoaie, din care nu ieşeam, dar pe urmă, când s-au aşezat lucrurile, chiar ne întrebam: „Dacă nu ne întâlneam, ce făceam?!“. Ne completăm atât de bine. Aia a fost perioada în care s-au aşezat lucrurile, fiindcă am avut tot felul de discuţii lămuritoare. Care chiar contează, pentru că aşa cunoşti cu adevărat omul, şi la bine, şi la rău!

Foto: Sorin Stana; Make-up: Cătălina Barbu; Hair: Flori Iamandi; Mulţumim Le Boutique Hotel Moxa, Calea Victoriei, nr. 129, Bucureşti

Modifică Setările