Meg Ryan mizează tot mai mult pe operaţiile estetice, dar a început să aibă alte trăsături. Actriţa s-a despărţit de iubit

Actualizat:
7 profimedia 0145111558 jpg jpeg

Actriţa care a dat viaţă atâtor personaje în filmele de comedie a îmbătrânit vizibil. Meg Ryan pare însă tot mai prietenă cu acidul hialuronic şi cu medicul estetician,  dar din cauza asta riscă să îşi piardă trăsăturile.

5 profimedia 0479496505 jpg jpeg

Actriţa de 57 de ani nu o duce bine nici pe plan sentimental. Meg s-a despărţit de iubitul ei, John Mellencamp, deşi toată lumea îi vedea ca şi căsătoriţi. Zvonurile s-au înteţit după ce Meg s-a afisat la un eveniment fără inelul de logodnă. “El nu voia să recăsătorească.O iubeşte, dar asta nu face parte din planurile lui”,  a spus o sursă din anturajul celor doi pentru revista People.

Mellencamp mai are trei mariaje la activ. Ce doi au început să se întâlnească în 2011, după ce John şi-a încheiat relaţia pe care o avea de 18 ani cu Elaine Irwin. „Sunt logodită cu cea mai amuzantă femeie pe care am întâlnit-o vreodată”, a spunea Mellencamp, în vârstă de 67 de ani, pe Instagram în noiembrie.

Mellencamp are cinci copii, dintre care doi băieţi cu Irwin. Ryan a fost căsătorită cu actorul Dennis Quaid, căruia i-a dăruit un fiu, Jack Henry, care acum are 26 de ani. Actriţa mai are o fiică adoptată, Daisy, acum în vârstă de 15 ani.



Recente pe Ok! Magazine

sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg
Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg
Emmys jpg