Vedete

Marina Almăşan are un corp de invidiat la 56 de ani. Uite cum se menţine

Marina Almăşan are un corp de invidiat la 56 de ani. Uite cum se menţine camera-retro icon Vezi galeria 16 poze

Suplă, plină de energie şi mereu cu zâmbetul pe buze. Aşa o ştim dintotdeauna şi aşa este şi acum. Cum reuşeşte?

Marina Almăşan continuă să uimească şi la 56 de ani. Are un aer tineresc, o dezinvoltură şi o poftă de viaţă rar întâlnite. Gazda emisiunii "Femei de 10, bărbaţi de 10" şi-a păstrat în toţi aceşti ani atât tonusul, cât şi dimensiunile de invidiat, arătând şi acum mai tânără cu cel puţin 10 ani.

Ieri, Marina Almăşan şi-a lansat cel de-al şaselea volum, “Marile surprize ale micului Luxemburg”, un jurnal de cătălorie publicat la Editura Corint. Fanii ei ştiu deja că, pe lângă reportajele pentru TVR şi amintirile frumoase, din fiecare ieşire a sa peste hotare vedeta TVR 2 se întoarce şi cu câte un jurnal de călătorie.

„Pasiunea pentru călătorii îmi derivă, cred, din zodie. Gemenii se plictisesc repede şi vor mereu ceva nou. În cazul meu, „noul” îl reprezintă noi teritorii, noi oameni, noi provocări. Mi se pare fascinant să descoperi colţuri de lume despre care aflaseşi de prin cărţi şi de la televizor, sau, şi mai mult, despre care nu ştiai mai nimic, decât faptul că... există pe hartă. Nu am numărat „ţarile ce mi-au căzul victime” (!), dar sunt de ordinul zecilor şi sunt împrăştiate pe aproape toate continentele. A rămas nebifată Australia, dar...urmează!”, promite Marina Almăşan, care i-a avut alături la evenimentul de lansare pe Mirabela Dauer, Iuliana Marciuc, Luminiţa Nicolescu (antrenor de fitness), Cristi Brancu, Mihai Tatulici şi Alin Gălăţescu. (vezi galeria foto)

Dar cum reuşeşte Marina Almăşan să se menţină în formă? Ei bine, pe lângă gena bună şi stilul de viaţă sănătos, e vorba şi despre mişcare.

"Aşa începe o zi adevărată! Ce dacă, după evenimentul de ieri, sunt precum o lamâie stoarsa?!? Doctorul ne recomandă juma’de oră de mişcare pe zi!😉 ...ceea ce vă doresc şi vouă, dragii mei! În plus, pentru mine e un bun prilej să pun la punct, împreună cu Elena, detalii ale emisiunii de sâmbătă (spre disperarea antrenorului Bogdan Vărzaru)!", ne spune Marina din sala de antrenamente de la World Class.

Comentarii

Articole asemănătoare