Meghan Markle: regulamentul etichetei regale

11 martie, 2018
meghan markle png png

Odată logodită cu Prinţul Harry, fosta actriţa primeşte la pachet o lungă listă cu reguli ce ţin de eticheta regală.

image

E mult de muncă cu Meghan! Americanca de 36 de ani vine dintr-o lume în care era încurajată să se exprime cât mai liber cu putinţă. Dar oricât de ridicole şi învechite i-ar părea aceste restricţii, Meghan nu are de ales, dacă vrea să ajungă la altar, la braţul lui Harry (33), pe 19 mai. „Meghan le-a spus prietenilor ei că găseşte aceste reguli foarte comice“, mărturiseşte o sursă din apropierea casei regale. Ştim noi două persoane care nu se amuză deloc: Regina Elisabeta, cea care le impune, şi Kate Middleton, cea care le respectă fără să protesteze.

Două bile negre

image

O fi suverana de 91 de ani ocupată cu treburi de stat mai importante, dar asta nu înseamnă că nu are sfătuitori vigilenţi, care s-o ţină la curent cu ieşirile din rând ale nou venitelor la palatul regal. Iar Meghan a reuşit s-o facă pe regină să-şi dea de două ori ochii peste cap. Prima dată din cauza acelei rochii transparente Ralph & Russo, pe care a purtat-o pentru şedinţa foto oficială de logodnă, cu Prinţul Harry. A doua abatere? Momentul acela de entuziasm, de după slujba de Crăciun de la biserica Mary Magdalene, când iubita lui Harry a scos limba, în joacă, la fotografii care s-au înghesuit s-o pozeze. „Kate i-a spus că îi va fi mult mai uşor dacă va accepta aceste reguli şi nu se va răzvrăti. N-are rost să se opună!“, continuă sursa citată.

image

Regulamentul etichetei regale

DA

1. O viitoare prinţesă are voie să îmbrăţişeze oamenii de rând, dar să se limiteze la o persoană pe eveniment. Să fii genul care atinge mult nu dă bine. 2. Partenera unui prinţ trebuie să zâmbească şi să salute supuşii regali, petoată durata evenimentului. Ideea este să arate fericită. 3. Să-l privească cu tandreţe pe Harry este cât se poate de recomandat. Jobul ei este să-l facă să arate bine. 4. Meghan trebuie să aibă o asistentă care să-i verifice accidentele din ţinută, din 20 în 20 de minute: urme de transpiraţie, machiaj alterat, pete la subraţ, ochi dus la ciorap.

image

NU

1. Aţi văzut vreodată vreun prinţ să-şi verifice telefonul? Asta pentru că îi este interzis, gestul ar fi prea... vulgar.

2. Este interzis să porţi o conversaţie cu o persoană din public care să dureze mai mult de două minute.

3. Nu are voie să împărtăşească cu cei prezenţi la un eveniment trucuri de frumuseţe, dietă, fitness sau modă. Ar părea superficială.

4. Nu va vorbi dacă nu este întrebată şi-l va lăsa pe Harry să răspundă primul. Mai mult, Meghan va merge întotdeauna în urma lui, în public.

5. O vestimentaţie stridentă nu este acceptată: fără decolteu, fustă deasupra genunchilor, ruj roşu sau ojă colorată. Şi fără parfum în public!

6. O prinţesă nu tuşeşte sau strănută la recepţii şi nici nu se plânge că a răcit. Dacă nu este într-o formă solară, stă acasă!



Recente pe Ok! Magazine

Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg