Marian Drăgulescu, exclus din lotul naţional?

19 iulie, 2018
Marian Dragulescu steag jpeg

Multiplul campion mondial se află într-un nou conflict cu Federaţia Română de Gimnastică. Iată ce a ajuns să facă din cauza deciziei luate aseară.

image

Vestea că Marian Drăgulescu a fost exclus din lotul naţional de gimnastică a fost dată de jurnalistul Dorin Chioţea, într-un mesaj postat pe pagina lui de socializare:

"Marian Drăgulescu a fost dat afară aseară din lotul naţional de gimnastică, motiv pentru care va protesta azi, de la ora 14.00, în faţa MTS întinzând pe trotuar tricolorul presărat cu cupele şi medaliile obţinute pentru România", spune Dorin Chioţea.

Gimnastul este unul dintre cei mai medaliaţi sportivi ai noştri, jurnalistul amintindu-ne că "acesta deţine opt titluri mondiale, zece europene (recorduri absolute la noi în sporturile olimpice), plus un argint şi două bronzuri la JO."

Motivul pentru care Federaţia Română de Gimnastică a decis excluderea lui din lot este legată de faptul că acesta a fost operat recent şi nimeni nu doreşte să rişte ca acesta să sufere vreo afecţiune în timpul concursului, deşi a primit avizul "apt pentru efort" al medicilor cardiologi de la Centrele ARES (cele mai tari din ţară).

Astfel, continuă Chioţea, "cel mai faimos gimnast român nu îşi va putea apăra peste trei săptămâni, la Glasgow, medaliile europene (aur şi argint) cucerite anul trecut la Cluj."

Drept contraargument la decizia FRG, jurnalistul aduce cele "opt exerciţii impecabile efectuate la antrenamentul de aseară, înainte de a fi anunţat că e dat afară din lotul naţional. Nu e la prima umilinţă îndurată din partea FRG. Recordul penibilului a fost doborât după CE de la Cluj, când a fost avertizat oficial în Comitetul Executiv actual că a făcut turul arenei cu steagul României, în uralele oamenilor. Asta după ce a obţinut aur şi argint pentru patrie, singurele medalii scoase la masculin!".

Marian Drăgulescu e, însă, pregătit să intre în competiţie. "Vreau şansa legală de-a participa pe propria răspundere la Campionatul European Glasgow 2018!", spune el. Totodată, el combate decizia FRG, argumentând că, deşi "în urmă cu o lună şi jumătate am făcut o intervenţie chirurgicală, în tot acest timp am respectat toate protocoalele şi am trecut toate testele, inclusiv la institutul de medicina sportivă. Am scrisoarea de la medicii care m-au operat, că pot concura la Campionatele europene fără nici un risc."



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg