Mariah Carey - Cât valorează bebe nr. 3?

17 august, 2012

Una dintre cele mai prospere femei din showbiz-ul american se pregăteşte să mai facă o investiţie pe termen lung şi să aducă pe lume al treilea copil.

Una dintre cele mai prospere femei din showbiz-ul american se pregăteşte să mai facă o investiţie pe termen lung şi să aducă pe lume al treilea copil.

Ce s-a întâmplat cu declaraţiile divei, conform cărora nimeni şi nimic n-o puteau convinge să rămână din nou însărcinată, după ce-i născuse pe gemenii Moroccan şi Monroe (1)? „Îl omor pe bărbati-meu dacă se mai atinge de mine!“, erau mai exact cuvintele proaspetei mame. Şi cine-o putea blama, atât timp cât a avut parte de-o sarcină dificilă, care i-a cauzat hipertensiune, diabet gestaţional şi un surplus în greutate de peste 30kg?! În mod surprinzător, vedeta îşi doreşte acum extinderea familiei: „Mariah plănuieşte al treilea copil!“, titra DailyMail.com, pe 25 iulie. Cum de s-a răzgândit artista? Noul contract semnat cu „Americal Idol“, în valoare de 18 milioane de dolari, i-a dat un imbold în acest sens. Ca să nu mai vorbim de profitul pe care-l poate aduce un viitor membru al familiei!

Maternitatea a fost întotdeauna un subiect cu două tăişuri pentru cântăreaţă. Fie n-a vrut să audă de responsabilităţile părinteşti („E greu să creşti copii, iar eu n-aş vrea să mă simt în niciun fel violată“, ne-a uimit ea cu afirmaţiile sale, în aprilie 2008), fie a început să-i surâdă ideea de-a deveni mamă atât de mult, încât a devenit o reală obsesie: după ce-a avortat spontan în 2008, a încercat din răsputeri să rămână iar gravidă. Însă vestea cea bună a venit, în 2010, la pachet cu un dezechilibru emoţional, provocat de problemele fizice suferite în cele nouă luni de sarcină. „Gemenii au epuizat-o pe soţia mea. De-aia mi-a spus: «N-o să mai trec în viaţa mea printr-o naştere!», a spus Nick Cannon în februarie. Carey a revenit la sentimente mai bune numai după ce a pus mâna, în iulie, pe contractul „American Idol“. Salariul său pe un an de zile (reprezentând cea mai bună ofertă primită până acum de-o celebritate, predecesoarea ei, Jennifer Lopez, luând cu 6 milioane mai puţin decât ea) i-a oferit acesteia destule motive pentru a privi cu încredere spre viitor. „Mariah vrea să se bucure de succesul ei devenind iar mamă. Data trecută, s-a chinuit mult să conceapă şi-atunci adopţia sau o mamă surogat sunt considerate opţiuni perfect valabile“, a dezvăluit un apropiat de-ai celebrului cuplu.

Şi să nu vă gândiţi că extinderea familiei îi va face cumva gaură-n buget, dimpotrivă, e prevăzută ca un plan de afaceri cât se poate de profitabil. Încercările de-a concepe, sarcina în sine şi naşterea îi vor face rost de expunere masivă în mass-media internaţionale, iar revenirea la silueta care-a consacrat-o îi va rotunji semnificativ veniturile estimate deja la 500 de milioane de dolari (Mariah a primit, după naşterea gemenilor, o sumă însemnată de bani, care a rămas confidenţială, devenind imaginea programului de slăbire Jenny Craig). Unde mai pui că primele imagini cu bebeluşul pot fi vândute publicaţiei care face cea mai bănoasă ofertă sau pot fi postate pe site-ul Dembabies.com, creat special de vedetă în scopuri materiale?! Nu degeaba noul single al cântăreţei, lansat în august, se numeşte „Triumphant“! Mariah găseşte fel de fel de variante de-a ieşi învingătoare în urma implicării în orice proiect, fie el profesional sau cât se poate de personal.



Recente pe Ok! Magazine

Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg
John Travolta și Kelly Preston, GettyImages (2) jpg
vedete la deschiderea VS jpg
Roberto Cavalli a murit   pagina oficiala jpg