Mărturisiri fără precedent. Prinţul William vorbeşte despre depresia simţită după pierderea mamei: “A fost o durere ca nicio altă durere”

18 mai, 2019
1 gettyimages 819257388 jpg jpeg

Într-un nou documentar BBC, Ducele de Cambridge a vorbit cu sinceritate şi emoţie despre dispariţia Prinţesei Diana din viaţa lui şi despre efectele pe care le-a simţit din plin după moartea mamei lui.

Prinţul William a recunoscut că pierderea mamei i-a afectat până şi munca în calitate de pilot pe ambulanţă şi că a fost nevoit să trăiască, zi de zi, cu suferinţa pe care o simţea atât acasă, cât şi la job.

Fiul cel mare al regretatei Lady Di a mărturisit că serviciul îi provoca “un sentiment foarte deprimant, foarte negativ, în care ţi se pare că moartea poate fi după fiecare colţ”, adăugând: “Asta a fost o povară destul de mare de simţit şi cărat după mine.”

Prinţul William, alături de fratele lui mai mic, la înmormântarea mamei lor

gettyimages 51031397 jpg jpeg

Mărturisirile fără precedent ale viitorului Rege al Marii Britanii sunt incluse într-un documentar BBC, A Royal Team Talk: Tackling Mental Health, în care Prinţul William vorbeşte cu fotbalistul Peter Crouch şi managerul Gareth Southgate despre experienţa sa covârşitoare.

Sinuciderea rămâne, în UK, cauza cea mai mare de deces în rândul bărbaţilor de până în 45 de ani, motiv pentru care Prinţul William a ales sănătatea mentală ca subiect principal al muncii sale publice.

“Avem emoţii în privinţa sentimentelor noastre, ne e ruşine cu ele de multe ori”, a declarat acesta. “Dar câteodată chiar avem nevoie să ne relaxăm şi să vorbim despre ceea ce simţim pentru că nu sunt roboţi.”

Nu este prima dată când Prinţul William vorbeşte despre moartea mamei sale, care şi-a pierdut viaţa într-un accident auto în Paris, în 1997, când el avea 15 ani şi fratele lui mai mic, Prinţul Harry, doar 12. Dar, până acum, doar Ducele de Sussex a fost dispus să se deschidă mai mult, în mod public, şi să-şi expună mai detaliat durerea.

222222222222222222 jpg jpeg

Întrebat despre importanţa acestor discuţii în viaţa cuiva care a suferit o pierdere incomensurabilă, Prinţul William a răspuns: “Când ţi se întâmplă aşa ceva la o vârstă mică, simţi o durere ca nicio altă durere cunoscută până atunci. Şi realizezi că nicio altă suferinţă din viaţa ta nu va mai putea egala suferinţa simţită odată cu pierderea cuiva atât de apropiat.”

Însă, în toată suferinţa evidentă, există un singur aspect pozitiv: “Asemenea experienţă te apropie foarte mult de alte persoane de lângă tine, care au trecut prin situaţii similare.”

După pierderea suferită la numai 15 ani, Ducele de Cambridge a retrăit, într-o oarecare măsură, pierderea mamei în timp ce lucra ca pilot de ambulanţă, între 2015 şi 2017. El susţine că unul dintre cele mai dificile lucruri pe care trebuia să le facă atunci era să aibă de-a face cu familiilor celor decedaţi. Durerea acestora era atât de mare, încât devenise aproape imposibil să treacă peste suferinţa pe care o vedea zilnic. Mai mult de-atât, retrăia propria pierdere, propria suferinţă…

“Ai de-a face cu familii care au primit cea mai proastă veste posibilă şi asta mi se întâmpla zilnic. Această realitate cruntă n-a făcut decât să-mi lase un sentiment de depresie crescut, ajunsesem să cred că moartea se poate afla după fiecare colţ. Iar asta e o povară greu de dus!”

gettyimages 1146245516 jpg jpeg

Prinţul William a recunoscut că rezona destul de mult, la nivel personal, cu cei care-şi pierduseră pe cineva drag, din familie: “Era o emoţie crudă. Ştiu că mă gândeam că pot lăsa totul să clocotească în mine şi să devină apoi o problemă. Însă am ales să vorbesc despre asta. Când vezi pe cineva în pragul morţii, cu familia lui alături, e un sentiment… foarte greu de descris. Chiar dacă nu îi ştiam personal, rezonam cu ei. Cu toţii avem familii, cu toţii ne imaginăm cum poate fi…”

Prinţul britanic recunoaşte că cea mai mare lecţie pe care a învăţat-o în toată acea perioadă de suferinţă la care a fost expus e să vorbească despre tot ceea ce i s-a întâmplat. Şi asta în ciuda faptului că el – spre deosebire de fratele Harry – nu a mers la psiholog după pierderea mamei, ci s-a rezumat doar la a vorbi cu colegii lui, familia şi prietenii despre moartea Prinţesei Diana.

gettyimages 1134215695 jpg jpeg

Documentarul a fost filmat luna acesta la Cambridge United Football Club, care iniţiat mai multe programe despre sănătatea mentală. Iar Prinţul William se ocupă îndeproape de campania Heads Together, care aduce în prim plan chiar sănătatea mentală.  

Imagine din documentar

Foto - Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

printul louis (6) jpg
Charles, Profimedia jpg
Prințul Albert de Monaco și Prințesa Charlene în Alsace Foto Casa Regala 1 jpg
Regina Maxima și Regele Willem Alexander fac voluntariat, Profimedia (7) jpg
Zara înainte și acum foto Profimedia jpg
Kate Middleton și Louis, Getty jpg
FotoJetSpencer Kate jpg
Lady Ghika St  Patrick's Day Parade Profimedia (4) jpg
Kate Middleton  foto   Profimedia jpg
Prințul William și Regina Camilla la slujba Commonwealth pe 11 martie 2024, la Londra, Getty Images (1) jpg
FotoJetWales (1) jpg
Regele Philippe al Belgiei si fiica lui, Pintesa Elisabeta  cu Barack Obama   Vlad Vanderkelen, Casa Regala belgiana jpg
Kate Middleton Charlotte George Louis
Meghan Markle  foto   GettyImages jpg
Printesa Kate Middleton si Rose Hanbury   profimedia 0292149978 jpg
Kate Middleton bucle (2) jpg
Prințesa Diana și Prințul william  foto   GettyImages jpg
Prințesa Beatrice și Edoardo Mapelli Mozzi, Profimedia (3) jpg