Meghan şi Harry ar putea fi rege şi regină în Canada. Iată cum e posibil!

13 iunie, 2018
Prince Harry Marries Ms  Meghan Markle   Winsdor jpeg

Ştim cu toţii că acum regina Elisabeta a II-a este ”Şeful Commonwealthului”. Practic, este suverana absolută asupra Marii Britanii, dar şi a celor 53 de state din Commonwealth. Lucru acesta s-ar putea schimba, însă, iar Meghan şi Harry, care n-au nicio şansă la tronul britanic, ar putea ajunge rege şi regină. Unde? În Canada, unde legea este ”permisivă”.

Prinţul Harry şi Meghan Markle

Potrivit profesorului Philippe Lagasse, în legea succesiunii regale din Canada există o ”scăpare”, care le-ar permite lui Meghan şi Harry să ajungă suverani. Chipurile, constituţia canadiană precuizează că trebuie să existe un monarh, însă nu precizează dacă ar trebui să fie succesorul direct al Reginei Elisabeta. Ar putea fi, într-adevăr, Prinţul Charles, moştenitorul tronului britanic, dar şi oricine altcineva din familia regală britanică.

Cumea e că-n ultimele zile, în presa canadiană, se tot conturează ideea ca Ducii de Sussex să fie următorii monarhi. Tot ce trebuie să se întâmple este ca Parlamentul Canadian să dispună ca Ducii de Sussex să ocupe această ”poziţie simbolică”. Dacă lucrul acesta s-ar întâmpla într-adevăr, Meghan şi Harry ar fi regi în mai puţin de o lună.

Ea este ”şeful Commonwealth-ului”

În Canada a existat, însă, o lege care preciza că monarhul canadian trebuie să fie descendent al Reginei Victoria şi că trebuie să fie acelaşi cu cel din Marea Britanie. În 1893 a fost, însă, abrogată această lege.



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Christian al Danemarcei Foto Instagram Casa Regală Daneză (2) jpg
Prințul Nikolaos al Greciei și Prințesa Tatiana Foto GettyImages (5) jpg
Kate Middleton, Prințesa Charlotte  foto   Getty jpg
Prințesa Victoria a Suediei profimedia 0867505361 jpg
Kate Middleton și Prințul Louis  foto   GettyImages jpg
Regina Letizia a Spaniei, GettyImages (4) jpg
Regele Juan Carlos la regata   profimedia 0857530431 jpg
FotoJet Harry și Louis jpg
Prinţesa Haya de Iordaniei si Sarah Ferguson la evenimentul Fundatiei Maiden Factor   Instagram (7) jpg
Prințesa Beatrice și Edoardo Mapelli Mozzi, GettyImages jpg
Harry și William în uniforme, GettyImages jpg
Kate Middleton William Camilla și Charles foto GettyImages 1343663306 jpg
Prințul Louis Foto Profimedia (1) jpg
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (2) jpg
Harry și Meghan profimedia 0801441590 jpg
Kate Middleton și Prințul William (1) jpg
Prințul Louis fotografie aniversară la 6 ani jpg
Lady Gabriella Kingston și Thomas Kingston, Profimedia jpg