Meghan şi prinţul Harry vor îmbina tradiţiile britanice cu cele americane la nuntă. Detalii inedite legate de marele eveniment!

4 mai, 2018
meghan jpeg

Cu două săpămâni înainte de nuntă apar noi speculaţii despre ziua de 19 mai 2018, sâmbăta în care Meghan Markle şi prinţul Harry îşi vor uni destinele. Toată lumea este curioasă să vadă ce rochie de mireasă a ales fosta actriţă, cum va arăta buchetul sau ce arome va avea tortul.

image

Totuşi, există câteva detalii pe care puţini le-au luat în vedere. Ce tradiţii vor respecta mirii la nuntă şi cum vom îmbina specifiul americanilor, căci Meghan Markle s-a născut în SUA, cu tradiţiile britanice, mai ales că vorbim de o nuntă în Familia Regală a Marii Britanii.

Se aşteaptă ca perechea să respecte o serie de tradiţii ale familiei regale, inclusiv plimbarea cu trăsura pentru a saluta mulţimea, dar se crede că vor exista şi câteva influenţe americane. E drept că atmosfera va fi mai detaşată, iar rigorile nu vor fi la cote înalte ca în cazul nunţii dintre prinţul William şi Kate Middleton, Harry nefiind printre primii în linia de succesiune la tron. Acum, după naşterea celui de-al treilea copil al ducilor de Cambridge, prinţul Harry ocupă locul 6 în ierarhie, după tatăl lui, Charles, fratele William şi cei trei nepoţi, prinţul George, prinţesa Charlotte şi prinţul Louis. Acest lucru le oferă mai multă libertate celor doi îndrăgostiţi de a se abate puţin de la reguli şi de a-şi pune amprenta pe propria nuntă.

image

Citeşte ce tradiţii vor respecta mirii!

Ce tradiţii americane vor fi incluse în marea zi?

Poate că Meghan Markle va opta pentru un buchet de mireasă bogat, unul de dimensiuni mari. În mod tradiţional, buchetele de nuntă purtate de miresele din familiile regale sunt mici şi deloc opulente. Miresele americane însă au tendinţa de a duce totul către extravagant, cu aranjamente florale care să-ţi capteze privirea. Palatul Kensington a confirmat pe Twitter că buchetul de nuntă va include: "flori şi plante de sezon", inclusiv florile preferate ale lui Meghan, bujorii, precum şi "ramuri de fag, mesteacăn şi carpen". 

Se aşteaptă ca jurămintele să fie personalizate

Meghan Markle şi prinţul Harry vor fi căsătoriţi de Arhiepiscopul de Canterbury, ceea ce înseamnă că ceremonia religioasă va fi destul de tradiţională. Cu toate acestea, există unele speculaţii în rândul fanilor că fosta actriţă şi Harry îşi vor scrie singuri juramintele. Există şi câteva cuvinte tradiţionale recitate la nunţile regale pe care şi Meghan şi prinţul Harry şi le vor spune.

Meghan va avea domnişoare de onoare, femei în toată regula

În mod tradiţional, domnişoarele de onoare de la nunţile regale sunt nişte fetiţe. Doar una dintre domnişoarele de onoare şi cavalerul de onoare sunt adulţi. În timp ce prinţesa Charlotte şi alţi copii din familie vor avea roluri importante, Meghan s-ar putea să le ceară prietenelor ei să îi fie şi ele domnişioare de onoare. Aceasta este o tradiţie la miresele din America.

image

Mama şi tatăl lui Meghan o vor conduce la altar

La nunţile americane, tatăl miresei o conduce la altar, iar asta se aşteaptă să se întâmple şi la nunta lui Meghan, chiar dacă tatăl ei este divorţat de mama Doria. Totuşi, se zvoneşte că li se va alătura şi aceasta în drum spre altar, acesta fiind un nou trend la nunţile americane.

Citeşte continuarea în pagina următoare!

image

Se va servi şi mâncare cu specific american

După ceremonia religioasă se aşteaptă ca mâncarea de la petrecere să fie spectaculoasă. Potrivit surselor, este posibil ca o parte dintre preparatele servite în seara cea mare să fie cu specific american. Meghan şi Harry vor avea două recepţii după nuntă, ceea ce înseamnă că invitaţii vor petrecere până târziu în noapte, cu bucate alese pe sprânceană. Desigur, cei doi îndrăgostiţi nu se vor abate prea mult de la tradiţiile britanice de nuntă.

Iată câteva dintre regulile de care nu vor uita!

Mireasa va purta alb, deşi a mai fost căsătorită anterior. De asemenea, mireasa va purta o tiară din vistieria casei regale, iar Meghan şi Harry vor elibera un portret oficial de nuntă, alături de membrii familiei. Să nu uităm de plimbarea mirilor cu caleaşcă, pentru a saluta mulţimea. Verighetele de nuntă vor fi din aur galben, femeile din familiile regale vor purta pălării, iar mirii se vor bucura de două torturi la petrecerea de nuntă.

Totodată, mireasa nu va arunca buchetul spre fetele necăsătorite, aşa cum se întâmplă în filme, ci buchetul va fi depus pe mormântul soldatului necunoscut la Biserica Westminster. O altă regulă este ca proaspeţii căsătoriţi să meargă la Palatul Buckingham imediat după nuntă. Şi nu în ultimul rând, Meghan şi Harry le vor oferi invitaţilor câte o bucată de tort într-o cutiuţă specială, ca semn de mulţumire.

Foto: Arhiva OK!



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Christian al Danemarcei Foto Instagram Casa Regală Daneză (2) jpg
Prințul Nikolaos al Greciei și Prințesa Tatiana Foto GettyImages (5) jpg
Kate Middleton, Prințesa Charlotte  foto   Getty jpg
Prințesa Victoria a Suediei profimedia 0867505361 jpg
Kate Middleton și Prințul Louis  foto   GettyImages jpg
Regina Letizia a Spaniei, GettyImages (4) jpg
Regele Juan Carlos la regata   profimedia 0857530431 jpg
FotoJet Harry și Louis jpg
Prinţesa Haya de Iordaniei si Sarah Ferguson la evenimentul Fundatiei Maiden Factor   Instagram (7) jpg
Prințesa Beatrice și Edoardo Mapelli Mozzi, GettyImages jpg
Harry și William în uniforme, GettyImages jpg
Kate Middleton William Camilla și Charles foto GettyImages 1343663306 jpg
Prințul Louis Foto Profimedia (1) jpg
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (2) jpg
Harry și Meghan profimedia 0801441590 jpg
Kate Middleton și Prințul William (1) jpg
Prințul Louis fotografie aniversară la 6 ani jpg
Lady Gabriella Kingston și Thomas Kingston, Profimedia jpg