Marian Drăgulescu se antrenează acasă pentru Olimpiadă: "Mă simt ca la 20 de ani"

Actualizat:
1 marian dragulescu antrenament acasa pentru olimpiada jpg jpeg

La cei 39 de ani ai săi, gimnastul nu renunţă la visul său de a-şi completa colecţia de medalii cu aurul olimpic.

Deşi 2020 nu i-a adus mult visata medalie de aur, Jocurile Olimpice de la Tokyo fiind amânate, gimnastul Marian Drăgulescu nu renunţă nici la antrenamente, nici la visul său de-a urca pe cea mai înaltă treaptă a podiumului olimpic.

"Sunt de 6 săptămâni auto-izolat la domiciliu, dar nu sunt în pauză, fac mai mult antrenament decât făceam când mergeam la sală", spune cel care continuă să spere că va pune mâna pe aurul olimpic, singurul care îi lipseşte din colecţia de medalii - deşi este cel mai medaliat sportiv român!

"Mă simt ca la 20 de ani", i-a spus el aseară lui Dan Capatos, într-o intervenţie prin Skype la "Xtra Night Show". "În perioada asta, am structurat un plan de pregătire împreună cu antrenorul, cu colectivul tehnic, comitetul olimpic, Federaţia, toţi cei implicaţi şi încercăm să ne menţinem tonusul muscular, sensibilitatea, greutatea, astfel încât, după această pandemie, să nu începem pregătirea chiar de la zero, să ne revenim cât de cât mult mai repede."

Totodată, Marian Drăgulescu îşi dublează efortul de acasă printr-un program gândit pentru fanii săi internauţi, cu care intră în live pe Facebook în fiecare zi, la 12.30. E vorba despre "un tip de antrenament făcut special pentru cât mai mulţi dintre cei aflaţi la domiciliu". Dar şi antrenamente profesioniste, pentru cei care doresc exerciţii mai complexe, pe care le găsesc pe pagina sa de YouTube.



Recente pe Ok! Magazine

Summerwell2019 ziua 1 09 08 2019 VL2 6342 web jpg
okmagazine ro pexels tima miroshnichenko 6845802 jpg
autotoyota jpg
Vacă văcuță pexels christina99999 28962577 jpg
okmagazine ro   Ghidul cererii perfecte  Cum selectezi inelul de logodnă ideal pentru un „Da!” hotărât și care să spună o poveste nemuritoare png
NIBIRU ARENA jpg
main stage special moments jpeg
e146bcab1f2527276d6f0257fdb32c3bff jpg
AdobeStock 1768806390 jpg
IMG 8511 jpg
WFF 2026   vizual general jpg
BetBrain okmagazine ro jpg
888 LB iulie   okmagazine jpg
pexels mikhail nilov 8923035 jpg
citit copii 2 jpeg
DărăbanDRB08331 jpg
NIBIRU ARENA jpg
annelies geneyn bhBONc07WsI unsplash jpg