Meghan şi Harry au vizitat-o pe Regină. Elisabeta a primit cel mai frumos cadou înainte de aniversarea celor 96 de ani

Actualizat:
4 meghan9 jpg jpeg

Prinţul Harry şi Meghan Markle au vizitat-o, ​​în sfârşit, pe Regină după mai bine de doi ani.

Ducele şi ducesa de Sussex s-au întâlnit, ieri, cu suverana cu doar câteva zile înainte ca aceasta să împlinească 96 de ani. Ei au făcut o oprire în Marea Britanie în timp ce se îndreptau spre Haga pentru Jocurile Invictus, a confirmat purtătorul lor de cuvânt.

Regina, Prinţul Charles, Meghan şi Harry s-au reunit la Castelul Windsor. Cei doi şi-au lăsat acasă copiii, aşa că Regina nu a putut să o cunoască nici de această dată pe Lilibet, fetiţa în vârstă de 10 luni, care a venit pe lume în America, dar nici să îl revadă pe Archie.

Se crede că Ducii de Sussex au rămas peste noapte la casa lor, care se află pe terenul Frogmore Cottage, unde verişoara lui Harry, Prinţesa Eugenie locuieşte acum cu soţul ei, Jack Brooksbank, şi fiul lor, August. „Putem confirma că au vizitat-o ​​pe bunica ducelui, aşa cum am spus anterior că urmează să se întâmple”, a spus purtătorul de cuvânt. „Au trecut prin Marea Britanie în drum spre Haga, unde vor participa la Jocurile Invictus”.

După câte se pare, Harry şi Meghan au ajuns deja la destinaţie

Vizita celor doi în Marea Britanie s-a produs în ciuda conflictului dintre Harry şi Guvern cu privire la securitate. Prinţul a susţinut că soţia şi copiii săi nu sunt în siguranţă în patria sa şi a cerut protecţie sporită. Ba mai mult,a vrut să plătească personal pentru asta, dar a fost refuzat.

Dacă Harry a vizitat familia regală vara trecută pentru a participa la dezvelirea unei statui în memoria Prinţesei Diana , Meghan Markle nu a mai fost în Anglia de când ea şi soţul său au renunţat la îndatoririle regale şi şi-au expus nemulţumirile într-un interviu pentru Oprah Winfrey. După acest episod, relaţia lui Harry cu tatăl său, Prinţul Charles, acum în vârstă de 73 de ani, a avut de suferit.

Regina – care s-a luptat cu covidul luna trecută – va împlini 96 de ani pe 21 aprilie. Deşi se deplasează cu greutate, ea  ajuns la slujba memorială pentru regretatul ei soţ, Prinţul Philip, care a avut loc luna trecută, la Londra.

Harry şi Meghan au fost criticaţi pentru că nu au participat, dar şi-au luat acum revanşa. Palatul a anunţat săptămâna aceasta că suverana nu va participa la slujba din duminica Paştelui, de la la Capela Sf. Gheorghe din Castelul Windsor.



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Charles, Prințesa Diana  profimedia 0231618144 jpg
Thomas Markle, tatal lui Meghan Markle jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (5) jpg
Împărăteasa Teodora jucată de Sarah Bernhardt, profimedia 0383875627 jpg
Meghan Markle cu tatăl ei, Thomas Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Regina Maria la bordul transatlanticului SS Leviathan   captură de ecran 5 jpg
Regele Felipe cu Infanta Sofia  profimedia 1145747545 jpg
Edward și Wallis Simpson profimedia 0210169534 jpg
kate middleton costum albastru profimedia jpg
Prințul William cu Cate Blanchett, Hannah Waddingham and Robert Irwin la The Graham Norton Show  profimedia 1145765072 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Prințesa Moștenitoare Leonor și Prințesa Sofia la Gala Premiilor Prințesa de Asturia, Profimedia (4) jpg
Meghan gătește, profimedia 1056468245 jpg
Louise de Kéroualle  foto   Profimedia jpg
Kate cu cască de protecție, Profimedia (1) jpg
andrew-  fergie
Prințesa Leonor profimedia 1120789246 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Marie Caroline de Bourbon Două Sicilii, Ducesă de Berry   profimedia 1016634643 jpg