Meghan şi Harry, planul dramatic de revenire în familia regală. Ce dorinţă au cei doi de la Prinţul Charles

Actualizat:
2 mego1 jpg jpeg

Meghan Markle şi Prinţul Harry speră să se întoarcă în Marea Britanie ca „regali cu jumătate de normă” atunci când Prinţul Charles va urca pe tron, susţine un expert regal.

Ducele şi  ducesa de Sussex s-au retras de la îndatoririle regale în urmă cu doi ani. De când au părăsit Anglia, Meghan şi Harry s-au implicat în activităţi filantropice şi au semnat contracte cu companii mari, cum ar fi Netflix şi Spotify.

Harry, 37 de ani, şi Meghan, 40 de ani, s-au mutat în SUA, unde locuiesc cu cei doi copii ai lor – Archie şi Lilibet.

De când a plecat, Harry a venit în Marea Britanie doar de două ori , dar niciodată împreună cu familia. De asemenea, Ducele a demarat recent un proces după ce a susţinut că familia sa are nevoie de protecţie suplimentară atunci când se va afla în Anglia. 

Acum, un expert regal susţine că faimosul cuplul s-ar putea întoarce la viaţa regală. Tom Quinn a mărturisit într-un podcast că ducele şi ducesa de Sussex nu exclud o revenire în familia regală în viitor. “O persoană din interior mi-a spus un lucru interesant,  că atât Meghan, cât şi Harry cred că atunci când cel mai mare membru al familiei regale va muri, cu alte cuvinte regina,ar putea foarte bine să se întoarcă şi să fie regali cu jumătate de normă, lucru pe care şi l-au dorit întotdeauna”.

„Vor ca timp de şase luni să îşi exercite îndatoririle regale în Anglia, iar alte şase luni să fie în State.

„Regina Elisabeta a spus că acest lucru nu se poate întâmpla, dar cred că Meghan şi Harry speră că Charles le va accepta dorinţa, pentru că este mult mai modern, şi le va spune: „Bine, Harry, dacă vrei să fii în familia regală cu jumătate de normă, e un lucru bun”.

„Nu cred că Harry şi Meghan chiar îşi doresc să-şi petreacă tot timpul în Statele Unite şi să nu facă parte din familia regală, pur şi simplu nu vor să o facă tot timpul”.

Expertul susţine că, în ciuda mărturisirilor sale, Harry nu a avut niciodată intenţia de a deteriora instituţia regală.

În schimb, Tom susţine că Harry vrea să-şi găsească un rol în toată această poveste. „Nu cred că Harry vrea să distrugă familia regală. Cred că  vrea să îşi găsească un rol în interiorul ei”.

„El nu are cu adevărat un rol în familia regală pentru că este mai degrabă o rezervă, nu este moştenitorul, dar mai sunt multe spitale de deschis, întâlniri la care să meargă, organizaţii caritabile de susţinut. Ar putea avea un rol limitat, dar în California ce poate face?

„Deci nu cred că vrea să se despartă de familia regală, dar este îndrăgostit nebuneşte de Meghan şi vrea să o facă fericită”.



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg