Meghan Markle e prima mireasă care a purtat aşa ceva la o nuntă regală

22 mai, 2018
meghan markle coafura jpeg

Nunta Prinţului Harry cu Meghan Markle a fost evenimentul anului! Urmărit de câteva mii de simpatizanţi regali din faţa Castelului Windsor, şi de alte câteva milioane de telespectatori din întreaga lume, nunta regală nu a dezamăgit pe nimeni. De la datini de demult şi până la decoruri avangardiste, nunta lui Meghan şi Harry a fost un eveniment de bun gust şi rafinament, chiar dacă, la unele capitole, cei doi miri au ales să încalce tradiţia.

Aşa arătau regina Elisabeta, Prinţesa Diana, Sarah Ferguson şi Kate Middleton în ziua nunţii lor

Au îmbinat tradiţiile cu noul, protocolul cu avangardismul, iar rezultatul a fost unul fastuos.  A fost nunta despre care, cel mai probabil, se va mai vorbi multă vreme. Asta şi pentru că mirii au surprins cu câteva detalii, nemaivăzute la alte nunţi regale. De exemplu, coafura miresei a fost una specială, pe care nicio altă mireasă din sânul familiei regale britanice n-a mai abordat-o.

Prima din istorie cu această coafură în ziua nunţii

Se prea bine ştie că atât Regina Elisabeta, cât şi Diana şi, ulterior, nora sa, Kate Middleton, au purtat în ziua cea mare părul desfăcut, liber, pe spate. Meghan, însă, a decis să rupă această tradiţie şi să abordeze o coafură care o avantajează pe ea, în primul rând. Aşa s-a născut ”messy bun-ul”, adică acel coc neglijent, de care s-a ocupat Serge Normant, hair-dresserul vedetelor de la Hollywood.

Un look natural

Vorbind despre experienţa sa, dar şi despre întregul proces de a o coafa pe Ducesa de Sussex în ziua cea mare, Serge a declarat că totul a fost gândit în detaliu, deşi aspectul era unul lejer. ”Este un coc neglijent, aşa se numeşte. Însă, neglijent într-o manieră controlată – ne-am asigurat că nu devine un dezastru decât după ore bune”, a declarat Serge, duminică.

A coafat-o hair-dresser-ul lui Amal Clooney

Cât despre durata operaţiunii, Serge spune că totul s-a desfăşurat între 45 de minute şi o oră, el folosind doar câteva produse de îngrijire a părului. ”Stilul ei este lejer, nu artificial. Nu a fost vorba despre reinventare. Ea are un păr superb, aşa că mi-a fost foarte uşor să-l coafez. Nu am folosit produse greoaie, să-i dea vreun look retro. Am vrut să pară lejer, un look natural, de aceea am ales un coc neglijent”, mai spune Serge.



Recente pe Ok! Magazine

Prințul William la slujba Commonwealth pe 11 martie 2024, la Londra, Getty Images (2) jpg
FotoJet Meg jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei la Premiile de cercetare medicală, Profimedia (4) jpg
Printesa Eleonore a Belgiei la 16 ani   FOTO Casa Regală (2) jpg
Regina Mary și Regele Frederik foto Daily Mail png
Juan Carlos a abdicat (foto: reuters) jpeg
Kate Middleton și Louis, Getty jpg
Bradfield, Berkshire, Casa in care a copilarit Kate Middleton   Profimedia, Instagram jpg
Kate Middleton  foto   Profimedia jpg
Cina la care au participat Prințul Harry și Meghan Markle Foto Instagram (2) jpg
Kate, William, Charles și Camilla la recepția diplomatică, Profimedia jpg
Regina Margrethe a II a la Chateau de Cayx 5   Casa Regala jpg
Prințul Edward, Duce de Edinburgh, GettyImages (4) jpg
Nicolae al României și familia (1) jpg
charlene monaco beatrice borromeo profimedia 0864842794 jpg
Regina Letizia a Spaniei alături de Regina Rania a Iordaniei, Profimedia (6) jpg
Carole Michael Pippa James Middleton GettyImages 1144555676 jpg
Charles Spencer   captura de ecran png